Lansare de carte
Bob Dylan
Libraria Humanitas, Cismigiu, Bucuresti
30 ianuarie 2016
Vă aşteptăm sâmbătă, 30 ianuarie, ora 17:00, la Librăria
Humanitas de la Cişmigiu, la o întâlnire cu muzica şi povestea vieţii lui Bob
Dylan, cuprinse în Cronica vieţii mele, fascinanta carte de memorii recent
apăruta în colecţia Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, la
Editura Humanitas Fiction. Dan C. Mihăilescu şi Bogdan Șerban ne vor vorbi
despre Bob Dylan, cântăreţ, compozitor, autor de lyrics, scriitor şi artist
plastic, aşa cum apare în Cronica vieţii mele, un artist complet care
transgresând genurile muzicale, a devenit unul dintre cei mai mari interpreţi
şi compozitori de folk-rock. Dan Byron, voce şi chitară Byron, şi Narcis
Axinte, voce şi chitară Harlequin_Jack, vor cânta cover-uri după câteva dintre
piesele lor preferate de pe albumele lui Dylan, ascultate de mai bine de o
jumătate de secol în ciuda graniţelor regimurilor şi ale generaţiilor.
"Cronica
vieții mele își ocupă locul, alături de romanul Pe drum al lui Jack Kerouac,
ca mărturie esențială despre destinul manifest al unui artist american.“ (The
New York Times)
Nu trebuie să fii fan Bob Dylan și nici măcar pasionat de
folk, blues sau rock ca să ai ce afla din această Cronică… Este de ajuns să te intereseze lucruri precum
muzica și poezia, condiția de creator și de star sau transformarea Americii și
a lumii în a doua jumătate a secolului XX. „Cronica vieții mele“ vorbește,
pertinent și pilduitor, despre artă, despre succes și despre istorie, despre
obstinație în urmărirea unei vocații, despre căutare și despre supraviețuire. Fără
să urmeze strict, după tipicul autobiografic, succesiunea cronologică a
faptelor relatate, cartea marelui muzician-poet este și un exemplu de proză
memorabilă. Personajele și întâmplările sale, de zi cu zi sau insolite, ți se
întipăresc în minte la fel de durabil ca vocea autorului și acordurile lui de
chitară din cântece precum Blowin’ in the Wind, Like a Rolling Stone sau Ballad of a Thin Man.
Cartea a fost inclusă pe lista celor mai bune apariții ale
anului 2004 de publicațiile: The New York Times, The Washington Post, The
Economist, Newsday, People, Rolling Stone, Entertainment Weekly, The Village
Voice, The Onion, The Austin Chronicle, The Kansas City Star, The Guardian, The
Daily Telegraph, Publishers Weekly. Este finalistă, în același an, la National
Book Critics Circle Award.
Opera sa
scrisă include, alături de proza poetică Tarantula (1971; Humanitas Fiction,
2014), The Definitive Bob Dylan Songbook (2001), cartea de memorii Cronica
vieţii mele. Volumul întâi (Chronicles: Volume One, 2004), Lyrics:
1962-2001 (2004), Forever Young (2008), The Lyrics: Since 1962, Edited by
Christopher Ricks. La Editura Humanitas Fiction, în colecţia Poezia, a apărut
în 2012 o selecţie de 100 de poeme din Lyrics, purtând titlul Suflare în
vânt, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, care a întocmit antologia şi a
semnat prefaţa volumului.
Accesul la
eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 0721.973.948 sau
pe adresa de e-mail anda.visan@humanitas.ro, în limita locurilor disponibile.