Amintiri din copilarie (I)
Sunt nascut la Constanta si pot spune ca am fost cetatean "respectabil" al acestui oras cam pana la terminarea facultatii, dupa care valurile vietii m-au dus in Capitala. Iubesc marea si orasul natal, ma bucur de fiecare data cand am ocazia reintalnirii cu locurile copilariei. Va dati seama ca am multe amintiri legate de plaja, Modern sau cea de la Mamaia. Intamplari si mici aventuri au fost cu duiumul, unele mai spectaculoase, hazlii sau pana la urma urmei obisnuite pentru cei de la malul Marii Negre.
Cand eram eu de cativa anisori, nu mai mult de sase, ma duceam pe timpul vacantei de vara, impreuna cu sora mea mai mare la plaja din Constanta. Nu intram singur in apa decat la mal; daca vroiam sa inaintez mai mult, sa trec prima "groapa" (adanca de circa 1,5 metrii !) trebuia sa o fac cu surioara pe post de "inger pazitor". Odata, pe cand erau valuri mai maricele, m-am agatat de gatul ei sa ajung la primul prag de nisip; si cum valurile m-au facut sa inghit ceva apa sarata m-am speriat si infuriat in acelasi timp. Asa ca am rostit fraza celebra cu care am ramas in analele familiei si nu numai: "Daca ma inec sa stii ca la intoarcerea acasa o sa te spun lui mama !".
Cu "inaintarea" in varsta am devenit mult mai independent, mergeam cu gasca de pe la zece ani. Ma aventuram de multe ori in larg, dar niciodata singur. Am fost mereu precaut cu marea, stiu multe legende despre ea, cum trebuie sa o cunosti, s-o respecti si cand este cazul chiar sa te temi. Am purtat multi ani un ac de siguranta la slip, asa cum faceau si ceilalti baieti. Era remediul cunoscut atunci cand in larg fiind te apuca carceii. Si te meduze ne temeam; nu de cele mici, aduse in unele perioade la mal, cu ele incingeam chiar batai strasnice. De cele mari, de pana la jumatate de metru in diametru, cu tentacule groase si extrem de usturatoare. Daca esti la apa mare si te atinge o astfel de creatura nu-i tocmai placut, e mai rau decat ca la urzicile de care dam taman cand vrem sa culegem mure ! Chiar am avut un prieten care, scufundandu-se, la revenirea la suprafata s-a trezit cu o astfel de creatura peste fata. Noroc ca eram in grup si impreuna l-am condus la mal si apoi la cabinetul medical cel mai apropiat. A fost realmente foarte aproape sa-si piarda vederea la unul dintre ochi.
Cand eram deja adolescent, chiar din primul an de liceu, am abandonat plaja Modern si mergeam, cu un grup mai restrans de prieteni la Mamaia, zi de zi aproape. Deja se schimbase peisajul, eram si noi maricei iar "preocuparile" noastre erau mai diversificate. Plaja in sine nu ne mai atragea asa de mult, faceam "baie" cand ne incingea soarele prea tare. De multe ori chiar preferam piscinele de pe langa unele hoteluri. Si cum ele erau cu plata trebuia sa actionam in asa fel incat sa inselam vigilenta "rupatoarei de bilete". Cea mai buna solutie era sa ajungi cat mai repede in apa, de-acolo nu te putea da afara decat daca vroiai tu ! Asa ca odata ajunsi la imprejmuirea locului respectiv, "bagam viteza" si ne aruncam in bazin, evident cu capul si bratele inainte, ca la concurs. Ei bine, la una dintre actiunile noastre, Cristi, unul dintre prieteni, a avut nesansa de nebagare de seama sa sara "la apa mica". Asa ca a sarit de-a dreptul in cap, ramanand minute bune ametit, nestiind ce se intampla; cu fruntea insangerata, desigur. A fost mult timp, pe tema asta, tinta amuzamentului celor din grup...
Un loc pe care Cristi nu il va uita vreodata !
De escapadele pe Ghiol nu va mai povestesc, mergeam cu saltelele pe lac cate o zi intreaga, pana unde ne duceau bratele - cu pepeni verzi bagati in sacose de plastic, la rece, Insula Ovidiu fiind relativ aproape.
N-am participat niciodata la vreo competitie de inot, oricum anii au trecut si peste mine. Mi-am adus aminte, cu frumoasa nostalgie, de vremurile cand puteam s-o fac, vazand afisul la Triathlon Challenge Mamaia despre care puteti afla aici trichallenge.ro
