miercuri, 14 august 2019
Bibliofilie la singular
Biblioteca Județeană Ioan N. Roman
Constanța
august 2019
Biblioteca Județeană Ioan N. Roman Constanța, prin
Compartimentul Colecții Speciale, organizează, începând cu luna august 2019,
o serie de expoziții lunare, intitulate Bibliofilie la singular. Expozițiile
vor prezenta, într-o "haină nouă", câte o "vechitură” din colecțiile speciale
ale instituției noastre.
Inaugurăm seria de expoziții cu volumul Rouman Anthology or
Selections of Rouman Poetry, Ancient and Modern. Lucrarea este o "antologie
română sau alegere de poezii române, vechi și noi”, o culegere din baladele
naționale ale Moldaviei și Valachiei și din unele dintre operele poeților moderni,
în graiul lor originar.
Într-o prezentare grafică de excepție, volumul alcătuit de
Hon. Henry Stanley, consul al Marii Britanii în Principate, este tipărit de
Stephen Austin la Hertford, în 1856.
Un adevărat volum bibliofil, în sensul modern al cuvântului,
de poezii române cu caractere latine. Chenarele, dreptunghiulare, semicirculare
dar și letrinele, sunt adaptate după manuscrise bizantine din sec. IX-X și sunt
executate în tehnica anluminării. Cartea se evidențiază prin tranșele aurite și
legătura cu fir de aur, realizată de Lucien Durvand, faimos legător francez
cunoscut pentru calitatea execuției. Conține 47 poezii, semnate de V.
Alecsandri, D. Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, G. Crețianu sau I. H. Rădulescu,
17 dintre ele fiind traduse în limba engleză.
Pe simezele nemțene - 10 ani de 4 Plus
Arta plastică contemporană românească
Muzeul de Artă Piatra Neamț
22 august 2019
Ocoliri și reveniri; momente, locuri, oameni
Expoziție de fotografie
Iosif Kiraly
Muzeul de Artă Vizuală, Galați
21 august - 22 septembrie 2019
Muzeul de Artă Vizuală are plăcerea să vă invite la
vernisajul expoziției de fotografie Ocoliri și reveniri; momente, locuri, oameni, semnată Iosif Király, miercuri,
21 august,
ora 19:00.
Lucrările lui Iosif Király oferă publicului noi modalități
de a percepe fotografia. Încurajându-se lectura lentă a fiecărei imagini în
parte, privitorul urmează a fi condus către diverse interogări cu privire la
ceea ce este văzut și ce este reprezentat, la relația dintre percepție, timp și
memorie - laitmotiv al operei artistului.
Iosif Király este
artist vizual, arhitect și educator, ce trăiește și lucrează în România. Ca
artist, activează atât independent, cât și în cadrul grupului subREAL. Mediile
predilecte de exprimare sunt: fotografia, instalația, performance-ul și
desenul.
În 1995 s-a numărat printre fondatorii Departamentului de
Fotografie și Arte Media al Universității Naționale de Arte (UNArte) din
București, unde, în prezent, este profesor.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (U.A.P.R.)
și al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (A.I.C.A.)
Expoziţia se va deschide în prezenţa artistului şi va putea
fi vizionată până pe 22 septembrie.
Un scenograf...din lumea păpușilor
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Mioara Buescu
***Mai multe despre această creatoare puteți afla și de aici:
Așa cum a fost...în '38
România de-altădată
Teatru jucat de lucrători, membri Ateneului Popular Universul.
Articol publicat în Calendarul (almanah - n.a.) Universul 1939. Decembrie 1938.
"Chipuri actoricești ale unui personaj cît Ceahlăul"
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Grupaj publicat în Almanah Flacăra 1981. Decembrie 1980.
La început de toamnă...în '44
De pe ecranele cinematografelor de-odinioară
Cinemateca
Observăm deja, la cerea publicul avizat, apariția spre difuzare a filmelor sovietice...
***Culese din Ziarul Universul de duminică, 17 septembrie 1944.
Pe simezele ieșene - Visuri estivale
Arta plastică contemporană românească
Marius Bucur-Sabo
Galeria de Artă Nicolae Tonitza, Iași
10 - 20 august 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)