Lansare de carte
Sabina Fati
Libraria Humanitas, Cismigiu, Bucuresti
8 octombrie 2015
Vă aşteptăm joi, 8 octombrie, ora 19:00, la Librăria
Humanitas de la Cişmigiu la lansarea fascinatei cărţi a Sabinei Fati,
Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de
istorie. La eveniment vor vorbi, alături de cunoscuta jurnalistă, Tania
Radu, critic literar, Alina Inayeh, director Black Sea Trust for Regional
Cooperation, Cristian Leonte, jurnalist şi realizator TV şi Lidia Bodea,
director general Editura Humanitas.
"La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am
zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş
încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională
rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind
paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă
îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea
mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în
faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei
garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul
meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din
cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi
lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat
şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face
singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc
ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina Fati)
***Humanitas