Muzeul Municipiului București
Carmen Mușat
16 noiembrie 2017
Joi, 16 noiembrie 2017, ora 18:30, la Muzeul Municipiului
București – Palatul Suțu, vă invităm la conferința Memoria unui oraş ficţional
– Bucureşti, început de secol XX susținută de Carmen Mușat, parte din seria
de toamnă a conferințelor organizate de Muzeul Municipiului București.
"Câtă realitate şi câtă ficţiune încap în reprezentarea
literară? Unde se termină oraşul şi unde începe <oraşul de hârtie> într-un
roman? O lectură atentă a prozei lui Camil Petrescu scoate la iveală un
personaj inedit, seducător şi plin de contraste: Bucureştiul imaginat de
prozatorul român este un oraş melancolic şi, în acelaşi timp, dinamic,
suspendat nu doar între Orient şi Occident, ci şi între epoca trăsurilor şi cea
a automobilului. De la Universitate în strada Olari, de la Parlament la
Hipodrom, din Dealul Arsenalului în strada Dionisie şi din strada Câmpineanu pe
Calea Victoriei, personajele din Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de
război se mişcă într-un spaţiu trasat cu precizie, în care se amestecă nume de
străzi şi de personalităţi din epocă, denumiri ale unor instituţii şi ale unor
cartiere (unele dispărute, altele încă valabile). Fidelitatea faţă de detaliile
geografiei oraşului, atenţia acordată arhitecturii caselor, precum şi readarea
amănunţită a traseelor străbătute de Ela şi Ştefan Gheorghidiu în lungile lor
plimbări prin oraş sunt tot atîtea <porţi> prin care cititorul pătrunde
simultan în spaţiul oraşului şi în lumea lăuntrică a personajelor. O viziune a
oraşului este dublată, în proza camilpetresciană, de o <viziune a
sentimentelor>. Îmi propun să străbat drumul între cele două oraşe, cel istoric
şi cel ficţional, luându-i drept călăuze atât pe Ştefan Gheorghidiu, cât şi pe
Ela.”
Carmen Mușat, critic şi teoretician literar, este profesor
la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, unde predă cursuri
de teoria literaturii. Din 2000 este şi redactor şef al revistei Observator
cultural. A publicat volumele: Perspective asupra romanului românesc postmodern
şi alte ficţiuni teoretice (1998), Romanul românesc interbelic (ed. I, 1998;
ed. a II-a, 2004), Strategiile subversiunii. Descriere şi naraţiune în proza
postmodernă românească (ed. I, 2002; ed. a II-a, 2008), Canonul și Tarotul
(2006), Lucian Raicu: dincolo de literatură (2009). Anul acesta, la Editura
Polirom, îi apare volumul Frumoasa necunoscută. Literatura şi paradoxurile
teoriei. Începînd din 2014, editează, împreună cu Oana Crăciun, volumele din
seria de autor Gheorghe Crăciun, publicate de Cartea Românească și Polirom.
Este membru al PEN România, ALGCR, DHLSNA (D.H. Lawrence Society of North
America), ENN (European Narratology Network). În septembrie anul acesta a făcut
parte, alături de Mercedes Monmany, Gustavo Guerrero, Valerie Miles, Hector
Abbad Faciolince, Jeronimo Pizzaro şi Ephraim Krystal din juriul care acordă
Premiul Tîrgului Internaţional de Carte de la Guadalajara – Premiul FIL, pentru
literatură scrisă într-o limbă romanică (laureatul de anul acesta este prozatorul
francez Emmanuel Carrère).
Conferințele continuă cu:
- 23 noiembrie 2017, ora 18:30 - Nicoleta Bădilă,
Vila dr.
Nicolae Minovici: Restitutio
Coordonatorul Conferințelor de joi: Cătălin D. Constantin
Intrarea: 10 lei. În preț este inclusă vizitarea
expozițiilor de la Palatul Suțu,
în termen de 30 de zile.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin
Muzeul Municipiului București.