Muzeul National al Taranului Roman
Sala Foaier, Bucuresti
20 decembrie 2012 - 3 februarie 2013
Expoziţia Arta
trecerii se încadrează în categoria experimentelor vizuale, încercând să
recompună fragmentar o parte din instrumentarul temei atât de exhaustive a
riturilor de trecere – situaţii limită, de interval, individuale sau colective,
din lumea ţărănească şi cea urbană, reprezentări care transgresează, printr-o
selecţie subiectivă, timpi şi fragmente de lumi revizitate.
Dincolo de
trecerile fundamentale explorate deja de etnologia clasică (naşterea, nunta,
înmormântarea) operăm selectiv intersectând teritorii, de la istorie orală, la
text literar, imagine iconografică, fotografii martor, obiecte autobiografice,
obiecte ritualice şi nu în ultimul rând materii organice, vehicule ale
trecerii.
Deplasarea,
schimbarea, dispariția sunt sensurile centrale ale trecerii. Riturile proclamă
o schimbare dramatică, publică. Trecătorul este expus privirilor impudice ale
mulțimii, nu-și aparține, e pacientul fără voce personală al producătorilor
trecerii. Riturile sunt democratice prin excelență, dacă lăsăm deoparte fapte
excepționale cum ar fi înmormântarea faraonilor. Aceleași discursuri, aceleași
lucruri și gesturi îi așteaptă pe toți în trecerile exterioare. Există însă și
treceri interioare cu un sfârșit orbitor. Conversiunea religioasă luminează pe
dinăuntru. Descoperirea științifică poate fi și ea trăită ca iluminare. În
sfârșit există trecerile discrete, imperceptibile, declinul lent al cărnii pe
care nu-l celebrează nici un rit. Trecerea are un adversar suprem: memoria
dureroasă, pe românește dor. Se spune că mortul întâmpină în călătorie drumul
somnului, al uitării și drumul dorului, al neuitării, al întoarcerii acasă.
Suntem prizonierii depărtării care crește, ai tăieturilor și ai disparițiilor.
Prin dor ne întoarcem la cele trecute, la cele pierdute. (Șerban Anghelescu).
Coordonator proiect: Serban Anghelescu
Curatori: Lila Passima, Cosmin Manolache
Odata cu vernisajul expozitiei a avut loc si lansarea revistei Arta Trecerii