miercuri, 3 martie 2021
Cronicar și dramaturg
Figuri feminine în colecția Octavian Goga
Muzeul Memorial Octavian Goga
Ciucea
1 - 31 martie 2021
Marcând venirea Primăverii, colectivul Muzeului Memorial Octavian Goga (Ciucea) a
inaugurat, în prima zi a lunii martie, expoziția de artă plastică Figuri
feminine în colecția O. Goga, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea
admirării extraordinarelor picturi păstrate la Muzeul de la Cicuea.
Operele de artă selecționate se află în sala de expoziții
temporare a Instituţiei care poate fi vizitată de marți până duminică, între
orele 9:00 și 17:00. Ultima intrare – la 16:30.
Vă așteptăm cu drag!
Pe simezele dejene - Frumuseți în Culori de Primăvară
Arta plastică contemporană românească
Călin Groșan
Muzeul Municipal Dej
martie 2021
Pe simezele buzoiene - Dialog între generații
Arta plastică contemporană românească
Valeriu Șușnea, Ana Șușnea
Galeriile de Artă Ion Andreescu, Buzău
6 martie 2021
Ziarist, cronicar plastic și dramatic, traducător, memorialist. Și deținut politic...
De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Nicolae Carandino (1905 - 1996)
Statuia de cult a lui Iupiter tronans de la Apulum
Muzeul Național al Unirii
Alba Iulia
3 martie 2021
Pentru martie, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia propune
ca exponat al lunii una dintre cele mai mari statui de cult din Dacia, a zeului
Iupiter.
Iupiter este un zeu celest, al fenomenelor atmosferice,
protector al ordinii cosmice și al oamenilor, al statului și armatei romane.
Pasărea sa consacrată este vulturul (aquila), care devine simbol al legiunilor
și al statului roman.
Statuia de cult a fost descoperită cu ocazia unor lucrări de
canalizare efectuate în anul 1976, pe str. Cetăţii, din Alba Iulia, aflată la
sud de castru, alături de un interesant altar votiv închinat acestei zeităţi de
C. Sentius Bassus. Partea inferioară a tronului este spartă din vechime, la fel
şi antebraţele în care îşi ţinea atributele. Părul şi barba sunt stufoase. Pe
creştet poartă o corona triumphalis.
Monumentul sculptural poate fi datat în prima jumătate a
sec. III p.Chr. datorită folosirii trepanului în tratarea coafurii şi a
şănţuirilor adânci în reliefarea himation-ului.
În centrul urban Apulum se păstrează 20 din cele peste 30 de
statui și statuete din piatră cu imaginea lui Iupiter de tip tronans din Dacia.
Toate aceste reprezentări au ca model statuia din marmură din sec. al IV-lea
a.Chr. a lui Iupiter Verospi, replică a statuii colosale din fildeş şi aur
realizată de Phidias pentru templul din Olimpia la jumătatea sec. al V-lea
a.Chr.
Evenimentul este organizată de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
















































