marți, 16 iulie 2013

Romanța podgoriilor




Casa Regală a României


Vinurile Principesa Margareta


Domeniul Segarcea





  Vinurile Principesa Margareta sunt boabe de nectar cristalizate din vinul vechi, martor al evenimentelor istorice, "tăcut şi loial”, cum îl mărturiseşte patronul său de azi, domnul Mihai Anghel, "un vin pentru un rege”, vrăjitorul din cupe, al saloanelor regale, care poartă azi numele Principesei României !

  Din anul 1884, când Segarcea a devenit Domeniu Regal şi până azi, a trăit odiseea şi istoria aproape unui veac şi jumătate, odată cu odiseea şi istoria românilor. Chiar de Ziua Regalităţii, pe 10 Mai 2002, Domeniul Coroanei Segarcea a reizbucnit la soare cu noi curpeni încărcaţi cu buchete de struguri ce resorb istoria pe drumurile croite prin butuci.

  Domeniul a fost preluat de familia Anghel şi a repornit la viaţă, spre a ajunge din nou, încă şi mai înnobilat de gust şi aromă unice.

  Familia Anghel a investit, a avut încredere, a aşteptat şi culege azi rodul butucilor de la Segarcea, cel mai laureat între vinurile româneşti, un vin regal şi sublim ! Elaborarea lui beneficiază de particularitatea ştiinţei cu rafinament şi afectivitate a consultantului oenolog Ghislaine Guirand, din Franţa.

  Plantaţia viticolă a Domeniului Segarcea, refăcută complet, are păstrată în inima ei istoria într-o inimă de Tămâioasă Roză care bate de peste o sută de ani. Ea rodeşte un strugure din familia soiului Muscat Rouge de Frontignan, multiplicat la noi din cam două mii de butaşi aduşi din mladele de altădată, din sudul Franţei, regiunea Frontignan.
  Astăzi, pe Domeniul Segarcea, singurul posesor al strugurelui Muscat, alb, roşu, negru, sunt plantate paisprezece hectare cu acest soi.

  Românii au o solemnitate a băutului licorii din soare topit, ori din grăsimea pământului, supte pe rugul viei, în comori de viaţă care, revărsându-se în pahar îl preschimbă în potir, turnându-se pe gură luminează omului drumul la Rai !

  În vin este incantaţia care desface tot ce opreşte avântarea în vis, ridică de pe suflet tot ce apasă… în inima vinului cântă dragostea şi trădarea, dorul şi uitarea, în vin plutesc serafimii şi dănţuie demonii…! În vin se stinge setea şi se aprinde focul. Vinul e izvor de viaţă şi mesaj ancestral al chemării la partea de bucurie finită, la partea de libertate a fiecăruia de a-şi consuma bucuria sa, de a trăi cu ardoare, de a cânta.

  Vinul e viu şi nu-i urâtor de bine dacă cel care îl soarbe nu ameninţă, nu duşmăneşte, nu se prăbuşeşte în neant. Vinul cu aroma şi gustul iubirii bate numai la poarta inimii prietenoase în care cântă dragostea şi viaţa-i pasăre zburând.

 

Dintre toate vinurile noastre, cele ce-s topite din metale nobile şi-s curse din struguri aromitori, culeşi din podgorii regale, sunt vinurile Principesei. "Când savurăm vinurile de la Domeniul Coroanei Segarcea, trebuie să ne gândim la minunatele licori care au adunat în picături bogăţia acestui pământ vechi, soarele verii arzătoare, îmbogăţite de cântecele olteneşti, freamătul toamnelor româneşti şi nobilitatea de catifea regală”, descrie în cuvinte mirajul fluviului de viaţă izvorât din podgorii, domnul Mihai Anghel, proprietarul de azi al Domeniului Coroanei Segarcea.

  Dintr-un pahar cu vin Principesa Margareta, poeţii duc la lacrimile sufletului soare lichid, căci vinurile Principesei sunt rod din soare, din pământ, din miere şi floare !… sunt un miracol, un produs de sublimitate, al civilizaţiei, o perfecţiune a naturii. Este vorba despre o gamă de vinuri alb şi roşu, este vorba despre puţină vrajă care aduce multă plăcere, este vorba despre vinuri create în durată şi prin cercetări de specialitate, în România, împreună cu reputata doamnă oenolog, consultant în vinificaţie la Domeniul Coroanei Segarcea, Ghislaine Guirand. Vinul alb este un cuplaj de Chardonnay, Pinot Gris şi Viognier, baricat în baricuri de stejar şi de salcâm, iar vinul roşu este primul vin românesc obţinut sută la sută din soiul Marselan, plantat în anul 2007, la Segarcea, în viile de la doar douăzeci şi cinci de kilometri de Craiova.

  De culoarea aurului, ori rubinii sau purpurii închis, aceste vinuri cu miros de flori şi gust subtil ierbaceu, pe lângă plăcerea ce-o fac acelora care le sorb şi se înaripează în zbor de libertate şi dragoste, ori se inundă de vis şi poezie, au şi un bun folos caritabil, deoarece o parte din câştigurile obţinute prin vânzare se distribuie la Fundaţia Principesa Margareta a României.

  Vinurile Principesa Margareta sunt unice, cu personalitate, vinuri cu aromă discretă de cireaşă putredă, corpolente şi armonice, catifelate la învechire. Sunt vinuri nobile cu originea sevei la sânii pământului Domeniului Coroanei Segarcea, unul dintre cele douăsprezece centre de excelenţă în agricultură, înfiinţate de Regele Carol I, în anul 1884, pe o suprafaţă de 132,000 de hectare, la propunerea lui Ion Brătianu, cu scopul asigurării economice a Curţii Regale.

  În Vinurile Principesei sunt lumina soarelui, zahărul pământului, poveştile oltenilor, romanţa podgoriilor, gustul, parfumul şi vitalitatea rodite în struguri, din căldură, muncă şi iubire. Vinurile Principesei sunt vinuri cu stofă aurită, sunt vinurile poeziei, ale poeziei vinurilor !

- Aurel V. Zgheran - 

***
http://www.princeradublog.ro

De peste Prut




Muzeele Moldovei


Muzeul de Istorie si Studiere a Tinutului Natal


Hincesti, Republica Moldova


2010















***Muzeele Moldovei

De la Mariile Avrigului




Festivalul Florile Oltului


Avrig


editia a 42-a, 13 - 14 iulie 2013







Am distribuit cu cateva zile in urma o postare anuntand desfasurarea acestui festival. Gratie Mariei Grancea si Mariei Mirela Moldor va pot arata acum si voua, cititorilor mei, cateva imagini, spun eu graitoare. Imagini minunate de la doua Marii cu suflete frumoase. Ca de roman.





















În slujba Thaliei




Festivalul de Teatru: Ariel Inter Fest


Râmnicu Vâlcea


ediția a III-a, 18 - 28 iulie 2013



Incet, incet, se cladeste o traditie. Si se cuvine sa sprijinim fie doar si printr-o participare cat mai numeroasa in sala de spectacole.
Toate amanubtele legate de acest eveniment le gasiti pe
***VALCEA -Republika del sol

Dovezi ale dainuirii noastre




Muzeul Municipiului Bucuresti - Palatul Sutu


Expozitia: Cucuteni - valori regasite ale preistoriei europene


Bucuresti


19 - 25 august 2013





   Peste 100 de piese arheologice, cu o vechime de peste 5.000 de ani, vor fi expuse, în perioada 19 - 25 august, la Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Şuţu, în cadrul expoziţiei Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene.



   Potrivit unui comunicat al instituţiei de cultură remis marţi (12 iulie)AGERPRES, exponatele "vorbesc despre semnificaţiile pierdute, viaţa spirituală şi materială şi nu în ultimul rând despre rafinamentul estetic şi tehnologic ale populaţiei culturii Cucuteni-Tripolie".

  Scopul proiectului este de a promova valorile culturale, în acest caz ale arheologiei preistorice şi de a crea un impact puternic asupra tinerilor, al căror interes faţă de propria cultură, istorie şi artă trebuie stimulat şi educat.
  În cadrul proiectului va fi organizat, sâmbătă, 20 iulie, la ora 11,00, un workshop interactiv, care doreşte să aducă în atenţia publicului marile enigme ale fascinantei civilizaţii preistorice Cucuteni-Tripolie.

  Evenimentul este organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, având ca parteneri Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Asociaţia Culturală Arkeo, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti. 

***agerpres.ro

Domo arigato !




Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Rasvan Angheluta


Seara Japoneza


Gradina Japoneza, Galati


17 iulie 2013


 

   Miercuri, 17 iulie 2013, cu începere de la ora 18.00, la Grădina Japoneză, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi organizează o Seară Japoneză, eveniment cultural – artistic în care poezia, teatrul şi muzica vor constitui principalele ingrediente pentru iubitorii de cultură şi frumos. 
   "Aşa cum am obişnuit publicul gălăţean, în fiecare lună organizăm în cadrul instituţiei noastre şi o manifestare care iese oarecum din tiparele domeniului nostru de activitate. După 1 iunie – Sărbătorim copilăria şi Parada canină, în iulie venim cu un eveniment cultural-artistic de poezie, teatru şi muzică – Seară Japoneză. Bineînţeles, activităţile se vor desfăşura la Grădina Japoneză, un loc minunat, unde invităm publicul să vină să se plimbe într-un cadru plăcut, natural şi relaxant”, ne-a declarat Emil Strungă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi. 
   Organizată alături de Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, Atelierele de creaţie ale scriitoarei Angela Baciu şi Clubul ZONTA Galaţi, acţiunea va demara cu o lansare a volumului de debut a scriitoarei Daniela Lacramioara Capota, intitulat Acuarele şi care cuprinde poezie haiku.       
    Momentele lirice, la pian şi orgă, interpretate de elevii clasei de pian a Casei de Cultură a Sindicatelor, se vor completa armonios cu peisajul Grădinii Japoneze dar şi cu recitalul de poezie susţinut de Paul Rotaru, Simona Alina Dragomir şi alţii. 
   La final, copii de la ansamblul Estrada copiilor – clasa de teatru, sub îndrumarea Andreei Ignat, vor prezenta publicului un scurt moment de teatru format din parodia Greierele şi furnica de Ada Milea şi Care de dame în care interpretează Analisa Ignat şi Aida Stoica. 
   Trebuie să menţionăm faptul că Seara Japoneză va fi prezentată de scriitoarea Angela Baciu iar printre invitaţii speciali la acest eveniment se vor număra şi scriitorii Cezarina Adamescu, Alina Beatrice Chesca, Angela Ribinciuc şi Coriolan Paunescu.

Prezentare de carte




George Pașa: Cântece din Alindoria


Pub No. 14, Ploiești


27 iulie 2013






   La editura Karta-Graphic din Ploieşti, a apărut volumul de versuri Cântece din Alindoria de George Pașa.
  Cartea are 100 de pagini, format A5, coperta şi desenele din interior (aparţinând ciclului Ceaşca de cafea) fiind realizate de doamna Dorina Popovici.
  Volumul este alcătuit din două cicluri poetice: Ridicarea interdicţiei şi Din sfârşit, un reper al începutului. Cele două părţi sunt încadrate de o poezie-prefaţă (Din Alindoria) şi o poezie-postfaţă (Destin).
   Societatea Culturală Spirala Cunoașterii vă invită, pe 27 iulie 2013, să luați parte la prezentarea volumului la Restaurant-Pizzerie No. 14, Ploiești, Str. Democratiei nr. 14, începând cu ora 17.30.

***Marian Dragomir

Pe simezele oradene




Arta plastica contemporana romaneasca


Remus Ilisie


Expozitia: Dissection of the Light


Galeria Konstant, Oradea


18 iulie - 22 august 2013





La inaltime !




Festivalul Muntelui Giumalau


Comuna Dorna Arini


21 iulie 2013







***Orion Media Vatra Dornei

Simt al culorii, poezie si tristete...




Casa Regala a Romaniei


Principesa Sofia a Romaniei


Lavanda







   Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României este un talentat artist fotograf. Moștenind deopotrivă pasiunea fotografiei de la tatăl său și talentul pentru arta plastică de la mama sa, Principesa Sofia s-a dedicat, după ce a urmat studii de artă în Statele Unite ale Americii, artei fotografice.


  Anul trecut, tot în paginile blogului, vorbeam despre expoziția de fotografie a Alteței Sale Regale, la Castelul Tronjoly din Franța, deschisă în lunile iulie-august 2012.


  Anul acesta, Principesa Sofia a realizat un număr de fotografii de artă sub genericul Lavanda. 
Vă invit să priviți șapte dintre ele: au dramatism, un rar simț al culorii, o lumină misterioasă și o puternică energie. Ele au, de asemenea, poezie, tristețe și o anume atitudine gânditoare.


  Site-ul Internet al Principesei Sofia a României http://www.yafosphotography.com/




***
http://www.princeradublog.ro/jurnal/lavanda-fotografii-de-arta-ale-principesei-sofia/