sâmbătă, 10 mai 2014

Poate Maine




Arta plastica contemporana


Jo Winter (Germania)


Muzeul National Brukenthal, Sibiu


7 - 31 mai 2014




Locul de desfăşurare: 
Galeria de Artă Contemporană, Str. Tribunei, Nr. 6, Sibiu.
Curator: Adrian Luca

   În luna mai a anului 2014, Galeria de Artă Contemporană a Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu prezintă opera artistului german Jo Winter. 
   Acesta trăieşte şi lucrează în apropiere de Stuttgart. Expoziţia deschisă la Sibiu de artistul în vârstă de 65 de ani are caracter retroactiv şi afişează picturi din anii ‘80 şi începutul anilor ‘90 împreună cu schiţe de la sfârşitul anilor 1995 până în prezent. Lucrările sale pe pânză şi hârtie vor fi completate de sculpturi din lemn, toate sculptate cu drujba şi de multe ori înnegrite prin intermediul focului sau albite cu var.
   Jo Winter se confruntă cu problemele existenţiale, contemporane omului şi, ca un rezultat al istoriei recente a Europei, se ocupă cu predilecţie de temele violenţei şi ale războiului. Lucrările sale, fie că sunt pe hârtie sau din lemn, dau o formă intimă suferinţei cauzate de umanitate zi de zi. El reuşeşte să găsească un limbaj poetic care permite privitorului să aibă o viziune personală asupra lucrărilor sale. Artistul nu precizează dacă ne aflăm în cădere, plutim sau dacă ne aflăm pe cale de dispariţie. El nu clarifică cine este persoana responsabilă, el ţine partea victimelor.
Titlul expoziţiei: POATE MAINE / VIELLEICHT MORGEN / MAYBE TOMORROW exprimă speranţa că totul poate va fi mai bine în ziua care urmează. Că natura va fi mai puţin jefuită şi deteriorată: prin intermediul unor lucrări precum instalaţia de perete Mâine o altă zi care exprimă dezamăgirea legată de precedentele probleme ecologice. În acelaşi timp artistul ne transmite că omul ar trebui să îşi limiteze lăcomia pentru tot mai mult – în detrimentul altora şi, prin urmare, să se ajungă la diminuarea conflictelor violente. Instalaţia Linişte profundă poate fi privită ca un loc de pauză şi reflecţie.
Text oferit de curatorul expoziţiei

Casa de licitatii Goldart Ghildus




Curiozitati, povesti, imagini de odinioara


Hotel Intercontinental


5 - 12 mai 2014




***via Mariana Dascalache

Letonia. Chihlimbar. Inovatie.




Muzeul National de Etnografie si Istorie Natura


Chisinau, Republica Moldova


13 mai - 15 iunie 2014



Asa cum a fost



Romania de-altadata


Colectii si Colectionari


Cartofilie





Carte postala expediata mamei sale de catre "soldatu" Grigorescu Peter
 - Regimentul 7 Prahova, compania 13 AT, Ploiesti
Scrisa pe 30 aprilie, stampilata "civil" la Ploiesti pe 10 mai (cam mult a durat verificarea) 
si ajunsa in Bucuresti o zi mai tarziu.

"Draga Mama si Frati
In primu rand va comunica(!) multe salutari si sanatate din partea mea.
Mama sa stii ca eu sunt la regiment si o duc cam prost din cauza libertatii si tot o data nu mai am niciun ban si vasi rug(a) forte mult sa faceti tot posibilu sa veniti la mine sau sami trimiteti bani sau un pachet ca o duc cam greu cu mancare vasi rug(a) sa veniti cat de curand la mine.
Eu nu mai pot veni acasa pana cand nu stiu dara este bun dumnezeu ca am sa scap si eu o data ca cei cuminti au scapat si totul a fos(t) vina mea si dara totul este trecator cu urmari forte grele. Mai doresc sa fiu un singur ceas libera(!) langa ai nostri si pe urma pot sa mor . puteti sa va inchipuiti ce greu imi este dara stau sa termin o data cu armat(a), dar mam saturat sa ing(h)it am multe de scris dar mai bine sa tac ca tacere si rabdare face forte mult. mai va rog inca o dat daca vreti   veniti la mine. Va rog din suflet. Al dumitale fiu si frate Peter."

***Am "periat" zdravan textul citat pentru a fi mai usor de inteles dar am lasat destule "mostre" despre cunostintele, sa le zicem gramaticale, expeditorului.

"Scrierea" mai contine doua adnotari:
una pe spatele cartii postale - 
"sa citeasca si Ritta sau sai spuneti ca o duc forte greu daca vorbiti"
si pe fata cartii postale - ati remarcat-o deja
"Urgenta" (!)

Un document banal al vremii...
Despre problemele pe care le avea un soldat obisnuit...
Si era doar inceputul. Batalia de la Stalingrad inca nu incepuse...

Atelier Internațional de Pictură Bisericească




Muzeul Național Cotroceni


București


ediția a II-a, 12 - 17 mai 2014





1. atelier international de pictura deschis publicului (12-15 mai, 9:00 - 17:00)
2. masa rotunda ICOANA NOUA (vineri, 16 mai, ora 11:00)
3. vernisaj expozitie (sambata, 17 mai, ora 18:00)


   Libraria Bizantina în parteneriat cu Muzeul National Cotroceni organizeaza a doua editie a simpozionului international de iconografie Sfintii Martiri Brancoveni - o icoana dincolo de timp.    
   Închinat pomenirii a 300 de ani de la martiriul Sfintilor Brancoveni, evenimentul se va desfasura în perioada 12-17 mai la Muzeul National Cotroceni din Bucuresti, invitand 12 pictori iconari renumiti din mai multe tari ortodoxe si din Sfantul Munte alaturi de reprezentati de marca fie din domeniul iconografiei, fie din acela teologic si cultural.
  Simpozionul va fi alcatuit din trei componente - atelier de pictare icoane, masa rotunda si expozitie. Pe durata celor patru zile de atelier, între orele 9:00 si 17:00, participantii invitati vor realiza o icoana al carei subiect se va înscrie temei de anul acesta a simpozionului. Publicul va avea acces pe toata durata desfasurarii.
   Atelierul va fi urmat vineri, 16 mai ora 11:00, de o masa rotunda cu tema Icoana Noua si sambata, 17 mai ora 18:00, de vernisajul expozitiei.
   Expozitia va ramane deschisa pana în data de 25 mai si va alatura icoanelor noi, realizate în cadrul simpozionului, alte marturii ale participantilor – icoane menite a contextualiza mai bine demersul fiecaruia.

   Declarat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept an comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni, anul 2014 reprezinta o perioada importanta în cadrul spatiului crestin ortodox.
Astfel, contextul specific în care plasam initiativa noastra este pe de o parte cel general cultural romanesc, iar pe de alta parte cel specific iconografic ortodox contemporan. Asa cum exista un public participant consecvent ca si o nevoie permanenta a individului contemporan de a-si regasi reperele, tot astfel exista iconari care, respectand buna randuiala a canonului bizantin, înteleg sa-si asume acest canon ca pe o cautare permanenta, profunda si marturisitoare. Exista, pornind din aceste foarte schematic descrise resurse, tendinte variate de a identifica si dezvolta proiecte pe termen lung, venite din diverse spatii ale lumii ortodoxe.
   Libraria Bizantina s-a înscris în cadrul unui astfel de traseu cultural printr-un eveniment ce a derulat deja prima editie în urma cu doi ani, alaturi de Grupul Eikona si Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Mogosoaia. Propunerea de anul acesta evidentiaza asumarea unui proiect de durata al Librariei Bizantine subliniat si de seria de manifestari dedicate iconografiei si cartii religioase ortodoxe în context cultural.
   Ne propunem asadar o noua editie ce încearca sa (re)construiasca un loc posibil pentru un demers iconografic care împleteste respectarea Traditiei cu sensul crestin al ideii de creativitate. Este vorba, în esenta, despre aducerea în spatiul public a icoanei ortodoxe printr-un proiect ce valorifica icoana ca organism viu, iar aici se afla de fapt argumentul esential – sensul oricaror cautari, artistice sau profund interioare.

Pentru orice alte informatii si imagini din timpul desfasurarii evenimentului
 puteti contacta:
bogdan@librariabizantina.ro
ateliericoananoua@gmail.com

   De asemenea, va invitam sa urmariti blogul ateliericoananoua.blogspot.ro unde vom anunta detalii din timpul derularii atelierului, imagini ale diferitelor stadii de realizare a icoanelor noi realizate de participanti precum si informatii despre vorbitorii din cadrul mesei rotunde si al vernisajului.

Participanti invitati în cadrul atelierului deschis:
1. Prof. Dr. Georgios Kordis, Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, Grecia
2. Lector Dr. Todor Mitrovic, Academia Ortodoxa a Bisericii Sarbe pentru Arte si Restaurare din Belgrad, Serbia
3. Vania Sapundzieva, Universitatea Veliko-Tarnovo, Bulgaria
4. Maestrul Grigore Popescu, restaurator si pictor bisericesc, Romania
5. Elena Murariu, pictor restaurator, Romania
6. Asit. Drd. Vasile Tudor, Facultatea de Teologie Dumitru Staniloae, Universitatea A. I. Cuza, Iasi
7. Asist. Drd. Mihai Coman, Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul Universitatea Bucuresti
8. Gabriel Chituc, pictor, Romania
9. Ioan Popa, pictor, Romania
10. Daniel Codrescu, pictor, Romania
11 Parintele Iacob, Chilia Sfantul Tihon, Sfantul Munte, Grecia
12. Parintele Ilie, Manastirea Slanic, Arges


Organizator: Libraria Bizantina
Co-organizatori: Muzeul National Cotroceni, Graphais

Noaptea Muzeelor




Centrul Cultural Ruginoasa


17 mai 2014




   0ra 8:00. Slujba de pomenire pentru Domnitorul Al. I.Cuza 
la Biserica Domneasca Adormirea Maicii Domnului Ruginoasa
   Ora 18:00 : - In cadrul evenimentului Noaptea Europeana a Muzeelor Centrul Cultural Ruginoasa va invita la un colocviu cu tema:
Icoana sufletului roamanesc 
prezentarea valorii icoanelor ortodoxe romanesti si obiect de muzeu
Prezinta Preot Nicusor Olariu
Invitat Preot Protopop Pavel Postolache
  Al. I.Cuza la umbra Bisericii Domnesti 
evocare cu ocazia implinirii a 141 de la moartea Domnitorului Al. I.Cuza 
– prezinta Cristina Axinia director Centrul Cultural;
- Concert de muzica bizantina sustinut de studenti al facultatii de Teologie Iasi;
- Vizitarea expoziţiilor permanente Secţiei Arheologie-Istorie 
- Vizitarea expoziţiilor permanente şi temporare 
ale Secţiei de Etnografie ale Centrului Cultural Ruginoasa
- Vizitarea expozitiei temporare Biserici si manastiri din Iasi – grafica, 
pictor Rodica Postolache
- Vizita la Muzeul Memorial Al. I.Cuza Ruginoasa.

Piata statelor membre ale U. E.




Parcul Cismigiu, Bucuresti


11 mai 2014




   Eveniment realizat de Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe in parteneriat cu Centrul de Proiecte si Programe Educationale si Sportive pentru Copii si Tineret din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, in colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene si Muzeul National al Taranului Roman si cu participarea Ambasadelor Statelor Membre UE, Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti si Biroul Parlamentului European in Romania.
Participa: Belgia, Bulgaria, Croatia, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Biroul de Informare al Parlamentului European, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania. 
   Statele membre vor prezenta cetatenilor romani informatiile necesare pentru ca acestia sa descopere diversitatea si, totodata, unitatea spatiului european prin arta, cultura, traditii, dar si gastronomie.
   Standul Romaniei va fi organizat de Centrul Infoeuropa in colaborare cu Directia Diplomatie Publica Culturala si Stiintifica si Directia Relatii Consulare din cadrul MAE, Centrul de Proiecte si Programe Educationale si Sportive pentru Copii si Tineret din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, Muzeul National al Taranului Roman si Ministerul Fondurilor Europene.

Ora de muzichie



Muzeul Olteniei


Calatorii muzicale: folclorul si muzica clasica


Craiova


13 - 15 mai 2014





   Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de Etnografie, organizează, în perioada 13-15 mai 2014, trei seri de concerte, susţinute de către Cvartetul Gaudeamus Braşov, în cadrul Proiectului cultural Ora de Muzichie. Călătorii muzicale: Folclorul şi muzica clasică.
  Evenimentul, organizat de către Muzeul Olteniei Craiova, susţine seria acţiunilor iniţiate în cetatea Băniei, sub egida Campaniei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021, şi reprezintă un preambul al acţiunii Noaptea Muzeelor, ce se va desfăşura în data de 17 mai 2014.
  Ora de Muzichie: Folclorul şi muzica clasică este unul dintre programele culturale importante ale instituţiei muzeale craiovene, specialiştii Secţiei de Etnografie elaborând un program interactiv, în care cvartetul de coarde va întreţine atmosfera cu muzică de cameră şi piese folclorice stilizate, chansonete, muzică de film- jazz, transformând un spectacol muzeal într-un adevărat regal muzical.

Manifestarea Ora de Muzichie va avea următorul program:

- 13 mai, ora 19.00, Casa Băniei (str. Matei Basarab nr. 16), seara folclorului românesc şi a muzicii clasice româneaşti;
- 14 mai, ora 19.00 , Casa Băniei, seara folclorului internaţional şi a muzicii clasice universale;
- 15 mai, ora 19.00, Secţia de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu nr. 14), seara Bijuterii muzicale de inspiraţie folclorică.

  Cvartetul de coarde Gaudeamus Braşov a luat fiinţă în anul 1987, sub îndrumarea maestrului Dan Prelipcean, ulterior, membrii săi perfecţionându-se cu maeştri internaţionali ai muzicii clasice, precum Hugh Maguire (prim violonist al Cvartetului Allegri), în Marea Britanie, cu Walter Levin (prim violonist al Cvartetului Alban Berg), în Salzburg, cu Cvartetul Amadeus, la Londra, şi Milan Skampa. 

   Publicul craiovean va fi încântat să-i asculte pe: Lucia Neagoe (vioara I), Raluca Irimia (vioara II), Leona Varvarichi (violă), Sebastian Vîrtosu (violoncel) şi invitaţii speciali ai cvartetului, Laura Mara (chitară) şi Ionel Mocanu (percuţie).
  Artiştii Cvartetului Gaudeamus Braşov au participat la turnee în marile oraşe ale României, dar şi în Franţa, Germania, Japonia, Spania, Austria, Spania, Turcia, Rusia, Republica Moldova, repertoriul adoptat fiind impresionant, peste 150 de lucrări din creaţia lui Enescu, Jora, Negrea, Bentoiu, Spatarelu, Haydn, Mozart, Schubert, Beethoven, Ravel, Debussy, Bartholdy, Brahms, Sostakovici.
   Palmaresul cvartetului este de excepţie: Premiul I la toate competiţiile de cameră din ţară, Premiul Special al Juriului la Concursul Internaţional de Cvartete de coarde Mozart din Salzburg, Austria, premiul al II-lea ls Concursul Internaţional de Muzică de Cameră V. Bellini Sicilia, Italia, Marele Premiu Rovere d Oro la Concursul Internaţional de Muzică de Cameră San Bartolomeo al Mare din Italia. 
Întreaga acţiune culturală este susţinută financiar de către Consiliului judeţean Dolj. 
Suntem convinşi că spaţiul de la Casa Băniei va fi neîncăpător.