vineri, 14 decembrie 2018

Pe simezele Capitalei - Human Behavior




Arta plastică contemporană românească 


Matei Șerban Sandu, Radu Panait 


ArtHalle, București 


14 decembrie 2018





Fii în cărți




Biblioteca Județeană George Coșbuc 


Bistrița


18 decembrie 2018






Regina Maria și creația ceramică modernă în România Mare




Muzeul Național de Artă al României 


București 


15 decembrie 2018 - 28 aprilie 2019





   Muzeul Național de Artă al României deschide sâmbătă, 15 decembrie, expoziția Regina Maria și creația ceramică modernă în România Mare.
   Expoziția aduce un omagiu gustului și sensibilității unei regine care a sprijinit pe toate căile reinterpretarea în cheie modernă a culturii tradiționale românești.
    Printre aliații săi de seamă în acest efort s-au numărat artiști de seamă precum Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Petru Remus Troteanu, Gh. Ionescu-Doru, Nora Steriadi, colaboratori ai primelor ateliere de ceramică urbană din București, Băneasa, Turda, Satu-Mare.
    Ceramica realizată în aceste centre se distinge prin interpretarea plină de prospețime a motivelor tradiționale: artiștii reușesc să imprime creațiilor lor o autenticitate cuceritoare, similară celei din arta populară. Elemente ludice pline de savoare dau glas unui respect ce vizează însuși spiritul artei populare și al meșteșugului, nicidecum un repertoriu formal ancorat în repetitivitate.
    Vă invităm să vizitați o altfel de expoziție despre identitate națională și despre gustul și sensibilitatea artistică a unei Regine care se implică întotdeauna până la capăt în transpunerea în viață a ideilor în care crede!
   Proiectul expozițional a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale cu ocazia Aniversării Centenarului Marii Uniri.
Intrarea este liberă.
Locație: Sala Rotondă, intrarea din str. Știrbei Vodă
Perioadă: 15 decembrie 2018 – 28 aprilie 2019
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10:00 -18:00

Noaptea cea mai lungă




Muzeul de Istorie 


Suceava 


22 decembrie 2018






Salonul Anual




Arta plastică contemporană românească 


Muzeul de Artă Vizuală, Galați 


19 decembrie 2018




   "​A doua ediție a Salonului anual 2018 reprezintă, sau mai bine spus surprinde, o etapă din evoluția Filialei UAPR Galați. Având în vedere că ea este rezultatul unei selecții ale celor patru saloane ale Filialei, expoziția are și valoarea unei sinteze a creației plasticienilor gălățeni.
​Sunt reprezentate toate generațiile de artiști, toate tehnicile și genurile pe care aceștia le abordează în mod obișnuit și de asemenea este etalată o amplă varietate stilistică. Această varietate face de altfel dificilă o identificare a tendințelor limbajului plastic prezent în expoziție, dar vom încerca să găsim câteva direcții, câteva platforme comune.
​    Una dintre orientări, unde întâlnim mai multe trepte de abordare, este a unui realism descriptiv, care în unele cazuri rămâne la înregistrarea minuțioasă și conștiincioasă a detaliilor iar în altele acestea sunt interpretate și transpuse într-o zonă onirică, cu accente lirice.
​Există apoi o suită destul de amplă de lucrări pe care am putea-o denumi a <coloriștilor>, unde mase mari cromatice - având ca punct de pornire elemente mai mult sau mai puțin figurative -construiesc lucrarea și dezvoltăvalențele expresive ale culorii.
​    O direcție destul de larg reprezentată - fie că e vorba despre pictură, grafică sau sculptură- am putea-o situa într-o zonă învecinată suprarealismului sau expresionismului, corelată uneori cu sugestii mirifice ale basmului sau alteori ale artei satirice, sau ale unor alcătuiri tridimensionale de unde nu lipsește, la unii artisti, o notă subtilă de umor.
​Întâlnim de asemenea și lucrări unde contactul viu cu natura apare sublimat în interesante compoziții ce esențializează motivele abordate, le reformulează pe pânză sau pe hârtie și le transpune în imagini cu o puternică încărcătură poetică.
    ​Expoziția inițiată și organizată cu mult profesionalism de Eduard Costandache constituie o radiografie a creației plastice gălățene, punând în valoare potențialul acestei comunități artistice."
(Mariana Tomozei Cocoș- critic de artă)

100 de ani de la constituirea Statului Național România – Sute de ani de conviețuire




Muzeul Național Brukenthal 


Sibiu 


15 decembrie 2018





   Muzeul Național Brukenthal are onoarea să anunțe evenimentul final al proiectului 100 de ani de la constituirea Statului Național România – Sute de ani de conviețuire sâmbătă, 
15 decembrie 2018, conform programului:
Muzeul de Istorie Casa Altemberger orele 12:00
Palatul Brukenthal orele 12:30
Muzeul de Istorie Naturală orele 13:30
   Lansat cu ocazia Centenarului Marii Uniri și finanțat prin fondurile Comitetului Interministerial pentru Centenar, proiectul are ca principal obiectiv promovarea prin istorie, cultură și artă a spiritualității și civilizației poporului român, valorificând totodată curțile interioare și grădinile clădirilor cu semnificație istorică, aflate în administrarea Muzeului Național Brukenthal, acestea primind un element de plus-valoare prin prezența lucrărilor artistice.
    Astfel, reprezentările statuare în bronz ale unor personalități importante pentru evoluția istorică a Muzeului în contextul multicultural al comunității sibiene dar și pentru evoluția Transilvaniei în context național și european, pot fi văzute în Palatul Brukenthal – Michael Csaki (sculptor Iosif Mladin), Samuel Hahnemann (sculptor Ștefan Bințințan), Nicolae Lupu (sculptor Radu Dumitru) și Cornel Irimie (sculptor Ilarion Voinea); Muzeul de Istorie – Cavalerul Hermann (sculptor Horațiu Lăpușan), Avram Iancu (sculptor Ștefan Bințințan), Iuliu Maniu (sculptor Dumitru Cozma) și Thomas Nӓgler (sculptor Dumitru Cozma); Muzeul de Istorie Naturală – Eduard Albert Bielz (sculptor Ilarion Voinea), Ludvig Johann Neugeboren (sculptor Horațiu Lăpușan), Michael Fuss (sculptor Dumitru Cozma) și Carl Friedrich Jickeli (sculptor Ștefan Bințințan).
    Procedurile proiectului au fost inițiate prin sistemul electronic SEAP în data de 25 august 2018 și încheiate în 10 respectiv 28 octombrie 2018.

Oamenii Unirii




Lansare de carte 


Daniela Șontică 


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


18 decembrie 2018



    Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Trinitas vă invită marți, 18 decembrie 2018, începând cu ora 18:00, la lansarea cărții Oamenii Unirii de Daniela Șontică.
    Vor vorbi despre volum: istoricul și criticul literar Valeriu Râpeanu, care semnează și prefața cărții, criticul literar și omul de radio Costin Tuchilă, jurnalistul și scriitorul Tudor Călin Zarojanu, realizatorul îndrăgitei emisiuni De ce-aș citi? de la TVR.
   Cartea reunește câteva zeci de biografii ale celor mai importanți făuritori ai Unirii de la 1918, reliefând meritele celor care, acum un secol, au constituit elita politicii, vieții culturale, bisericești și militare în toate provinciile românești și care au acționat ca o singură voință la împlinirea idealului național de unire.
    Regele Ferdinand, Regina Maria, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Iancu Flondor, Ion Inculeț, Elena Alistar, Henri Mathias Berthelot, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Iorga, Octavian Goga sunt doar câțiva dintre cei care apar portretizați în acest volum. Pentru a reda într-un tablou cât mai complet, deși esențializat, faptele și calitățile făuritorilor Unirii, Daniela Șontică a cercetat nu doar cărți de istorie, ci și volume de memorii, amintiri politice, jurnale, documente vechi și pagini din presa vremii.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!