Romania de-altadata
Colectii si Colectionari
Inscrisuri de toate felurile
De multe ori, atunci cand gasesc un teanc cu tot felul de hartii luate, in mare parte,
si "la inspiratie", nu reusesc sa le studiez in amanuntime.
Asa se face ca am parte si de mici surprize, placute; cand le iau la "puricat".
Un contract banal de inchiriere m-a facut sa dau de urmele unui om
care a insemnat ceva pentru cultura romaneasca.
Am cautat pe net, am gasit destule referiri despre acesta. Din pacate nu si imagini.
Chiar si-asa, ma bucur ca-l readuc in atentia voastra.
Luati acest articol si ca un modest omagiu...
Contract de inchiriere intre Bestoiu - Fane Eleonora (proprietar) si
Ghidionescu Grigore, compozitor al Uniunii Compozitorilor din R.P.R.
Obiectul contractului: un apartament de camere plus pivnita situat pe
str. Ceres nr. 17, parter.
Suprafata: 47, 88 mp din care 34 mp suprafata legala si restul excedentara...
Tocmai de aceea se si precizeaza ca acest spatiu este inchiriat pentru
locuit si studiu.
Mai aflam ca familia lui era alcatuita din 3 membrii
(de ce spatiu excedentar mai putea fi vorba in aceste conditii !)
Valabil pe 3 luni si jumatate, intre 15 mai - 1 septembrie 1953.
La acea data, locuia pe str. Lipscani, nr. 102, Bucuresti.
Nu am imagini cu acest compozitor dar in schimb am semnatura acestuia;
in original.
Un alt contract de inchiriere, in aceleasi conditii ca mai sus
(de fapt o prelungire a celui initial)
Pe perioada: 1 septembrie 1953 - 1 septembrie 1954.
O alta semnatura dar si o noua informatie:
chiria i-a fost majorata incepand cu 1 martie 1968;
La acea data compozitorul trecuse in nefiinta (vezi mai jos)
Ceea ce inseamna ca la acea data, familia lui tot aici locuia.
Va pot arata si cum a ajuns acest apartament in proprietatea
Eleonerei Fane. Din 19 iulie 1945.
Este primul contract de acest in fel pe care-l am
in care suma de achitat provine din imprumuturi
(Casa Nationala de Economii si Casa de Pensiuni CEC).
Revenind la Grigore Ghidionescu iata ce am aflat despre
viata si activitatea acestuia:
Grigore Ghidionescu
(28 iunie 1901, Geneva, Elveţia - 12
februarie 1968, Bucureşti)
- compozitor şi pianist.
Studiile muzicale le-a
început la Şcoala de Muzică din Geneva (1911, pian), continuându-le la
Conservatorul din Bucureşti (1916-1917) cu Teophil Demetriescu (pian) şi la Cluj
Napoca (1926-1927) cu Ilie Sibianu (pian) şi Marţian Negrea (armonie,
contrapunct, compoziţie). A urmat cursuri de perfecţionare la Uniunea
Compozitorilor şi Muzicologilor din Bucureşti cu Theodor Rogalski (1950,
orchestraţie) şi Constantin Bugeanu (1956, contrapunct, citire de partituri). A
urmat Facultatea de Drept din Cluj Napoca, obţinând doctoratul în ştiinţe
economice şi politice (1930).
Pianist-concertist de muzică de cameră în Cluj Napoca şi
Bucureşti. A susţinut numeroase concerte-medalion cu lucrări proprii. A activat
ca funcţionar administrativ (şef de secţie) la diverse instituţii publice din
Cluj Napoca şi Bucureşti (1923-1951). A fost distins cu Premiul II (medalia de
argint) la Internationaler Wettbewerb din Budapesta (1928) şi Menţiunea I la
Premiul naţional de compoziţie George Enescu din Bucureşti (1943). A scris
piese orchestrale pentru muzică de filme documentare şi pentru jurnale
cinematografice.
Muzică vocal-simfonică
• Zamolxe (1927), poem simfonic;
• Encore un instant de bonheur (1928),
suită de cinci
lieduri simfonice după poeme de H. de Montherlant;
• Din lumea muncii (1951), suită simfonică;
• Amintirile pământului (1964),
poem vocal simfonic pentru
soprană, tenor, bariton, cor mixt şi orchestră mare,
versuri de Mihai Beniuc.
Muzică de cameră
• Legendă românească pentru vioară şi pian (1926);
• Nocturnă pentru vioară, violoncel şi pian (1943);
• 10 Preludii pentru vioară şi pian (1955);
• Trio pentru vioară, violoncel şi pian (1956);
• Sextet pentru suflători şi pian (1957), poem descriptiv
după Petre Ispirescu
(Povestea lui Gruia cel Viteaz).
Muzică de pian
• Imagini pentru pian (1922), trei piese;
• Mică suită pentru pian (1923);
• Samovarul (1924), nocturnă;
• Sonata nr. 1 pentru pian (1925);
• Scrisori şi răspunsuri (1927), suită cu variaţiuni;
• Fantezie de concert (1926);
• Preludiu şi toccata pentru pian (1927);
• Sonata nr. 2 pentru pian (1928);
• Baladă pentru pian (1939);
• Preludiu pentru pian (1950);
• Nocturnă pentru pian (1951);
• Ionică la circ (1951), suită pentru pian;
• Piesă concertantă pentru pian (1953);
• Sonata nr. 3 pentru pian (1953);
• Mazurca pentru pian (1955);
• Sonata nr. 4 pentru pian (1955);
• Studenţii veseli (1957), piesă burlescă.
Muzică vocală
• Trei cântece pe versuri de Rabindranath Tagore (1925),
voce şi pian;
• Doină (1925), voce şi pian, versuri de O. Carp;
• Cadouri (1926), voce şi pian, versuri de Vladimir Ghidionescu;
• Cântec de leagăn (1926), voce şi pian, versuri de Puget;
• Cântec coreean (1951), voce şi pian, versuri de Demostene
Botez;
• Cântecul combinei (1952), voce şi pian, versuri de
Demostene Botez;
• 6 Lieduri pe versuri de Mihai Beniuc (1952), voce şi pian.
Lucrări didactice
• 6 Studii de concert (1952). Bucureşti, 1954 (patru piese).
***crispedia.ro
Biografii ale unor mari romani - Jurjiu Gheorghe
Fără să fi făcut în prealabil studii de compoziție, Grigore
Ghidionescu a scris în 1924, cinci miniaturi pentru pian, între care mai ales
aceea intitulată Samovarul, (distinsă în 1942 la un concurs internațional din
Budapesta cu premiul II) a fost de o surprinzătoare originalitate, atrăgând
atențiunea cercurilor muzicale din Cluj asupra tânărului debutant.
Îndemnat de a-și însuși în mod temeinic știința compaziției,
el a studiat timp de un an cu Marțian Negrea, fără a ajunge însă, din cauza
timpului scurt, în posesia unui adevărat meștesug componistic, ceea ce mult mai
târziu, când după 1951 începuse să desfășoare o activitate componistică mai
susținută, a constituit o dificultate în realizarea deplină a intențiilor sale
componistice. Că stăpânind mai bine tehnica componistică el ar fi putut da
lucrări în care nota personală a muzicii sale s-ar fi putut afirma mai bine, se
poate deduce din faptul că și alte lucrări ale sale din perioada de debut, în
ciuda unor deficiențe tehnice, se disting printr-o notă de originalitate care
se manifestă într-o îmbinare oarecum personală a unor influențe
neoromantice.
Limbajul armonic al acelor compoziții amintește puțin pe
acel al lui Skriabin, pe care însă la data aceea tânărul compozitor nu l-a
cunoscut. Având dificultăți mai ales în ceea ce privește construcția unor forme
mai ample, - cum arată unele stângăcii ale formei din Sonata I pentru pian (1930), - Grigore Ghidionescu și-a realizat intențiile componistice cel mai
bine în scurte piese lirice cum sunt, în afară de cele menționate, Legenda
românească pentru vioară și pian (1928), suită în formă de variații libere: Scrisori și răspunsuri (1929) pentru pian și Nocturna pentru vioară,
violoncel și pian (1933).
De remarcat este faptul că fiind un bun pianist, Grigore
Ghidionescu a dovedit o notă personală și în ceea ce privește scriitura
pianistică, cum reiese în afară de piesele
menționate mai sus atât din Sonata nr. 2 pentru pian (1938) cât și din
câteva lucrări de mai târziu.
Trăind ca funcționar în București, izolat oarecum de
cercurile muzicale, în lipsa unui stimulent mai puternic în activitatea sa
creatoare intervine o pauză de opt ani, reluând această activitate după
înființarea Uniunii Compozitorilor.
Contactul cu confrații săi a constituit apoi un îndemn
pentru desfășurarea în mod mai sistematic a muncii sale creatoare. În această
perioadă Grigore Ghidionescu urmărește sinteza unor elemente de folclor cu un
limbaj de orientare postromantică, creația sa fiind dedicată muzicii vocale și
instrumentale de cameră: Șase lieduri pe versuri de Mihai Beniuc (1952), 5
lieduri pe versuri ale aceluiași poet (1952) și o Sonată - lied pe versuri de
Tudor Arghezi (1965), și lucrările pentru pian, Studenții veseli (1956),
suita Ionică în circ (1951), Șase studii de concert (1951), Sonata a
III-a, lucrarea sa poate cea mai izbutită, precum și Sonata nr. 4 (1955).
Urmează apoi, în posesia unor experiențe mai mari, realizarea unor lucrări în formă de sonată: un Trio
pentru vioară, violoncel și pian (1956), Sextetul pentru suflători și pian, Povestea lui Gruia cel viteaz (1957) și 4 cântece pentru violoncel și
pian, urmate în 1963 de un Cvartet de coarde.
Activitatea componistică a lui Grigore Ghidionescu se
încheie cu susmenționata Sonată - lied, el compunând anterior, în 1964,
poemul vocal - simfonic Amintirile pământului pe versuri de Mihai Beniuc.
Cartea muzicală românească sec. XIX-XX – Zeno Vancea,
Editura muzicală, București 1978.
