joi, 27 mai 2021
Culorile copilariei
Timeea Petrescu,
Muzeul Regiunii Porților de Fier, Drobeta Turnu-Severin
28 mai 2021
Cu ocazia Zilei Internaționale a copilului, eleva Timeea
Petrescu, de 10 ani, de la Școala Alice Voinescu din Drobeta Turnu Severin,
va organiza vineri, 28 mai, la Muzeul Regiunii Porților de Fier, prima ei
expoziție de pictură.
Expoziția, intitulată Culorile copilariei numără 25 de lucrari, iar în cadrul creațiilor sale, un loc aparte îl ocupă portretele. La realizarea lor tânăra artistă folosește tehnici diferite, instrumente și culori. Unele sunt realizate cu ajutorul cariocilor, altele cu pasteluri, altele cu creion cu mina neagră sau folosind culori pe bază de apă sau cu tempera.
Expoziția de primăvară Brikenburg
Complexul Muzeal Bistrița - Năsăud
Bistrița
ediția a VIII-a, 29 mai - 27 iunie 2021
Pe simezele ieșene - Jurnalul pisicilor mele
Arta plastică contemporană românească
Sofia-Ioana Jitaru
Galeria de Artă Labirint, Iași
27 mai 2021
Meșteșuguri dacice pe meleaguri bistrițene
Muzeul Grăniceresc Năsăudean
Năsăud
28 mai 2021
Vineri, 28 mai 2021, ora 12:30, la Muzeul Grăniceresc
Năsăudean va avea loc vernisajul expoziţiei temporare: Meșteșuguri dacice pe meleaguri bistrițene, realizată de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în
colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Prin intermediul expoziţiei sunt aduse în atenţia publicului
interesat o serie de mărturii arheologice privind civilizaţia dacică din acest
spaţiu. Cu ajutorul obiectelor, provenite din cercetări sistematice sau din
descoperiri întâmplătoare, sunt prezentate principalele meşteşuguri practicate
acum mai bine de două milenii de către locuitorii acestor meleaguri. Bunurile
înfăţişate, dintre care unele de un real rafinament artistic, dovedesc că
meşterii şi artizanii daci erau racordaţi la inovaţiile tehnice ale vremii,
care se propagau din centrul politic şi spiritual de la Sarmizegetusa.
Vă aşteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Pe simezele craiovene- Paradis în dislocare
Arta plastică contemporană românească
Mihai Țopescu
Muzeul de Artă Craiova
27 mai - 30 iunie 2021
Tablouri între ape, un vernisaj învăluit în versuri
Arta plastică contemporană românească
Mirela Iuliana Turtoi
Biblioteca Județeană Ioan N. Roman, Constața
28 mai - 28 iunie 2021
Primăria municipiului Constanța susține mediul artistic
local. Vineri, 28 mai, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană I. N.
Roman din Constanța se va desfășura un dublu eveniment cultural organizat sub
egida Asociației Artiști Dobrogeni: vernisajul expoziției personale a
artistei Mirela Iuliana Turtoi și lansarea albumului de artă și poezie Tablouri între ape, autori Gabriela Dobre și Mirela Iuliana Turtoi.
Tablouri între ape reprezintă un produs cultural care
îmbină într-un mod armonios poezia cu creația plastică pentru a exprima
specificul dobrogean.
Expoziția cu picturile din album, realizate de artista Mirela Turtoi, poate fi vizitată în perioada 28 mai - 28 iunie. Intrarea este liberă.
Pe când eram mai visători
Colecții și Colecționari
Bibliofilie
Colecția SF (2)
Victor Kernbach - Luntrea sublimă. 1968.
Coperta: Henri Mavrodin.
Jules Verne - 20.000 de leghe sub mări. 1968.
Dino Buzzati - Marele portret. 1969.
Gheorghe Săsărman - Oracolul 1970.
Jules Verne - Șarpele de mare. 1969.