Lansare de carte
Louis Basset
Librăria Humanitas, Cișmigiu, București
29 octombrie 2019
Vă invităm marți, 29 octombrie, ora 19:00, la Librăria
Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire cu Georgeta Filitti, Alina Pavelescu și
Daniel Cain despre jurnalul inedit al secretarului regilor Carol I și
Ferdinand, Louis Basset, publicat recent la Humanitas, cu titlul Războiul unui
slujitor devotat, într-o ediție îngrijită de istoricul Alina Pavelescu.
Louis Basset (1846–1931), absolvent al Facultății de Litere
din cadrul Universității din Neuchâtel, a intrat în slujba domnitorului Carol I
în anul 1869. A fost secretarul particular al regilor Carol I și Ferdinand,
precum și administrator al Casei Regale vreme de mai bine de 60 de ani. Carol
II, reîntors din exil la 6 iunie 1930, l-a păstrat pe Basset în funcţia sa
administrativă. Cu câteva zile înainte de intrarea României în război, Basset,
germanofil convins, este trimis în misiune în străinătate de regele Ferdinand,
care voia să-l îndepărteze astfel de o posibilă primejdie în țară. Până spre
finalul anului 1919, Louis Basset locuiește în Elveția și înregistrează în
jurnal evoluția conflagrației, cu numeroase detalii din presa vremii, fie ea
neutră, antantistă sau susținătoare a Puterilor Centrale, precum și mărturii
sau portrete ale celor cu care s-a intersectat, oameni politici, diplomați sau
personalități din România. La întoarcerea în țară, după mai bine de trei ani,
Basset își reia sarcinile pe lângă Casa Regală; în paginile de jurnal din acea
perioadă transpar eforturile intense, politice, juridice, administrative, de
refacere a țării după război.
"Avem de-a face cu
un personaj carismatic, de o inteligență sclipitoare, cu convingeri și
principii ferme, deopotrivă sentimental și iremediabil îndrăgostit de România.
Iar jurnalul său rămâne un tur de forță profund umanist, un adevărat tratat de
teorie și analiză politică pe înțelesul tuturor, străbătut necontenit de
valorile morale.“ – Alina Pavelescu