joi, 11 februarie 2021
Pe cursul superior al Buzăului
Ecouri medievale
Muzeul Bristrița
9 februarie - 15 martie 2021
Sub genericul Ecouri medievale, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud deschide,
în perioada 9 februarie - 15 martie 2021,
o nouă expoziție de arte vizuale.
Vă așteptăm să admirați impresionantele lucrări realizate de tinerii artiști participanți la cele trei ediții ale taberei de creație Etno – design – între mimesis și așteptare, organizată de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Inspirată din simbolistica heraldicii medievale, tema a
stimulat creativitatea studenților celor trei mari universități de artă din București,
Iași și Cluj-Napoca. În cadrul atelierelor organizate, plecând de la informații
de specialitate referitoare la rolul fundamental al breslelor medievale în
construirea și dezvoltarea identității Bistriței Medievale, participanții au
recreat, într-o manieră originală, steaguri de breală de tip unicat, îmbinând
tehnici specifice artei textile contemporane cu cele aparţinând tradiţiei
epocii medievale. Vorbim despre 21 steaguri de breaslă decorative, regândite
într-o măiestrie originală, prin metode specifice artei textile: broderie
manuală, împâslirea lânii, colaj textil, transfer termic, termofixare,
imprimarea cu ștampilă și șablon, serigrafie, patchwork, quilting, imprimare cu
peliculă termocolantă.
Având ca sursă de inspirație stemele breslelor a fierarilor,
prazarilor, berarilor, pantofarilor, olarilor, constructorilor arhitecţi,
aurarilor, argintarilor, țesătorilor, cizmarilor, lemnarilor, măcelarilor,
croitorilor, rotarilor, cuțitarilor, săbierilor și a tâmplarilor - lucrările
prezentate publicului în expoziția de față aduc în actualitate simbolistica
breslelor medievale bistrițene, prin ceea ce au avut ele mai rafinat, grandios
și misterios.
Răspunzând invitației lansată de Secția de Artă Contemporană
a Muzeului Bistrița veți avea ocazia să descoperiți o impresionantă colecție de
artӑ textilӑ ce ilustreazӑ, metaforic și simbolic, tabloul actualizat al lumii
breslașilor Bistriței Medievale.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Dragobetele - Ziua Îndrăgostiților la români
Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti
București
20 - 21 februarie 2021
A devenit o tradiţie să sărbătorim Ziua Îndrăgostiților la
muzeu împreună cu artişti și meşteri populari, care vor prezenta în cadrul unui
târg tradiţiile legate de începutul primăverii. Ziua de sâmbătă, 20 februarie,
este dedicată copiilor, care pot participa la o serie de ateliere de creaţie.
Duminică, 21 februarie, vor veni să ne încânte Gelu Voicu și Taraful Lăutarii
din Teleorman, Polina Gheorghe, Maria Băndoiu, Narcisa Băleanu, Iulia Mihai,
Nicu Mâță si actorul Nae Alexandru.
Accesul la eveniment se face pe baza biletului de intrare în
muzeu – 20 lei/adult, 10 lei/pensionar, 5 lei/elev și student și cu respectarea
ordinelor în vigoare privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de
COVID-19.
Vă așteptăm cu drag!
PROGRAMUL EVENIMENTULUI
Sâmbătă, 20 februarie 2021
Călători prin tradiții... de Dragobete Sala de sticlă, Șos.
Kiseleff nr. 30
Ateliere de meșteșuguri și bricolaj pentru copii
11.00 – 12.00
Colaj de primăvara - Coordonator Luminiţa Voica
13.00 – 14.00
Baba Dochia – Coordonator Doina Kalvati
Prețuri, înscrieri și detalii –
relatii.publice@muzeul-satului.ro
09.00 – 17.00
De Dragobete ne vom întâlni cu meşterii populari, artiştii
plastici şi creaţiile lor
Duminică, 21 februarie 2021
13.00
De dragul primăverii... melodii de dor şi de dragoste
Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman
13.45
Iubind în taină... poezii de dragoste
Alexandru Nicolae Mihai – actor
14.00
Ia-mă în braţe dorule!
Polina Gheorghe – Argeș
Maria Băndoiu – Gorj
Narcisa Băleanu – Mehedinți
Iulia Mihai – Giurgiu
Nicu Mâță – Chișinău
Prezintă – actorul Alexandru Nicolae Mihai
09.00 – 17.00
De Dragobete ne vom întâlni cu meşterii populari, artiştii plastici şi creaţiile lor Vezi mai puţin
Promoția 1975 - Polemici...
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale
Cel mai mic centru urban din județul Suceava
România de-altădată
Solca
Colecții și Colecționari
Cartofilie
Sănătatea ascunsă în plante
Muzeul Omului
Ploiești
februarie - 30 aprilie 2021
Cu ocazia Anului Internațional al Fructelor și Legumelor -
2021, stabilit în cadrul Adunării Generale a O.N.U., Muzeul Judeţean de
Ştiinţele Naturii – Prahova vă aşteaptă să vizitaţi expoziţia temporară Sănătatea ascunsă în plante la sediul secţiei Muzeul Omului din Ploieşti.
Etalarea elementelor expoziţionale permite publicului
vizitator să cunoască rolul plantelor medicinale, legumelor şi fructelor în
terapia naturală.
Expoziția are
ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare, realizarea unor bune practici
în ceea ce privește beneficiile nutriționale și de sănătate ale fructelor și
legumelor.
Expozitia se poate vizita pana pe 30 aprilie 2021. Va asteptam!
Pe simezele ieșene - Resignarum