vineri, 3 noiembrie 2017

Tartuffe




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Național Craiova




Rodica Radu (Elmira) și Ion Pavlescu (Tartuffe).





Cronică publicată în Revista Teatrul, Nr. 9. Septembrie 1966.

Educația în context european




Biblioteca Județeană George Coșbuc 


Bistrița 


8 noiembrie 2017





Restituiri




Expoziție de obiecte conservate și restaurate 


Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, București 


noiembrie 2017







Trei etaje




Lansare de carte 


Eshkol Nevo 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


15 noiembrie 2017




   Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) miercuri, 15 noiembrie, ora 19:00, la o întâlnire cu Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului Trei etaje, recent apăarut în colecția Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean.
    Vor participa, alături de autor, scriitorii și jurnaliștii Marius Constantinescu și Cristian Pătrășconiu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.
    Romanul Trei etaje, bestseller în Israel de la publicare, în 2015, sondează abisurile relațiilor umane, de la iubire la trădare, de la suspiciune la nevoia de apropiere, de la devotament la dependență. Eshkol Nevo mărturisea că ideea de la care a pornit în roman i-a venit, pe de o parte, de la Căderea lui Albert Camus, iar pe altă parte de la celebra melodie a lui Phil Collins In the Air Tonight.
    Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Israel in Romania cu sprijinul EL AL Romania. Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Memoria fibrelor textile




Arta plastică contemporană românească 


Claudia Mușat - Fire și forme 


Muzeul de Etnografie Brașov 


30 octombrie 2017 - 30 ianuarie 2018









Romeo și Julieta




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul de Stat Galați




Anca Neculce-Maximilian (Julieta), Petru Gheorghiu (Lorenzo) și
Rmil Hossu (Romeo).
Premieră: 1 iunie 1966.






Cronică publicată în Revista Teatrul, Nr. 9. Septembrie 1966.

Sfârșit și început în escatologiile extrem-orientale




Conferințele de Istoria 


Artei Daniela Zaharia 


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


7 noiembrie 2017






    Vă invităm marți, 7 noiembrie, ora 18:30, la o nouă conferință de Istoria Artei, Sfârșit și început în escatologiile extrem-orientale, ce va fi susținută de lect. univ. dr. Daniela Zaharia!
    Vom vorbi despre milenarismele, mesianismele și escatologiile adânc țesute în cultura populară a Asiei răsăritene, care îi hrănesc deopotrivă religiile majore, filosofiile și cunoașterea esoterică. Acestea alimentează imaginarul magic și adeseori fundamentează militantisme sociale și politice de o vigoare excepțională.
Intrarea este liberă.

Zilele Casei Corpului Didactic George Tofan




Suceava 


3 - 10 noiembrie







Fotografia - Document etnografic




Expoziție de fotografie 


Biblioteca Județeană Octavian Goga, Cluj - Napoca 


ediția a XIV-a, 7 noiembrie 2017







Simple coincidențe




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Mic






Carmen Galin (Daniela), George Constantin (Emil) și Ovidiu Moldovan (Sorin).


Doina Tuțescu (Teodora Vlăsceanu) și George Constantin  (Emil Vlăsceanu).
Premieră: 3 martie 1966.


Consemnare, semnată de Dinu Săraru, publicată în 
Revista Luceafărul, Nr. 14, de sîmbătă, 2 aprilie 1966.









Cronică publicată în Revista Teatrul, Nr. 5. Mai 1966.

Grădina din sufletul meu




Lansare de carte 


Cornelia Costin 


Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, București 


3 noiembrie 2017






Ținutul Hălmagiului cercetat de profesorul Traian Mager




Consiliul Județean Arad 


3 - 19 noiembrie 2017






Curator: dr. Gabriel Hălmăgean, dr. Sorin Sabău
etnografi la Complexul Muzeal Arad
Intrarea este liberă

   Cu prilejul Conferinței Aradul în activitățile echipelor monografice, conduse de Dimitrie Gusti și organizarea serviciului social studențesc în perioada interbelică, organizată de Universitatea Aurel Vlaicu Arad la Consiliul Județean Arad, Complexul Muzeal Arad prezintă publicului arădean expoziția Ținutul Hălmagiului cercetat de profesorul Traian Mager.
   Prezintă dr. Gabriel Hălmăgean şi dr. Sorin Sabău, curatorii expoziţiei, autori ai albumului de fotografii Ţinutul Hălmagiului. Cercetat de profesorul Traian Mager, editat de Complexul Muzeal Arad.


   Expoziția este deschisă publicului la Consiliul Județean Arad până în data 19 noiembrie, 
orele 9:00-16:00.
   În cadrul expoziţiei, dedicată activităţii de cercetare a profesorului Traian Mager în Ţinutul Hălmagiului în perioada interbelică, vor fi expuse fotografii publicate de acesta în albumele cu fotografiile făcute în cadrul cercetărilor sale. Albumele au fost prezentate la Expoziţia Fundaţiilor Regale inaugurată la 16 noiembrie 1934 în prezenţa regelui Carol al II-lea.


   “Studiului monografic al acestei regiuni îi va dedica Traian Mager o bună parte a timpului său. După ce a bătut cu pasul întreaga regiune şi a studiat în amănunţime situaţia economică, propune o serie de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea traiului locuitorilor de aici, şi anume: stoparea exploatării sălbatice a codrilor de către industria forestieră, intensificarea pomăritului prin industrializarea şi comercializarea fructelor , exploatarea carierelor de piatră, îmbunătăţirea păşunilor şi fâneţelor, completarea şi renovarea căilor de comunicaţie.” – Dr. Sorin Sabău, 
Dr. Gabriel Hălmăgean, Ţinutul Hălmagiului. Cercetat de profesorul Traian Mager, Arad, 2012
Proiect expozițional realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.

Dobrogea de la nord la sud




Arta plastică contemporană românească 


Biblioteca Județeană Ioan N. Roman, Constanța 


10 noiembrie 2017