miercuri, 15 februarie 2017

Trepte




Arta plastică contemporană românească


Traian Oancea


Muzeul de Artă Tulcea


24 februarie 2017





Să ne amintim de Miron Radu Paraschivescu




Muzeul de Artă Religioasă


Vălenii de Munte


17 februarie 2017





    Muzeul Memorial Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează vineri, 17 februarie 2017, ora 11:00, matineul muzeal Să ne amintim de Miron Radu Paraschivescu, recunoscut poet vălenar.
    Evenimetul, realizat în colaborare cu Colegiul Naţional Nicolae Iorga Vălenii de Munte, se va desfăşura la Muzeul de Artă Religioasă din Vălenii de Munte, str. George Enescu nr. 3 şi cuprinde: expuneri, film documentar, moment poetic.
   Este o invitaţie pentru publicul iubitor de poezie contemporană să facă o incursiune în universul poetic al lui Miron Radu Paraschivescu şi totodată să redescopere, prin intermediul imaginilor, Vălenii de altădată.

În apropierea sfinților – frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani




Muzeul Municipiului București


24 februarie 2017




    Muzeul Municipiului București are plăcerea să vă invite vineri, 24 februarie 2017, orele 17:30, la vernisajul expoziției permanente În apropierea sfinților – frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani care va avea loc în Corpul Lapidarium al Casei Filipescu – Cesianu.
    Construcția Mănăstirii Văcărești a început în anul 1716 la inițiativa lui Nicolae Mavrocordat (1680 - 1730), domn al Țării Românești, însă edificarea întregului complex s-a finalizat în timpul domniei fiului său, Constantin Nicolae Mavrocordat (1711 - 1769).
    Ansamblul Văcărești a avut un trecut zbuciumat, afectat de incendii și cutremure, transformat în penitenciar pentru deținuții revoluționari din 1848 și în timpul răscoalelor țărănești din 1864. În perioada 1850 – 1864, așezământul a fost aproape abandonat, iar spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial a fost avariat de bombardamente. După anul 1947 și până în 1964 aici s-a aflat Penintenciarul Corecțional Văcărești, închisoare de tranzit pentru deținuții politici din timpul regimului de comunist.
     Deși numeroși oameni de cultură s-au opus acestui demers, în anul 1984 Nicolae Ceaușescu a decis demolarea Mănăstirii Văcărești pentru a face loc Tribunalului Capitalei. Din cei aproximativ 2.500 m² de frescă s-a reușit extragerea a cca. 120 m² din Biserica Sfânta Treime, reprezentând 80 de fragmente selectate de către istoricul de artă Alexandru Efremov. O parte dintre aceste acestea au fost restaurate de o echipă de specialiști coordonată de Prof. univ. dr. Dan Mohanu, Departamentul Conservare și Restaurare al Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naţionale de Arte Bucureşti.
     Curatorii expoziției sunt Dr. Grina-Mihaela Rafailă și Drd. Cezar Petre Buiumaci, muzeografi în cadrul Biroului de Istorie Bucureșteană, Muzeul Municipiului București.

Senzorial și Extrazenzorial




Arta plastică contemporană românească


Manuela Toderaș


Muzeul Memorial B. P. Hașdeu, Câmpina


25 februarie 2017







Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc!




Ioana Nicolaie


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București


21 februarie 2017





   Editura Humanitas și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă aşteaptă marţi, 21 februarie, ora 19:00, la o nouă ediţie a serilor Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc! 
   Ioana Nicolaie va citi în premieră din romanul Pelinul negru aflat în pregătire la Editura Humanitas.
Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.

România în Marele Război




Interferențe culturale


Petre Otu


Cercul Militar Național, București


16 februarie 2017







Mineral Expo




Muzeul de Artă Cluj - Napoca


24 - 26 februarie 2017






Expoziție de artă persană și artizanat




Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti


București


10 - 19 februarie 2017





    Expoziţia reuneşte o serie de tablouri ale renumitului pictor si miniaturist Mahmoud  Farshchian, ceramică și faianță, o colectie de reproduceri arheologice ale basoreliefurilor, capitelurilor si coloanelor de la Persepolis / Takht-e Jamshid (Tronul lui Jamshid), fosta capitala a Persiei Antice considerată în prezent de istorici și arheologi a opta minune a lumii antice, covoare persane lucrate manual și obiecte de artizanat - cu vânzare.
    Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 – 19 februarie, de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00.
Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178

Pe simezele Bacăului




Arta plastică contemporană românească


Dumitru Macovei


Galeriile Alfa, Bacău


15 februarie 2017






Pe Valea Grădiștei




România de-altădată


Orăștie


Colecții și Colecționari


Cartofilie





Vedere generală.
Cod: 274. Anii '50-'60. Necirculată.


Colaj: Regiunea Hunedoara. Imaginea din dreapta, sus. Orăștie. 1967.


Piața Republicii din Orăștie, cu complexul monumental al Paliei.
Volum: Valea Grădiștei. 1988.


775 de ani de la atestarea documentară a Municipiului Orăștie. 1224 - 1999.


Cod: 092. 1999.


Vedere din centrul vechi al Orăștiei. Volum: Valea Grădiștei. 1988.


Clădire monumentală cu prăvălii la parter de la sfîrșitul secolului 
al XIX-lea din Orăștie. Volum: Valea Grădiștei. 1988.


Clădirea fostei bănci Ardeleana - Orăștie. Volum: Valea Grădiștei. 1988.


Edifiviul Liceului Aurel Vlaicu. Volum: Valea Grădiștei. 1988.


Clădirea fostului colegiu Kun (azi spitalul orășenesc). Volum: Valea Grădiștei. 1988.


Biserica din Orăștie.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Vedere din Orăștie. Foto: Al. Mendrea. 1968.


Vedere generală. Cod: 247. 1968.
"O amintire de la Orăștie prin care țin să vă reamintesc de dorința mea
cu privire la cărțile cerute și la oferta cu FLORA R.P.R. Vă rog frumos, 
ajutați-mă să pot procura acele cărți valoroase care nu ajung la Orăștie".
Astfel ii scrie un pensionar din Orăștioara de Sus Academicianului
Alexandru Graur (pe adresa editurii Academiei).


Catedrala Ortodoxă. Cod: 625. 1969. Necirculată.
Alte tiraje, cod: 63 (O S E D T), 1972, necirculată și cod: 33. 1973 (necirculată).


Orăștie. Foto: D. F. Dumitru. 1974.


Vedere din centru. 
Cod: 1727. Foto: D. F. Dumitru. OSETCM. 1977. Necirculată.


Vedere din centru (cadru succesiv celui de mai sus). 
Cod: 1727. Foto: D. F. Dumitru. 1982. Necirculată.
Rânduri de pe un exemplar circulat în 1983:
"Din frumoasa Orăștie cu fabrica de haine de blană ce lasă un mare <of> 
în inimile femeilor vă transmit salutări și urări de bine."


Biserica Sf. Arhangheli. Pliant: Episcopia Aradului. 1971. 


Vedere. Cod: 485. Foto: Dumitru F. Dumitru. O S E D T. 1972. Necirculată.


 Vedere generală.
Foto: Sandu Cazan. Editura Destin. Anii 2000. Necirculată.


 Interior din Muzeul de artă populară Orăștie. Foto: V. Onoiu. 1971.
Volum: Județul Hunedoara. Ghid compediu.


Vedere din bulevardul Eroilor - Orăștie. Volum: Valea Grădiștei. 1988.


Arhitectură nouă în Orăștie. Volum: Valea Grădiștei. 1988.


 Cabana Poienița. Foto: V. Onoiu. 1971.
Volum: Județul Hunedoara. Ghid compediu.


Popasul turistic Poienița de lîngă Orăștie. Volum: Valea Grădiștei. 1988.


Fabrica de confecții din blănuri Vidra Orăștie,
unitate reprezentativă a industriei noastre ușoare.
Volum: Județele patriei - Hunedoara. 1980.


Colaj. Cod: 2025. OSETCM. 1975. Necirculată.
Oficiul P.T.T.R.; Vedere din centru; Vedere generală.


Colaj. Orăștie. Vedere generală.
Foto: Sandu Cazan. Editura Destin. Anii 2000. Necirculată.


Volum: Valea Grădiștei. 1988.
Pentru mărire, click pe imagine.



Volum: Biserica Ortodoxă Româna. 1967.
Editat de Institutul Biblic al Patriarhiei. Ediție în limba germană. 


Pliant: Monumente de artă și arhitectură bisericească din 
Episcopia Aradului. 1971. Foto: Gh. Comănescu (C.P.C.S.)


Volum: Județul Hunedoara. Ghid compediu. 1971.


Volum: Județele patriei - Hunedoara. 1980.
Foto: C.P.C.S., Virgil Onoiu, Nicolae Stoian, Editura Sport-Turism.


Volum: Valea Grădiștei. Editura: Sport - Turism. 1988.
Fotografii: ing. Mircea Sabău.


***Am reprodus întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite.
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (de tastare, da !)
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !


Artă, educație, memorie




Arta plastică contemporană românească


ARCUB, București


16 - 28 februarie 2017