joi, 15 iunie 2017

România pitorească




România de-altădată




Cioban cu oile pe Valea Oltului.



Sinaia - Castelul Peleș.



Vatra Dornei (Bucovina).



Balcic - Palatul M. S. Regina Maria.



Călimănești.



Ciobănaș din Ardeal.



Băile Felix (jud. Bihor).




Sinaia - Cazinoul.


Țărancă din Bucovina.



Articolul (semnat Al. Iacobescu) a fost publicat în 
Revista Cele Trei Crișuri, Oradea.
Nr. 7 -8, iulie - august 1935.


Haina țărănească, târg de vară




Muzeul Național al Țăranului Român 


București 


23 - 25 iunie 2017





    Cămăși femeiești și bărbătești, poale, catrințe, fote, vâlnice, ii brodate sau pictate, marame țesute din borangic, costume întregi vechi și noi, cordoane ori podoabe.
    De vineri, 23 iunie, până duminică, 25 iunie, de orele 10 de dimineață până la 6 seara, vă așteptăm la Haina țărănească, târg de vară la care participă peste 30 de meșteri, artiști și colecționari din toată țara.
    Nu vor lipsi nici bucatele proaspete și numai bune de târguit: prăjituri de casă, patiserie, miere, turtă dulce, dar și plante de leac.
   Târgul Haina țărănească este, de asemenea, un prilej de a aminti publicului că, în această lună, Muzeul Țăranului a lansat expoziția virtuală omonimă în cadrul proiectului We wear culture inițiat de Google.
Târg (o)rânduit de Muzeul Țăranului.
Preț bilet: 2 lei

Istoria omenirii




Lansare de carte 


Hendrik Willem von Loon 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


17 iunie 2017





    Editura Humanitas vă aşteaptă sâmbătă, 17 iunie, ora 11:30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului Istoria omenirii de Hendrik Willem van Loon, unul dintre cei mai importanţi autori de istorie pentru copii şi adolescenţi.
    Această carte esenţială pentru adolescenţi apărută pentru prima dată în 1921 şi distinsă cu Newbery Medal va fi prezentată de Dan C. Mihăilescu şi Pavel Bartos, iar moderatorul întânirii va fi Iustina Croitoru, editor-coordonator al colecţiei Humanitas Junior.
    Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rămânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, cu capitole noi şi o minunată introducere semnate de Robert Sullivan, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.
    Hendrik Willem van Loon (1882–1944) s-a născut la Rotterdam. În anul 1902 pleacă în Statele Unite pentru a studia la Cornell University. Îşi obţine doctoratul la Universitatea din München, în 1911, cu o teză intitulată The Fall of the Dutch Republic (Căderea Republicii Olandeze), care va deveni, în 1913, prima sa carte publicată. Este corespondent al agenţiei Associated Press în Rusia, în timpul revoluţiei din 1905, iar apoi în Belgia în anul 1914, la începutul Primului Război Mondial. Se întoarce în Statele Unite; conferenţiază la Cornell University, iar în 1919 devine cetăţean american. În 1940 îl sprijină pe Franklin D. Roosevelt în campania electorală şi îi îndeamnă pe americani să se împotrivească totalitarismului după ce, cu doi ani înainte, denunţase nazismul într-un volum care a avut ecou în epocă. Este unul dintre cei mai importanţi autori de istorie pentru copii şi adolescenţi; a publicat zeci de volume, pe care le-a şi ilustrat. Cea mai cunoscută carte a sa este, fără îndoială, Istoria omenirii, apărută pentru prima dată în 1921 şi actualizată ulterior de autor, apoi de fiul său şi de alţi istorici. A fost, în 1922, prima operă distinsă cu Newbery Medal, prestigios premiu nord-american destinat literaturii pentru copii.
Traducerea volumului a fost realizată de Cornelia Dumitru.
Intrarea este liberă
Pentru rezervări:

Kogălniceanu și Regalitatea




Sorin Liviu Damean 


Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu, Iași 


16 iunie 2017







Pe malul râului Jijia




România de-altădată 


Dorohoi 


Colecții și Colecționari 


Cartofilie





Vechiul centru. Volum: Județele patriei - Botoșani. Editura Sport - Turism. 1980.


Dorohoi. Colaj. Semn de carte artizanal: Vederi din Regiunea Suceava. 
Prima parte a anilor '60.


Clădirea sfatului popular orășenesc Dorohoi. Volum: Suceava - Îndreptar turistic. 1964.


Sfatul popular al orașului. Foto: I. Petcu. 1967.


Consiliul popular al orașului. Cod: 567. Foto: Iancu Aurel. 
O S E D T. 1972. Necirculată.


Colaj. Cod: 1150. 1974.
Imaginea din dreapta, sus: Consiliul popular al orașului.


Clădirea Consiliului popular orășenesc.
Volum: Județele patriei - Botoșani. Editura Sport - Turism. 1980.


Casa muzeu George Enescu. 1963.


Întors din lungi peregrinări, marele compozitor a poposit adesea
în tihna odăilor curate...Album: Botoșani XXX. 1974.


...ori in fața pianului. Idem.


Muzeul memorial George Enescu.
Cod: 6888. Foto: A. Iancu. Anii '70-'80. Necirculată.


Casa memorială George Enescu.
Volum: Județele patriei - Botoșani. Editura Sport - Turism. 1980.


Lui George Enescu, născut pe aceste meleaguri, omagiu pios.
Bustul lui George Enescu - Dorohoi. Album: Botoșani XXX. 1974.


Casa memorială George Enescu. Cod: EST 10349. Necirculată. 


Pliant. Muzeul Memorial George Enescu. 2005 (probabil).


Idem.


Idem.


Idem.


Idem.


Idem.


Palatul Culturii. Cod: 304. Foto: A. Iancu. O S E D T. 1972. Necirculată.


Instantaneu în Muzeul de științe naturale - Dorohoi.
Album: Botoșani XXX. 1974.




Articol publicat în Almanah Ateneu (al revistei omonime, Bacău) 88.


Fluture exotic - Papilio Poseidon L. Muzeul de Științele Naturii.
Anii '90. Necirculată.


Muzeul de Științele Naturii. Colaj. Anii '90 - 2000. Necirculată.
Exponate din colecția de fluturi; Exponate din galeriile de artă contemporană,
sticlă și porțelan. Foto Ozolin Dușa - AFIAP. Editor: Muzeul Județean Botoșani. 


Monument al eroilor din primul război mondial.
Pliant: Județul Botoșani. 1979.


Vedere din parc. Foto: A. Iancu. 1975.


Parcul cu bustul lui Ion Creangă.
Volum: Județele patriei - Botoșani. Editura Sport - Turism. 1980.


Bisericuța de lemn din Dorohoi. Album: Botoșani XXX. 1974.


Biserica Sf. Nicolae. Cod: 348. 1969.
Alt tiraj, cod: 3703. 1981. Necirculată.


Biserica ctitorită de Ștefan cel Mare.
Volum: Județele patriei - Botoșani. Editura Sport - Turism. 1980.


Complex comercial. Pliant: Județul Botoșani vă invită! Anii '70. 
Idem: Complex de servire a populației. Pliant: Județul Botoșani. 1979.


Vedere din Dorohoi. 1966.
Ilustrata poarta și ștampila publicitară cu textul:
"Ghete basket/Pantofi tenis/In excursii/Si turism".


Construcții noi. Pliant: Județul Botoșani. 1979.


Dorohoi - unul din cele mai vechi orașe din Moldova și din țară - pe drumul înnoirii.
Volum: Județele patriei - Botoșani. Editura Sport - Turism. 1980.


Mai întîi, nisipul e un soare de foc...Album: Botoșani XXX. 1974.


...apoi e transformat în cristal la Întreprinderea de sticlă menaj 
și corpuri de iluminat din Dorohoi. Album: Botoșani XXX. 1974.


Rețeaua stradală. Volum: Județele patriei - Botoșani. Editura Sport - Turism. 1980.


Colaj. Foto: C. Vladu și A. Iancu. 1978.
Vedere din parc; Consiliul popular; Aspect citadin;
Casa-muzeu George Enescu; Palatul culturii.


Dorohoi. Colaj. Armonia Prod. Imp.-Exp. S.R.L., București. 1996.




Colaj. Semn de carte artizanal: Vederi din Regiunea Suceava. 
Prima parte a anilor '60.


Volum: Suceava - Îndreptar turistic. 1964.
Editor: Sfatul Popular al Regiunii Suceava.


Pliant: Județul Botoșani vă invită! Oficiul Județean de Turism. Anii '70. 


Album: Botoșani XXX. Fotografii: Sandu Mendrea, Constantin Gheorghiu. 
Editat de Secția propagandă a Comitetului Județean al P.C.R. și 
Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă - Botoșani. 1974.
"...un modest omagiu adus celei de a XXX-a aniversări a eliberării patriei 
și celui de-al XI-lea Congres al Partidului..."


Pliant: Județul Botoșani. Ministerul Turismului, Publiturism. 1979.


Almanah Ateneu (al revistei omonime, Bacău) 88.

***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite. 
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (de tastare, da !).
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea in vedere 
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !