După ce nu a mai avut o expoziție personală în spațiul românesc din
anul 1998, pictorul Constantin Cioc revine în forță cu o expoziție
amplă, care reunește cele 3 teme majore ale creației plastice – Omul, Peisajul, Obiectul – înțelese ca forme de manifestare ale Minunatei firi a lucrurilor de a fi.
Joi, 21 martie 2013, ora 17:00, în Sala de expoziţii Constantin
Brâncuşi a Palatului Parlamentului (Strada Izvor, nr. 2-4, sector 5,
București), va avea loc vernisajul acestei expoziții, care adună la un
loc gânduri vechi de peste 15 ani și tablouri din diferite perioade ale
creației artistului.
Trei mari cicluri – Restaurarea omului (din care fac parte pânzele dedicate Înluminaților, Omului dus-întors și Luminândelor femei), Peisajele apostolice și Obiectele subiective (în care se deslușesc contururile Vaselor alese și ale Timpanelor pentru lumină)
– scot la iveală, într-un discurs plastic coerent și unitar, metaforele
încifrate în figura umană, simbolurile cuprinse în peisaj și alegoriile
cuibărite în naturile moarte. Lumea este pentru artist, ca și pentru
antropologul francez Claude Lévi-Strauss, "un sistem de sisteme
simbolice”, care așteaptă privirea înțelegătoare ce le poate mângâia și
descifra.
Linia care străbate întregul demers pictural este întrețesută de
jocul dintre lumină și întuneric, ce îmbracă fie forma unei înfruntări
clare, încleștate, pentru cucerirea unei porțiuni din teritoriu, fie cea
a unei înlănțuiri subtile a contrariilor, care se completează și se
potențează reciproc.
La toate nivelurile între-vederii pictorului cu lumea
(naturii, a obiectelor sau a omului), clipa intersectării este trăită
sub zodia privirii care intuiește, caută, atinge contururi chiar dincolo
de vizibil. Lumina nu este aici doar „instrumentul” care permite
vederea biologică și înțelegerea mediată de simțuri, ci, mai ales,
filtrul care înlesnește descinderea înspre orizonturile tainei.
În universul pictural al lui Constantin Cioc simțul tutelar, care le include sinestezic pe toate celelalte, este privirea întoarsă spre lăuntru, spre punctul de unde uneori țâșnește, iar alteori susură izvorul de lumină. Ceea ce se vede pe pânză este urma lăsată de lumina interioară,
cu care pictorul și-a înzestrat penelul. De aceea, deși optează pentru
un discurs figurativ, tablourile nu ne înfățișează decupaje
realist-descriptive, ci semne, fragmente, flash-uri ale stărilor
sufletești pe care pictorul reușește să le sustragă invizibilului căruia
îi aparțin de drept. Artistul coboară ciutura gândului până în lumea de
dincolo pentru a aduce la suprafață ceea ce nu poate fi văzut. Lupta
lui nu se dă la fruntariile realului (luat doar ca punct de pornire), ci
în locul geometric în care se produce schimbarea, conversiunea luminii
lăuntrice în negură și a întunericului în luminos.
Strădania creatorului este de a arăta că în toate formele ei de manifestare minunata fire a lucrurilor de a fi are
un sens adânc, o temelie așezată cu rost de la începutul lumii și pe
care numai privirea atentă a celui ce vrea să vadă dincolo de aparențe o
poate descifra, iar mâna înzestrată o poate transpune vizionar pe
pânză. Crezul acesta este limpede mărturisit în Jurnalul de atelier al pictorului: "Între ceea ce văd şi ceea ce fac nu e decât o distanţă în timp. Între ochi şi expresie e doar cuminţenia mâinii”.
Artistul ni se înfățișează cu toată responsabilitatea și smerenia în ipostaza de martor al minunatei firi a lucrurilor de a fi,
pe care se străduiește să o elibereze din tenebrele uitării, ale
nepăsării sau ale absurdei cecități a celor care trăiesc anesteziați de
multitudinea haotică a mesajelor vizuale din lumea post-modernă, în așa
fel încât tablourile lui să ajungă, după propria-i dorință, "să
împodobească nu case, ci suflete”.
La începutul Postului Mare, vom pătrunde în expoziția lui Constantin
Cioc ca într-un spațiu al decantărilor sufletești, unde se înfruntă clarul și obscurul din fiecare dintre noi, iar funcția catharctică a artei va fi încă o dată activată.
Creației lui Constantin Cioc i se potrivește, mutatis mutandis,
formula lui Jean Cocteau, menită să diferențieze scrisul de scriitură: "A scrie e un act de dragoste. Dacă nu este, e doar scriitură”.
Tablourile artistului, scrise cu dragoste pe pânză, constituie
mărturisirea lui de credință și îndemnul implicit către asumarea (din
orice stadiu al pășirii în întuneric sau al zvâcnirii către lumină)
viziunii creștine a existenței.
Curator: Cristina Bogdan
