marți, 9 iulie 2019

Pe simezele venețiene - Loc/Amprentă – Pământ primordial




Prezențe românești peste hotare 


Ileana Ștefănescu (Ile Ștefi) 


Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică, Veneția


8 - 19 iulie 2019




    Expoziţia aduce în atenţia publicului, în perioada 8–19 iulie 2019, în Mica Galerie a Institutului, situată în Cannaregio 2212, 30121 Venezia, câteva zeci de lucrări, executate în tehnici mixte pe carton sau pânză. «Locul», «amprenta», «pământul primordial» definesc pentru Ile Ştefi planul fundamental pentru construcţia complexă a căutării teritoriului, universalizat de trecerea vizibilă a fiinţei umane. Preocupată de amprenta lăsată de omul antrenat în mişcarea universală perpetuă, artista investighează mecanismul mobilităţii colective din diverse perspective: de la distanţa cosmică şi până la tentaţia microscopului, urmele rămase în trecerea prin spaţiu şi timp sunt privite ca transformare a haosului în ordine.
    Ile Ştefi (Ileana Ştefănescu) s-a născut la Bucureşti în 1969 şi a fost atrasă de artele vizuale încă din adolescenţă. După absolvirea Universităţii Politehnice din Bucureşti, Ile Ştefi s-a dedicat artelor vizuale, absolvind in 2008 Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, la clasa profesorului Florin Ciubotaru, iar din 2018 este doctorandă a aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Pictură Bucureşti. Din 2004, lucrările sale au fost apreciate constant, atât în cadrul unor expoziţii personale, cât şi al proiectelor de grup, în România şi în străinătate. Printre cele mai recente expoziţii se numără: Bienala Internaţională de Pictură (Chişinău, Republica Moldova, 2019); Marked Territories (Bruxelles, Belgia, 2018); Lieu, Empreint, Le Point K Gallery (Frejus, Franţa, 2017); Lieu, Empreint, Kölner Liste Contemporary Art Fair (Köln, Germania, 2017); Lieu/Empreint, Art Safari Exhibition (Bucureşti, 2016), 6th Beijing International Art Biennale (Beijing, China, 2015).

Aspecte din peregrinări montane




Expoziție de fotografie 


Corina Berkesey 


Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Bistrița 


10 iulie 2019





    Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Secția de Științele Naturii, alături de SC ICPE Bistrița S.A., având ca partener Univ. Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia Bistrița, vă invită să participați miercuri, 10 iulie 2019, ora 15:00, la conferința și expoziția de fotografie cu titlul Aspecte din peregrinări montane, autor Dr. Corina Berkesy, la sediul nostru de pe Str. Gen. Grigore Bălan nr. 19.
    Manifestarea oferă publicului larg și specialiștilor câteva dintre cele mai frumoase imagini surprinse cu aparatul de fotografiat în excursiile efectuate în munți din țară (Munții Rodnei, Munții Călimani, Munții Făgăraș, Munții Retezat, Munții Parâng) și din Europa (Munții Alpi, Dolomiți, Muntele Olimp, Insulele Madeira etc.).
    Din partea muzeului și-au adus contribuția Cercet. Șt. III Dr. Ing. Marius Horga (coordonator), muzeografi: Virgil Mureșan și Alina Lehaci.

Revista '58




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Satiric - Muzical Constantin Tănase




Premieră: 29 octombrie 1957.






Articol publicat în Revista Scena și Ecranul, Nr. 19. Octombrie 1957.


Broșură-program, stagiunea 1957 - 1958.
Spectacol vizionat duminică, 4 mai 1958.
































Coperta a IV-a.


Augustin Buzura: conștiința scrisului




Academia Română 


București 


10 iulie 2019




    La doi ani de la încetarea din viață a scriitorului, vor rememora activitatea literară, publicistică și culturală a academicianului Augustin Buzura:
- acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
- acad. Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură
- acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române
- acad. Nicolae Breban, directorul Fundației Culturale Ideea Europeană și director al revistei Contemporanul
- Angela Martin, traducător și eseist
- conf. univ. Paul Cernat, Facultatea de Litere, Universitatea din București
- Anamaria Maior-Buzura, președintele Fundației Culturale Augustin Buzura
- Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române
- conf. univ. Ileana Marin, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii
- Ana-Maria Vulpescu, Fundația Culturală Augustin Buzura

     Sesiunea omagială este urmată de vernisarea expoziției Augustin Buzura: conștiința scrisului, organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române. Expoziția reunește fotografii, manuscrise, documente inedite, ca martori ai unui proces de căutare și sondare a autenticității, de exprimare a adevărului fără compromisuri.
Eveniment desfășurat între orele 11:00 - 13:00.

Pe simezele constănțene...Phoenix




Arta plastică contemporană românească 


Nicolae Covaci, Valeriu Sepi 


Art Gallery, Constanța 


22 iulie 2019





Ce-am avut...și-am dat la topit...




Din istoria industriei românești 


Intreprinderea de Strunguri Arad





Consemnare publicată în Ziarul Scînteia tineretului, Nr. 2720, de joi, 6 februarie 1958. 











Articol publicat în Revista Știință și Tehnică, Nr. 8. August 1964.


Strungurile produse la Uzinele de strunguri din Arad sînt apreciate atît în
țară cît și în străinătate. Album: Regiunea Banat în două decenii de 
mărețe înfăptuiri (1944 - 1964). 1964.


Ultima verificare a produselor la uzina Strungul din Arad.
Album: România. Comerțul exterior (1944-1964). 1965.


Uzina de strunguri. Volum: Arad - Mic îndreptar turistic. 1966.


Strungurile arădene au căutare. Aici, un aspect al halei de la uzina din Raisio
(lîngă Turku) - Finlanda. Almanah Scînteia 1968. Decembrie 1967.

Adăugați o legendă












Articol publicat în Revista Flacăra, Nr. 51 - 52. 27 decembrie 1975.


Întreprinderea de strunguri, secția montaj general.


Cod 0153/1978.



Revista Știință și Tehnică, Nr. 8. August 1964.


Album: Regiunea Banat în două decenii de mărețe înfăptuiri (1944 - 1964). 1964.


Album: România. Comerțul exterior (1944-1964). Editat (în limba engleză)
de către Camera de Comerț a Republicii Populare Române. 1965.


Volum: Arad - Mic îndreptar turistic. Editura Meridiane. 1966.


Revista Flacăra Nr. 51 - 52. 27 decembrie 1975.

***Am respectat întocmai inscripționările din sursele folosite. 
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (cele de tastare, da !).
Orice completări sau corectări sunt binevenite și le voi avea în vedere
 cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !