miercuri, 8 iunie 2022
Cinematografia în slujba poporului (1949 - 1951)
De pe ecranele cinematografelor de-odinioară
Artă orientală
Casa Panaghia
Babadag
iunie 2022
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea
vă invită la muzeu.
Din luna iunie 2022, publicul poate vizita Muzeul de Artă
Orientală - Casa Panaghia din Babadag, restaurată și prezentând o nouă
expoziție permanentă.
Clădirea emblematică pentru arhitectura medievală dobrogeană
a fost restaurată în cadrul Proiectului de investiție Promovarea valorilor
culturale prin restaurarea și conservarea punctului muzeal Casa Panaghia
Babadag, jud. Tulcea.
Situată în vecinătatea imediată a Geamiei Ali Gazi Pașa,
Casa Panaghia este construită în stilul arhitectural clasic turcesc/ otoman,
unele detalii precum tavanul cu marchetărie din lemn cunoscând o răspândire
generală în aria balcano-anatoliană. Unele detalii ornamentale precum şi
motivele de marchetărie ale göbek-ului (cercul cu semilune și stele, încadrat
de raze divergente) trimit spre Istanbul şi Asia Mică.
Inițial, aici a funcționat seminarul musulman, destinat
formării deservenţilor geamiei şi predării principiilor legii religioase
islamice, construit pe locul unei foste medrese înființate prin donaţia
testamentară a lui Gazi Ali Paşa în anul 1610. Seminarul a fost reorganizat în
1880 în concordanţă cu legile româneşti, pentru ca în 1901 sediul său să fie
mutat la Medgidia, în urma diminuării numărului de musulmani din zonă.
După 1903 şi până după terminarea celui de-al Doilea Război
Mondial aici a fost Grădiniţa de copii, iar din anii 1970 o Expoziţie de Artă
Orientală deschisă până în 2011, când clădirea a fost închisă pentru
conservare.
Expoziția de artă orientală organizată în Casa Panaghia
prezintă piese ce aparțin artei populare tradiționale a turcilor și tătarilor
din Dobrogea, dar și piese ce aparțin artei orientale realizată în manufacturi
și, ulterior, industrial. Arta populară a turcilor și tătarilor din Dobrogea
(țesături, broderii, piese de port, podoabe, vase de aramă pentru uz cotidian
și pentru diferite ceremonialuri) reflectă originile sale orientale. Anumite
trăsături ale acestei arte relevă, însă, interferențe cu arta populației
autohtone din Peninsula Balcanică și din Dobrogea.
Sunt reprezentate momente din viața musulmanilor: servirea
mesei, momente de reculegere, baldachinul (un pat cu cele mai frumoase țesături
și cusături - geaulâcuri, cevreuri, cse). Baldachinul se împodobea în camera de
nuntă, fie că vorbim despre ceremonia de circumcizie (nunta de băiat) sau de
căsătoria propriu-zisă.
Motivele ornamentale tipic orientale: garoafa, laleaua,
chiparosul, zambila, fructul de rodie s.a., completate de firul metalic auriu
și argintiu, se combina în compoziții cromatice și decorative de o valoare
estetică deosebită. Pe covoarele expuse, țesute în tehnica Karamani, apar
compoziții complexe în cadrul cărora se detașează mai multe medalioane
poligonale și motive cu rolul de a asigura fertilitatea, belșugul, protecția,
unitatea familiei și a tinerilor căsătoriți, precum: akrep (scorpionul), cengen
(cârligul), kurt izi (gura lupului), kocboynuzu (coarnele berbecului), bukagi,
kostek (cătușele) etc.
La demisolul clădirii sunt prezentate aspecte ale conviețuirii în spațiul dobrogean, care aparțin în general unui fond comun, mai mult legat de funcționalitate decât de estetică. Orașul Babadag a fost un important nod comercial, fapt reliefat de prăvălia reconstituită în care veneau mușterii indiferent de religie sau apartenență culturală.