miercuri, 30 ianuarie 2019

Pe simezele sucevene




Arta plastică contemporană 


Muzeul de Istorie Suceava 


1 - 28 februarie 2019




La deschidere va fi prezent directorul Centrului Ceh, Frantisek Zachoval.
    Centrul Ceh începe anul cu primul eveniment din afara Bucureștiului: o expoziție ce prezintă lucrările a 12 autori cehi contemporani de ilustrații pentru copii. Tehnicile variază de la benzi desenate la desen, pictură sau artă textilă, iar lucrările expuse au fost alese pentru a reprezenta stilul distinctiv al fiecărui autor şi a arăta publicului diversitatea prin care se pot spune poveşti vizuale pentru copii.

Cartea celor cinci cercuri. Gorin no Sho




Lansare de carte 


Miyamoto Musashi 


Universitatea Româno - Americană, București 


30 ianuarie 2019

 




    Miercuri, 30 ianuarie, ora 18:30, în Sala Senatului, Universitatea Româno-Americană, va avea loc lansarea volumului Cartea celor cinci cercuri. Gorin no Sho, de Miyamoto Musashi, apărut de curînd în colecția Hexagon a Editurii Polirom. Intrarea este libera.

Vor vorbi:
prof. univ. dr. Mirela Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Cristian Laiber Sensei (Raiden Dojo)
Neculai Amălinei, traducătorul volumului
Va modera: 
Șerban Georgescu, 
director al Departamentului de Studii Asiatice si coordonator al Centrului de 
Studii Româno-Japoneze, Universitatea Româno-Americană

   Cu puţin timp înainte de a muri, samuraiul Miyamoto Musashi se retrage în peştera Reigandō din regiunea Kumamoto, unde scrie Cartea celor cinci cercuri – Gorin no Sho. Tradusă de-a lungul anilor în numeroase limbi, lucrarea pe care acest legendar maestru al sabiei a lăsat-o posterităţii este atît un manual de strategie, cît şi o incursiune în filosofia artelor marţiale. Musashi descrie tehnici aplicabile în lupta cu unu sau mai mulţi adversari şi arată cum acestea, îmbinate cu preceptele Zen, pot fi utile în viaţa de zi cu zi. Pentru a înţelege mai bine învăţăturile sale, volumul este completat cu ilustraţii şi comentarii privind contextul istoric şi cultural în care a fost scris. Ediţia include de asemenea un alt text renumit, tratatul de instruire în arta sabiei intitulat 35 de articole despre strategie (Hyōhō sanjūgo kajō), şi comentarii la Drumul pe care mergi singur – Dokkōdō, un set de 21 de reguli de conduită morală concepute de celebrul samurai pentru discipolii săi.
    Miyamoto Musashi (1584-1645), samurai, scriitor, pictor și caligraf. S-a evidențiat prin stilul său unic de luptă, cu două săbii. A dezvoltat o filosofie a strategiei în artele marțiale pe care a prezentat-o ulterior în cărțile sale, Oglinda Căii Strategiei (Hyōdōkyō), 35 de articole despre strategie (Hyōhō Sanjūgo Kajō), Cartea celor cinci cercuri (Gorin no Sho).