Muzeul de Istorie a Universitatii Babes-Bolyai
Cluj - Napoca
noiembrie 2014
La 3 noiembrie 1919, Vasile Pârvan rostea, la Cluj, Datoria
vieţii noastre - cursul inaugural al Universităţii Daciei Superioare. Pentru
întâia dată, în Transilvania, începea să funcţioneze un învățământ superior cu
predare în limba română. Acesta reprezenta un vechi deziderat al românilor
ardeleni, împlinit în contextul politic favorabil al actului Marii Uniri.
Muzeul de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai are plăcerea
de a vă invita luni, 3 noiembrie 2014, ora 12:00, la vernisajul expoziţiei
foto-documentare Datoria vieţii noastre: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas
aniversar.
Aceasta aduce în faţa publicului primii ani de existenţă ai
Universităţii româneşti din Cluj: momentul constituirii sale, serbările
inaugurale, consolidarea sistemului de învăţământ pe temelii noi şi adoptarea,
prin decret regal, în 1927, a numelui de Universitatea Regele Ferdinand I.
Cu ajutorul materialelor documentare şi fotografice inedite,
al unui scurt metraj special realizat, a unor spaţii ce reconstituie atmosfera
anilor interbelici, expoziţia urmăreşte perioada de început a Universităţii din
Cluj, instituţie academică prestigioasă, reprezentativă pentru România
întregită, un simbol al independenţei şi al unităţii.
"Desfă-ți dară aripile, suflet al națiunii mele, lovește cu
ele puternic și larg aerul lumii de jos și ia-ți ca un vultur zborul în țările
senine și curate. De acolo, ochii tăi vor vedea, încă mai limpede, întreaga
icoană a lumii și vieții. Și solitudinea calmă a cerului te va reînvăța
olimpicul ritm constant al eternului, netulburat de moarte, al legilor veșnice
după care trăiește Infinitul, din care, ca lumină eternă, răsfrântă în spațiile
interastrale, se răsfrâng în sufletul nostru Ideile, spiritul, viața." (Vasile
Pârvan- Datoria vieții noastre)