miercuri, 14 iulie 2021
Ferestre deschise
Caleidoscop cultural
Arta plastică contemporană românească
Mihaela Dragomir
Biblioteca Județeană Nicolae Iorga, Ploiești
15 iulie 2021
O tempora, o mores!
Arta plastică contemporană
Gert Fabritius
Filarmonica de Stat Sibiu
10 iulie - 31 august 2021
Locul de desfășurare: Sala Thalia, str. Cetății, nr.3-5
Curatori: dr. Irmgard Sedler, dr. Alexandru Constantin
Chituță
Parteneri: Filarmonica de Stat Sibiu, Consulatul Republicii
Federale Germania la Sibiu, Muzeul Transilvănean Gundelsheim, Asociația
Culturală Octavian Smigelschi.
Forţa creatoare şi "o plăcere de nestăvilit de a desena" (Fabritius) marchează până în prezent creaţiile artistului german de origine transilvană Gert Fabritius. Lucrările sale de grafică care au luat naştere în ritmul unor înscrieri de jurnal, se prezintă ca activitate artistică eliberatoare cu orientare înspre sine şi incertitudini specifice evenimentelor cotidiene: omenescul, mult-prea-omenescul, reflecţiile cu privire la evenimentele politice zilnice, asupra tuturor aspectelor de sub soare se îmbină, – uneori condimentate ironic cu titluri din presă, alteori comentate drastic şi ţintind sub centură – schiţând împreună o imagine a propriei stări de spirit precum şi a celei generale, de actualitate, a societăţii în perioade de criză. Această radiografie a stării de spirit se alătură caleidoscopului care se concentrează asupra propriei persoane, în sinergie cu reprezentări mitologice şi fragmente din domeniul filozofiei (cugetări) şi al literaturii.
Für Elise
Lansare de carte
Ada d'Albon
Muzeul Național al Literaturii Române, București
24 iulie 2021
Actrița Ada d’Albon a părăsit România în 1981 pentru Franţa,
împreună cu soţul ei, regizorul Laurenţiu Azimioară, presaţi fiind de
autorităţile comuniste. Nepoată a lui Mihail Sadoveanu, Ada d’Albon s-a văzut
nevoită să înceapă o nouă viaţă artistică în Franţa, dar în toţi aceşti ani i-a
fost continuu dor de România. A şi scris în volumul Ultima var în Bretania.
Istoria unui exil, publicat la Curtea Veche, despre universul acesta pierdut,
despre casa părintească, în care îşi făceau adesea apariţia personaje
interesante precum Maria Tănase, unde Mihail Sadoveanu spunea poveşti.
Recitalul Eminescu
pe care l-a pregătit pentru lansarea de la MNLR a venit în urma unei revelații
pe care actrița a avut-o: "Într-o zi mi-au revenit spontan în minte
versuri răzlețe din poemul lui Eminescu, Scrisoarea a III-a și pentru că în
acel moment mi-a vibrat în suflet țara mea cu o frumusețe desăvârșită,
desăvârșire cuibărită în fiecare cuvânt al poemului, mi s-a trezit în suflet
dorința arzătoare de a o împărtăși pe pământul strămoșesc cu cei care vor fi
prezenți la acest eveniment. Oricum poemul face parte din minirecitalul
Eminescu pe care l-am dat la Teatrul de l'Orme cu ocazia lansării cărții Fără
Titlu. O frântură de amintire apărută brusc. Aveam abia 9 ani. Învățasem cu
plăcere Luceafărul. La masă m-am lăudat de performanța mea. Vara mea, prezentă
în acel moment, a declarat că ea învață Scrisoarea a III-a, la care Sadoveanu a
spus exact fraza pe care nu am uitat-o, cuvintele au căzut ca un adevăr de
nezdruncinat: Scrisoarea a III-a e cu mult mai frumoasă...”
Intrarea este liberă, iar accesul la eveniment se va face în limita locurilor permise de situația pandemică.
Nicolae Tonitza. Culoare, Emoție și Mister
Muzeul de Istorie Suceava
16 iulie - 26 septembrie 2021
Organizatori: Muzeul Național al Bucovinei, Suceava și
Muzeul Național Brukenthal
Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie, Suceava, Strada
Ștefan cel Mare 33
Durata: 16.07–26.09.2021
Vernisaj: 16 iulie 2021, ora 13:00
Curator: Dr. Iulia Mesea
Curator colaborator: Dr. Gabriel Herea (Muzeul Național al
Bucovinei, Suceava)
Grafică catalog și materiale de promovare: Chris Balthes
Conservatori:
Cristina Mihu (grafică), Alexandra Gălăbuț (pictură);
Anișoara Cimpoieșu (Muzeul Național al Bucovinei, Suceava)
Restaurare:
Cristina Fău (pictură), Celestina Albișor (pictură),
Iulia Pascu (grafică), Victor Turcu (lemn)
Meșteșuguri tradiționale. Olăritul
Muzeul de Artă Populară Constanța
16 - 18 iulie 2021
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, timp de trei zile, în perioada 16 - 18 iulie, manifestarea Meșteșuguri tradiționale. Olăritul.
Cu acest prilej, pe platoul din fața instituției de cultură, vizitatorii se vor întâlni cu olari din vestite centre de ceramică în care se practică acest meșteșug: Horezu (județul Vâlcea) și Tansa (județul Iași).
Meșterii vin la Constanța cu roata olarului, pentru a face demonstrații de lucru, dar și cu obiecte tradiționale decorative sau de uz gospodăresc din lut, de diferite forme, ornamentate în concordanță cu specificul centrelor de ceramică pe care le reprezintă.
Prin această manifestare, Muzeul de Artă Populară Constanța și-a propus să ofere o privire de ansamblu asupra evoluției și continuității meșteșugului olăritului în timp, în formele sale autentice.
Suflet și culoare
Arta plastică contemporană românească
Teodor Vișan
Biblioteca Municipală Ion Irimescu, Fălticeni
17 iulie 2021
Ruxanda. O lume care se duce
Lansare de carte
Dorina Sgaverdia
Biblioteca Germnă Alexander Tietz, Reșița
14 iulie 2021
Serile Memoria Exilului Românesc
Muzeul Național al Literaturii Române
București
23 iulie - 27 august 2021
Începând cu data de 23 iulie 2021, ora 20:00, sunteți
invitați în fiecare vineri la Serile Memoria Exilului Românesc în Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Cele dintâi filme documentare care pot fi
urmărite sunt Ca un copac în furtună: Sergiu Celibidache și Pictorul
scenograf Ion Sigismund Ipser. Proiectul se va încheia vineri, 27 august 2021.
Se împlinesc 30 de ani de când Marilena Rotaru, jurnalist de
televiziune, realizator de programe culturale, cineast, scriitor, realizează
serialul de documentare consacrate valorilor din diaspora numit Memoria
exilului românesc care a ajuns la 150 de episoade, printre intervievați
numărându-se Emil Cioran, Vintilă Horia, Sergiu Celibidache, Camilian
Demetrescu, Monica Lovinescu, Paul Goma, Virgil Ierunca. Marilena Rotaru a
realizat la 25 noiembrie 1991, la Versoix, primul interviu cu Majestatea Sa,
Regele Mihai, difuzat de televiziunea SOTI, pentru că fusese concediată din
TVR. A fost distinsă cu patru premii APTR (Asociația Profesioniștilor de Televiziune
din România) pentru documentarele Întoarcerea lui Vintilă Horia, Ca un copac
în furtună: Sergiu Celibidache, Mihai I, Regele românilor și premiul
Jubiliara 25, cu Premiul de excelență al Asociației autorilor și realizatorilor
de film pentru întreaga activitate (2017), cu Premiul de excelență al Uniunii
Cineaștilor din România, pentru deosebita contribuție adusă recuperării
memoriei naționale prin filmul de televiziune (2018). În 2003 i s-a acordat
Premiul de Excelenţă al Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru întreaga
activitate.
"Ideea exilului m-a preocupat de foarte multă vreme, chiar
din ultimii ani ai liceului. Pentru mine acest proiect «Memoria exilului
românesc» a fost nu numai un proiect la care am visat, ci o cale de cunoaștere
inițiatică. Fiecare biografie, fiecare personalitate pe care am cunoscut-o, a
avut propria ei poveste, propriul sacrificiu, propria jertfă. Oamenii aceștia
au luat România cu ei. Exilul creatorilor de origine română, durerea, jertfa,
sacrificiul exilului, i-a făcut să găsească o altă ordine a spiritului creator
și să creeze frumuseți din această durere. Așa am pornit, descifrând această
taină a exilului, pentru că până la urmă este o taină", spune Marilena Rotaru.
Programul Serilor Memoria Exilului Românesc - 23 iulie -
27 august 2021
23 iulie – Ora 20:00 - Ca un copac în furtună:
Sergiu
Celibidache și Pictorul scenograf Ion Sigismund Ipser
30 iulie – Ora 20:00 - Forța simbolului între speranță și nihilism -
Camilian Demetrescu și Soprana Nelly Miricioiu
6 august – Ora 20:00 - Vladimir Cosma și Între Orient și
Occident - Neagu Djuvara
13 august – Ora 20:00 - Întoarcerea lui Vintilă Horia
20 august – Ora 20:00 - Mihai I, Regele românilor
27 august – Ora 20:00 - Mi se oprise timpul -
Pan Vizirescu și Captiv în lumea liberă - Theodor Cazaban
*Intrarea este liberă, iar accesul la eveniment se va face în limita locurilor permise de situația pandemică.
Pe simezele călărășene - Conversium
Arta plastică contemporană românească
Jimmy Stănescu
Muzeul Dunării de Jos, Călărași
16 iulie 2021
Toate se trec sub bolți și pe lume...
Evocare Nicolae Dabija
Chișinău, Republica Moldova
15 iulie 2021
Suită de evenimente In memoriam Nicolae Dabija: Toate se
trec sub bolți și pe lume…
Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău
organizează, în parteneriat cu Centrul Academic Internațional Eminescu,
Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu,
Primăria Dumbrăveni, județul Suceava
și Asociația Culturală Regal d'Art, Botoșani, o suită de evenimente pentru a
marca ziua nașterii Cunoscutului poet și publicist Nicolae Dabija. Acesta ar fi împlinit, la 15 iulie 2021, 73 ani (n.
15 iulie 1948, în comuna Bișcotari (Codreni), raionul Cimișlia. S-a stins din
viață la 12 martie 2021 în urma infectării
cu Covid 19.
Manifestarea va cuprinde lansări de carte, expoziție de documente, evocări ale
poetului Nicolae Dabija.
Nicolae Dabija a debutat în presa periodică în 1965, fiind remarcat de criticul literar Mihai Cimpoi. Debutul editorial are loc în 1976 cu volumul Ochiul al treilea, urmat de alte zei de volume și antologii de poezie, cărți de publicistică și proză. Nicolae Dabija a fost membru de onoare al Academiei Române (din 2003) și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (2012).
Pe simezele Bacăului - Impendanță vegetală