Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la următoarea
întâlnire din cadrul conferinţelor de joi cu dr. arh. Gabriela Petrescu, pentru
prezentarea Ion N. Socolescu – precursor al arhitecturii neoromâneşti, în
data de 16 iunie 2016, orele 19:00, la Palatul Suțu.
Ion N. Socolescu (1856-1924) a rămas în istoria arhitecturii
româneşti drept un arhitect dinamic, a cărui activitate practică s-a îmbinat cu
cea teoretică. Socolescu fost printre primii arhitecţi români care au marcat
originile stilului naţional, eliberându-l de sub tutela academismului,
înţelegând rolul tradiţiei şi importanţa monumentelor naţionale.
Practica arhitecturală a lui Ion N. Socolescu s-a desfăşurat
după 1884. Alături de Ion Mincu, considerat întemeietorul stilului neoromânesc
şi al şcolii naţionale de arhitectură, Grigore Cerchez şi alţii, în încercarea
de a crea un stil naţional, Ion Socolescu a mers pe o cale proprie de exprimare
arhitecturală, folosind ca surse de inspiraţie atât elemente de arhitectură
tradiţională românească, cât şi detalii ale arhitecturii orientale.
Dintre elementele folosite se remarcă arcele în acoladă şi
arcele trilobate, iar ca finisaje placarea cu elemente ceramice, piatră şi
tencuieli pictate. Casa Ionescu-Gion (1889) este prima construcţie care anunţă
formula stilistică personală, apreciată de public pentru caracterul ei
original, pentru latura decorativă şi nota de exotism.
Activitatea lui Ion N. Socolescu s-a desfăşurat pe mai multe
direcţii. Pe lângă arhitect-inginer şi antreprenor, a fost fondatorul şi directorul
revistei Analele Arhitecturii şi ale Artelor cu care se leagă (1890-1893),
membru fondator al Societăţii Arhitecţilor Români (1891), director şi profesor
al Şcolii de arhitectură (1892-1897).
Arh. Gabriela Petrescu este absolventă a Institutului de
Arhitectură Ion Mincu (1979). În 2014 a obţinut diploma de doctor în
arhitectură cu teza Arhitecţii Socolescu, 1840-1940, studiu monografic, sub
îndrumarea prof. univ. dr. arh. Anca Brătuleanu.
În prezent duce o activitate didactică universitară pe post
de lector, desfăşurată de mai mulţi ani în cadrul departamentului de
arhitectură al Facultăţii de Arhitectură Spiru Haret. Este membru UAR din 1980 şi membru OAR, activând în cadrul
biroului individual de arhitectură, unde elaborează proiecte de arhitectură,
amenajări interioare şi urbanism.
În 2011 a fost memebru al echipei de cercetători din cadrul
Facultăţii de Arhitectură Spiru Haret care a elaborat lucrarea Crearea unui
sistem modern multimedia de inventariere şi informatizare privind Patrimoniul Cultural
al Comunităţii Evreieşti din România în contextul european al multietnicităţii
şi diversităţii patrimoniale.
În 2012 a colaborat cu Asociaţia Bucureştiul meu Drag la
implementarea proiectului cultural Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne
(sec. XIX, XX, XXI), literele A-C, iar în 2014, în calitate de coautor, la
continuarea proiectului cultural Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne
(sec. XIX, XX, XXI), literele D-H.
În 2015 a contribuit la realizarea proiectului cultural Un
secol de arhitectură românească, prin Fundaţia culturală Meta. Pe parcursul
ultimilor ani a participat la diverse seminarii şi conferinţe, publicând
articole în diverse reviste şi în cadrul Analelor de Arhitectură ale USH.
Alături de studenţi şi colegi a organizat expoziţii de arhitectură la Centrul
UAR Calderon, Teatrul Naţional, Primăria Sibiu.
Următoarele conferințe de joi:
Joi, 23 iunie 2016, ora 19:00, conferința Arhitectul Ion
Mincu şi lucrările din Bucureşti
cu Andreea Pop şi Ioana Maria Petrescu
Joi, 30 iunie 2016, ora 19:00, conferința Duiliu Marcu –
arhitectul detaliilor,
în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România,
în
cadrul Semicentenarului Duiliu Marcu (1966-2016),
cu dr. arh. Mariana Croitoru,
dr. arh. Dan Adrian Ionescu şi dr. arh. Mihaela Lazăr
Joi, 7 iulie 2016, ora 19:00, conferința Omul antic:
cotidian şi imaginar cu Raluca Popescu, muzeograf Secţia Arheologie, Muzeul
Municipiului Bucureşti.
Intrarea este 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea
expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.
În ultima zi de joi, programul se va prelungi până la ora 21:00.