joi, 4 februarie 2016

Amprente plastice dobrogene




Arta plastica contemporana romaneasca


Casa Avramide, Tulcea


12 - 26 februarie 2016







TZARA.DADA.ETC.




Arta plastica contemporana 


Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti - ARCUB


5 februarie - 26 aprilie 2016





    Începând cu 5 februarie 2016, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va deschide în sediul din Gabroveni o expoziție dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de Erwin Kessler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu: TZARA.DADA.ETC. Vernisajul va avea loc vineri, 5 februarie, de la ora 18:00.
   Expoziția TZARA.DADA.ETC reprezintă cea mai amplă retrospectivă a creațiilor și publicațiilor lui Tristan Tzara organizată vreodată în România. Este în același timp și prima expoziție la nivel internațional care expune o mare parte din opera poetică de primă ediție a lui Tzara, ilustrată de marii artiști ai lumii cu care a colaborat. Evenimentul celebrează inaugurarea Cabaret Voltaire și nașterea mișcării Dada la Zürich, pe 5 februarie 1916. Vor fi prezentate desene și lucrări originale de grafică semnate de avangardiști de faimă universală precum André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp și Marcel Iancu, cărți de artist și publicații avangardiste istorice, afișe ale unor manifestări dadaiste interbelice, cât și o colecție impresionantă de fotografii de epocă reprezentându-l pe Tristan Tzara în toate etapele vieții sale. Lucrările prezentate aparțin colecționarului Emilian Radu.
     PROGRAM: TZARA. DADA. ETC. poate fi vizitată gratuit începând cu 5 februarie până pe
26 aprilie 2016, între orele 14:00-22:00, la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90). Expoziția face parte din seria evenimentelor prilejuite de candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, demers inițiat și coordonat de ARCUB.
    Pe 18 februarie, de la ora 18:00, în cadrul expoziției TZARA. DADA. ETC. va avea loc conferința în limba engleză a lui Marius Hentea - Tzara România care va fi urmată de o dezbatere în limba română moderată de Erwin Kessler despre Tristan Tzara, Dada și România, la care vor participa Marius Hentea, Sorin Alexandrescu și Cătălin Davidescu. În debutul dezbaterii va fi lansat catalogul exhaustiv al colecției, editat de ARCUB, cu texte de Erwin Kessler, prefață de Henri Béhar și note de Cătălin Davidescu. Accesul la eveniment va fi gratuit.
    TZARA. DADA. ETC. este realizată de Erwin Kessler, istoric de artă la Universitatea București, cu publicații în domeniul avangardei europene în România și străinătate (inclusiv despre Tristan Tzara în revista Centropa, New York). Cătălin Davidescu este istoric de artă și expert autorizat în artă și publicațiile de avangardă.
    Emilian Radu este unul dintre cei mai redutabili colecționari români actuali de artă modernă și contemporană. Unul dintre numele de frunte ale colecției sale este Tristan Tzara. Aproape 100 de piese individuale de sau despre Tristan Tzara, incluzând desene, documente olografe și corespondență, fotografii de epocă, reviste și volume bogat ilustrate cu lucrări de grafică originală semnate de artiștii enumerați mai sus și de mulți alții, alcătuiesc un corpus fără egal.
    Marius Hentea, profesor de literatură la Universitatea Göteborg (Suedia), este autorul volumului TaTa Dada: The Real Life and Celestial Adventures of Tristan Tzara (MIT Press, Cambridge, 2014), în curs de traducere în germană și română. Este autorul mai multor eseuri despre literatura modernă, iar actualmente scrie o carte despre politica literară după cel de-al doilea război mondial.
***

Ioan Molnar Piuariu




Lansare de carte


Mircea Popa


Casa Artelor, Cluj - Napoca


5 februarie 2016





   Fundația Culturală Carpatica, Primăria Comunei Sadu (județul Sibiu) și Editura Școala Ardeleană organizează lansarea monografiei Ioan Molnar Piuariu (ediția a II-a, revăzută și adăugită) realizată de criticul și istoricul literar clujean Mircea Popa.
Prezintă: Gelu Neamțu, Remus Câmpeanu.
Moderator: Ionel Vitoc.
Evenimentul va avea loc vineri, 5 februarie 2016, începând cu ora 12.00, la 
Casa Artelor (Bulevardul Eroilor nr. 16, Cluj-Napoca).

Semilună peste Dobrogea. Islamul în România




Lansare de carte


Jurgen Henkel


Casa de Cultura Friedrich Schiller, Bucuresti


8 februarie 2016






    Casa de Cultură Friedrich Schiller (str. Batiștei, nr. 15) vă invită luni, 8 februarie 2016, ora 18:00, la prezentarea volumului Semilună peste Dobrogea. Islamul în România, editat de Dr. Jürgen Henkel, fostul director al Academiei Dr. Jürgen Henkel. Volumul face parte din seria de publicații Biblioteca teologică româno-germană și a fost publicat de editura sibiană Schiller.
    "Minarete și turle de biserici, sunetul clopotelor și vocea muezinilor își au locul lor tradițional în Dobrogea românească. Islamul în România se prezintă exclusiv ca Euro-Islam. Aceasta face convețuirea neproblematică. Exemplul arată însă și faptul că integrarea nu este o stradă cu sens unic, mai mult chiar musulmanii își asumă responsabilitatea integrării lor în statele vestice, europene marcate de creștinism, arătând disponibilitate în acceptarea valorilor vestice creștine.    
Musulmaniii care trăiesc în țara noastră le-ar putea folosi ca exemplu pozitiv celor care trăiesc în alte state europene.
    Volumul își dorește și poate aduce o contribuție la înțelegerea conviețuirii interreligioase din România și din UE. În afară de aceasta volumul de față este prima prezentare completă și sistematică a problematicii în literatura de specialitate de limbă germană”. (Dr. Jürgen Henkel)
    Dr. Jürgen Henkel este pastor al bisericii bavareze și publicist protestant. A condus din 2003 și 2008 Academia Transilvania / EAS din Sibiu / Hermannstadt. Fondator editor și redactor al Bibliotecii Teologic German-Român (DRThB).
    Publicații: Introducere în istoria și viața bisericii a Bisericii Ortodoxe Române, Münster 2007; Poduri noi sau noi obstacole. O evaluare a Adunării Ecumenice Europene a treia / AEE3, Münster 2008; Ascetism versus societate de consum. Oportunitatea și spiritualitatea monahismului și a vieții religioase în secolul 21, Bonn / Sibiu 2013. La scurt timp apare cartea sa Semilună peste Dobrogea. Islamul în România, la editura Schiller, Sibiu.
Manifestarea va avea loc în limba germană.
***

Expoziţia internaţionala de ceramică contemporană ACCENTE




Arta plastica contemporana


Galeria Galateea, Bucuresti


10 februarie 2016





   Miercuri, 10 februarie 2016, ora 18:00, Galeria Galateea vă invită la vernisajul expoziţiei internaţionale de ceramică contemporană ACCENTE. 
   Evenimentul se înscrie în programul galeriei Galateea care an de an prezintă pe simeze lucrările unor artişti ceramişti de nivel internaţional.
   15 personalităţi diferite din Marea Britanie, Argentina, Suedia, Turcia, Belgia, SUA şi România sunt invitaţi să expună lucrări în tehnici şi materiale ceramice diferite, pentru o mai mare vizibilitate în România a ceramicii contemporane, aflată în continuă ascendenţă.
   Artişti invitaţi:
Rachel Grimshaw (UK), Vasile Cătărău (RO), Demeter Iper Dicle (TU), Özgü Gündeslioğlu Demir (TU), Fülöp György (RO), Ewer Güner (TU), Ovidiu Ionescu (RO), Nicolae Moldovan (RO), Graciela Olio (Argentina), Karin Őstberg (Suedia), Debra Sloan (Canada), Serge Dos Santos (USA), Perihan Şan Aslan (TU), Vladica Sivcec (Belgia), Simona Tănăsescu (RO).

Galeria Galateea, Calea Victoriei 132, Bucureşti

(+4) 021 317 38 14, 0745 355 941,
***

Trup si Suflet




Expozitie de fotografie


Vali Toma


Art Gallery, Constanta


5 -16 februarie 2016









Anotimpul semnelor noastre



Arta plastica contemporana romaneasca


Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, Slobozia


16 februarie - 7 martie 2016





   Expozitia Anotimpul semnelor noastre organizata de catre Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea in colaborare cu Truicart Events va fi deschisa, in perioada 16 februarie- 7 martie 2016, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, Slobozia, B-dul Matei Basarab, Nr. 26.
Vernisajul va avea loc in data de 16 februarie 2016, ora 14.00.
Curator - Dan Tudor Truica

Zenobia, Regina Palmyrei – Roman de călătorii în Siria Antică




Lansare de carte


Mircea Deac


Galeria Senso, Bucuresti


6 februarie 2016







COMUNICAT DE PRESĂ 

   Sâmbătă, 6 februarie 2016, ora 12:00, vă invităm la evenimentul de lansare a cărții Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de călătorii în Siria Antică (Ed. Maiko, 2016), scrisă de regretatul Mircea Deac, reputat critic de artă de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un an.
Lansarea cărţii va avea loc la Galeria SENSO (Bd. Unirii nr. 15, București).
    Vor fi prezenți membrii familiei (Livia Deac, profesoară de literatură şi civilizaţie engleză, arh. Radu Deacă, Dr. Mircea Valeriu Deacă, artist plastic, profesor de teoria şi analiza filmului la CESI - Școala Doctorală în Ştiințele Imaginii, Facultatea de Litere, Universitatea București), alături de colegi de breaslă, personalități ale vieții cultural-artistice, artiști plastici, critici de artă, istorici, scriitori, membri ai Corpului Diplomatic, prieteni și apropiați ai lui Mircea Deac. 
     Printre cei care vor lua cuvântul se numără şi Dr. Mihaela Varga (istoric de artă, editor la editura Maiko), Adrian Mihalache (eseist, cronicar teatral, redactor La Lettre Internationale), Prof. Univ. Dr. Ion Bogdan Lefter (Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, autor a numeroase volume de poeze şi de proză, studii critice, majoritatea urmărind fenomenul literar postmodern), Ana Maria Negoiţă (istoric de artă, specialist în cultura islamică), Ioana Ciocan (curator independent, Director Art Safari), Dr. Marius Tita, critic de artă ş.a.
Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.
Editura Maiko, la care Mircea Deac a lansat în 2014 cartea “Tartar, ultimul zeu” a publicat post-mortem acest volum ce va fi lansat la Galeria SENSO pe 6 februarie 2016, la exact un an de la dispariţia autorului.
    Zenobia, Regina Palmyrei – Roman de călătorii în Siria Antică este unul dintre cele două romane rămase nepublicate din timpul vieţii (celălalt se intitulează Concursul) și îl are ca erou principal pe profesorul de Istoria Artei, Traian Manea care este de fapt, autorul. Mircea Deac a avut ocazia să admire vestigiile istorice și comorile Siriei în anii ’80. Ilustraţiile cărţii sunt realizate de arh. Radu Deacă, fiul autorului.


   Mircea Deac (Mirea Deacă) s-a născut la 9 septembrie 1921 în Olteniţa şi a decedat la 6 februarie 2015 la Bucureşti. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu şi George Oprescu, apoi Academia de Pictură la atelierele Camil Ressu şi Alexandru Ciucurencu. A fost profesor de istoria artei la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, director al Departamentului Artelor şi al Oficiului Naţional de Expoziţii din cadrul Ministerului Culturii. Membru UAP, expert în arta românească şi europeană, jurnalist şi scriitor, regretatul critic de artă Mircea Deac a fost membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi Vicepreşedinte al Societăţii Colecţionarilor de Artă din România. A participat la simpozioanele Brâncuşi de la Paris, Bucureşti şi Istanbul şi a fost organizatorul expoziţiilor româneşti la Bienalele Internaţionale de la Paris, Veneția, São Paolo, Belgrad. A publicat peste 1000 de articole în presa de specialitate, studii şi articole în Franţa, Grecia, Italia şi Olanda şi a scris scenariile pentru filmele “Brâncuşi la Târgu Jiu” şi Alexandru Ciucurencu. Mircea Deac a semnat zeci de monografii dedicate marilor pictori români şi străini, lucrări de Istoria Artei, Dicţionare Enciclopedice, dar şi cărţi de beletristică.
   "Romanul capătă o altă greutate din perspectiva recentului război civil din Siria. Multe monumente, mai toate aflate pe lista patrimoniul mondial UNESCO, sunt descrise şi analizate de Mircea Deac cu interesul istoricului de artă, dar şi cu <<mirarea>> filozofică a supravieţuirii lor peste secole şi milenii într-un teritoriu care a trecut dintr-o stăpânire în alta, fiecare dintre ele ostilă celei precedente. Iată că acestei supravieţuiri i s-a pus capăt în ultimii ani de către un alt război – războiul fiind evenimentul social-uman faţă de care omul Mircea Deac avea cea mai explicit exprimată oroare (…). Palmyra, poate cel mai puternic simbol pentru o <<istorie a gloriei şi dezastrului>> este şi acum, după dispariţia lui Mircea Deac un loc <<umbrit de sângele revărsat în nisip de ambiţii deşarte>>. Romanul dedicat Zenobiei – misterioasă figură feminină cu o fermecătoare corespondenţă în contemporaneitate – împleteşte episoade realiste care surprind o Sirie a anilor ’80, cu episoade suprarealiste, inspirate parcă din fascinaţia pe care o exercită deşertul asupra omului, ca << o ciudată chemare, un fel de ameţeală, aşa cum te afli la un pas de golul prăpastiei, care te cheamă în adâncuri fără să vrei. Tot peisajul era neobişnuit. Sărac, galben, pustiu, încins de soare, tăcut. O sălbăticie prin lipsa de sălbăticie, fiindcă avea totuşi ceva măreţ, misterios, uriaş, în acelaşi timp de o indiferenţă principială>>" - Dr. Mihaela Varga, editor Editura Maiko.
    "Mircea Deac este mai mult decât un specialist chemat să ne arate încifrate neregulile, este și critic și istoric, și memorialist și filosof și romanicer și eseist. Mircea Deac a rămas autorul prolific care a reușit să fie mereu”. / “(…) Ce mai pregătiți, maestre, era o întrebare firească pentru patriarhul cuvintelor despre artă. Avea mereu o filă de conținut dintr-un volum în pregătire, exemplu tăcut pentru mai tinerii plini de preget ce suntem. Avea multe de spus, multe de scris, multe de amintit și de gândit. Ar fi făcut-o, desigur, cu har și profunzime, de n-ar fi fost sfârșitul de ființă”. - Dr. Marius Tița.
   "Într-o zi a anului 1986, lui Mircea i s-a făcut o propunere minunată, irezistibilă incredibilă pentru acele vremuri… Aceea de a face o călătorie în Siria!” – îşi aminteşte Livia Deac, soţia autorului. "Atunci a început o aventură foarte ciudată pentru că el, o persoană foarte reținută, de un calm desăvârşit, un om foarte controlat s-a întors marcat. Nici acum nu pot defini starea pe care o avea, dar am simțit și am ştiut că ceva în acea călătorie l-a uimit, l-a pus pe gânduri şi l-a făcut să cerceteze mai mult şi mai departe. Fără să spună cuiva. Acea stare s-a evaporat în timp, dar a scris… Așa cum romanul lasă niște semne de întrebare, așa se întâmplă şi în viață: îi lași celuilalt libertatea de a-și trăi propriile gânduri, de a-şi imagina aşa cum crede el. Dacă ai invada mereu spațiul cuiva, mai ales al celor apropiaţi, ar fi groaznic. Trebuie să preiei ceea ce ți se oferă, iar mie Mircea mi-a oferit prin starea lui o senzație, nu o certitudine. Așa s-a întâmplat şi în acest roman foarte interesant: Mircea şi-a exprimat o parte din trăiri, cu multe întrebări. Cartea este o poveste, un document şi un jurnal de călătorie cu date concrete care te poartă către poveștile, istoria, filosofia, artele, arhitectura şi toată bogația cuprinsă în acele locuri atât de frumoase şi de speciale. Şi mai există acel ceva care nu l-a marcat doar pe Mircea, ci pe toți aceia care au avut sensibilitatea de a percepe Deșertul. Am regăsit-o la John Fowles, romancierul englez sau la Eric Emmanuel Schmitt… Pentru că deșertul îţi transmite ceva greu de... transmis mai departe. (…) <<Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de călătorii în Siria Antică>> reprezintă tot misterul ce cuprinde și cea mai mare fericire a umanității - dragostea. E un roman de dragoste? Într-un fel, da! Dar este și unul de călătorie, de documentare… E ca o stare de dragoste, de pasiune, care dispare în necunoscut, iar dacă vrem mai mult, căutăm…”
    Lansarea acestei cărţi este prima manifestare a anului 2016 din seria evenimentelor cultural-artistice găzduite de Galeria SENSO.
   Până pe 25 februarie 2016 iubitorii de artă pot admira aici o expoziţie colectivă de Artă Decorativă cu lucrările artiștilor Arina Ailincăi, Dan Băncilă, Anca Boeriu, Cristina Bolborea, Manuela Botiș, Sandei Bucur, Lucian Butucariu, Danielei Făiniş, Costel Iacob, Nicolae Moldovan, Cela Neamţu, Anielei Ovadiuc, Dionisie Popa, Dumitru Traian Tili și Mihai Țopescu.
Vă mulțumim pentru atenția acordată acestui eveniment care va fi urmat de un cocktail.
Vă rugăm să confirmaţi prezenţa!

Program Galeria de Artă SENSO: zilnic, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbătă și duminică între orele 12.00 - 18.00
Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă este sponsor al evenimentelor găzduite de Galeria SENSO.
Oana Georgescu, PR Specialist
Mobil: 0741.106.723.
E-mail: oana.georgescu@sensotv.ro / pr@sensotv.ro
https://www.facebook.com/pages/Galeria-Senso/656699487722691

Serile Muzeului - Mitropolia Severinului de la 1370 la 1412




Muzeul Judetean Aurelian Sacerdoteanu


Ramnicu Valcea


11 februarie 2016





   Începând din februarie 2016, Muzeul Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu organizează periodic ciclul de manifestări Serile Muzeului.
   Cu acest prilej vor fi invitaţi să conferenţieze pe teme de istorie şi artă reputaţi specialişti, nume cunoscute pentru activitatea lor ştiinţifică şi editorială, care vor dezbate subiecte inedite sau controversate din istoria poporului român. 
    Iniţiativa noastră debutează joi, 11 februarie 2016, când invitatul serii va fi prof. dr. Vasile Mărculeţ, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în istoria Bizanţului, care va susţine o disertaţie privind: Mitropolia Severinului de la 1370 la 1412.
    Aşteptăm pe toţi cei interesaţi de subiect precum şi pe colegii profesori de istorie la acest eveniment care va fi unul interactiv şi, sperăm, de mare impact pentru publicul vâlcean.
Conducerea muzeului