Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de
interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj,
în colaborare cu Muzeul Țării Oașului Negrești-Oaș, Asociația Artistică Art
Bunavestire, Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, Consiliul Județean Satu
Mare și C.J.C.P.C.T. Satu Mare organizează, în perioada 26 martie – 10 aprilie
2016, o expoziție colectivă aniversară, cu caracter retrospectiv, reunită sub
genericul Art Bunavestire 30.
Anul acesta
se împlinesc 30 de ani de la fondarea, în 1987, la Negrești-Oaș, a unei grupări
artistice care, peste timp, a devenit Grupul Art Bunavestire. Cu fiecare an,
prin calitatea crescândă a operei artiștilor săi și prin notorietatea
invitaților lor, ce nu de puține ori a depășit granițele naționale, activitatea
acestei grupări a devenit un „fenomen” recunoscut la nivel regional, iar mai
apoi național.
Cei șapte
artiști plastici fondatori au adus alături de ei, pe parcursul celor treizeci
de ani parcurși împreună, un număr de artiști români și străini importanți,
colecția de artă contemporană a Muzeului Țării Oașului cuprinzând în prezent un
număr de peste 200 de lucrări donate de expozanți. Simezele Muzeului Țării
Oașului, au devenit treptat, prin investițiile surprinzătoare făcute în semn de
apreciere din partea edililor locali, unele de nivel european, iar lăcașul în
forma sa modernizată a fost consacrat cu numele Dr. Mihai Pop, aparținând
regretatului medic și director al spitalului local, unul dintre susținătorii de
suflet și faptă ai primelor manifestări.
Prin
expozițiile anuale din ce în ce mai ample, devenite reprezentative în partea de
nord vest a țării și calitatea artistică și umană a artiștilor nucleului de
bază, au fost atrase aici personalități importante ale cronicii, istoriei și
criticii de artă și ale vieții culturale românești, care au onorat prin
prezența și discursul lor obiectiv toate vernisajele anuale. Între aceștia,
profesorii Dr. Gheorghe Arion, Dr. Nicolae Latiș, Dr. Ovidiu Pecican, Dr.
Tiberiu Alexa, Dr. Laura Ghinea, esteticianul Corneliu Antim, Dr. Gheorghe
Vida, Pavel Șușară, cronicarul Augustin Cozmuța, poeții Ioan Nistor, George
Vulturescu și Vasile Mic, au evidențiat, cu fiecare ocazie, acest fenomen
devenit de nivel național.
Expoziția
de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă, pe simeze, o valoroasă selecție de
lucrări (pictură, sculptură, grafică, arte decorative și instalație) din
colecția Muzeului Țării Oașului, cuprinzând aproximativ 90 de lucrări donate de
către artiștii participanți, de-a lungul celor trei decenii.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 26 martie 2016, ora 17:00, în sălile de expoziții temporare (etaj) ale Muzeului de Artă
Cluj-Napoca, în prezența multora dintre artiștii expozanți și a partenerilor
instituționali de la Negrești-Oaș: Muzeul Țării Oașului, Asociația Artistică Art Bunavestire, Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, Consiliul Județean
Satu Mare, C.J.C.P.C.T. Satu Mare. Din partea muzeului va fi gazdă Dl. Director
al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, CS.I.Dr. Lucian Nastasă-Kovács, și Dr. Florin
Gherasim, muzeograf, curatorul expoziției.
Lucrările expoziției aniversare Art Bunavestire 30 pot fi
vizionate în perioada 26 martie –
10 aprilie 2016, miercuri - duminică
inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.
Dr. Natalia Lazăr, manager cultural al Muzeului Țării
Oașului,
și Conf. univ. Dr. Andrei Florian, UAD Cluj-Napoca,
membru
fondator, inițiator și membru al grupului de organizare a
Retrospectivei Art Bunavestire 30.