Muzeul Național al Literaturii Române
București
11 februarie 2020
Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Cununi de Stele vă invită marți,
11 februarie 2020, de la ora 18:00, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la o evocare Amita Bhose - Mi se întâmplă să visez în română.
Participă Ioan Cristescu, director Muzeul Național al Literaturii Române, domnul Bhaskar Bhatt, consilier în cadrul Ambasadei Indiei la București, Carmen Mușat Coman, director al Editurii Cununi de stele, foști studenți ai Amitei Bhose, prieteni, colaboratori, admiratori.
"Mi se întâmplă să visez în română”, spunea Amita Bhose, reputată scriitoare, traducătoare şi profesoară, mesager al schimbului de valori culturale între România şi India, care a venit pentru prima oară în România în 1959 și s-a îndrăgostit de această ţară ce avea să-i devină a doua casă. S-a născut la Calcutta, la 9 februarie 1933 (în același an cu Nichita Stănescu), într-o familie cu bogată activitate culturală. La 20 de ani termină facultatea de chimie, fizică şi matematică, iar în 1965 facultatea de bengali-engleză a Universităţii din Calcutta.
A debutat în presa indiană la începutul anilor '60 cu articolul Rabindranath în România, după care în 1969 a scos o ediţie de referinţă Eminescu, Kavita (Poezii), în bengali. Caragiale, Sadoveanu, Mihail Sebastian, Marin Sorescu au putut fi cunoscuţi în ţara lui Tagore graţie Amitei Bhose, iar iubirea pentru poezia lui Eminescu a determinat-o să se stabilească în România. Mai precis, din 1972, după moartea tatălui său, când mărturisea: "M-am întors în România ca să caut un ungher de afecţiune în mijlocul poporului român”. Amita Bhose a predat bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană la Universitatea Bucureşti. Tot din România, imediat după revoluție, a și plecat spre stele.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!