Institutul Cultural Român
București
27 ianuarie 2020
La sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr.
38) va avea loc pe 27 ianuarie 2020, de la ora 19:00, vernisajul expoziției de
pictură Tinerii din România împreună împotriva urii și a antisemitismului,
pentru o lume a păcii și a înțelegerii.
Evenimentul de la ICR va cuprinde și un moment muzical
dedicat comemorării victimelor Holocaustului, prin recitalul susținut de
cunoscutul compozitor și violoncelist Șerban Nichifor, alături de Eduard Iosif
Antal, organistul Catedralei Sfântul Iosif din București, de violonista Corina
Bololoi, cantorul Emanuel Pusztai, Maya Ciosa – la voce. În continuare, la
sediul central ICR, va avea loc și proiecția filmului documentar Itinerarii
evreiești în România care abordează subiectul moștenirii comunităților de
evrei din România.
Accesul la evenimentele de la ICR, de la ora 19.00, va avea loc
numai pe bază de invitații.
Cu ocazia acestei comemorări luni, 27 ianuarie 2020, de la
ora 17:00, la sediul Institutului Italian de Cultură (Aleea Alexandru 41,
București), va avea loc prezentarea volumului Imaginea evreului în cultura
română de Andrei Oișteanu, publicat în limba italiană cu titlul L’immagine dell’ebreo: stereotipi antisemiti
nella cultura romena e dell’Europa centro-orientale (traducere de Horia Corneliu
Cicortaş și Francesco Testa, Collana di Studi Ebraici, Editura Salomone
Belforte, Livorno, 2018). Invitaţi, alături de autor, la evenimentul de
prezentare vor fi Francesco Testa, traducător și Giovanni Casadio, profesor de
istoria religiilor la Universitatea din Salerno. Prezentarea va fi urmată de o
sesiune de autografe.
Evenimentele de pe 27 ianuarie 2020 sunt organizate de
Institutul Italian de Cultură, Institutul Cultural Român și Editura Polirom.