"Moda în România anilor 1925 -1935, în toate fanteziile ei,
era totuşi moderată: accentele de maximă extravaganţă, dintre anii 1925 – 1930
nu depăşeau talia lungă până la şolduri şi fusta până la genunchi...." (Amelia Pavel, Un martor în plus,
1997)
Arheologia
magazinelor evreiești din strada Lipscani se referă la încercarea de
cartografiere, prin reclame, fotografii și alte indicii a ceea ce a fost
Lipscaniul în anul 1925, un loc la modă și de mode (legat în special de
comerțul de haine).
Una dintre
sursele de imagine folosite, Anuarul Socec din 1925, este un ghid extrem de
util pentru contemporani, care punea toţi profesioniştii laolaltă, pe specializare,
alfabetic, cu adresă şi numere de telefon, la care se adăugau contra cost
reclame sau litere îngroşate. Este o bază de date care reflectă perfect
participarea economică evreiască şi cea a majorităţii. Ca element
caracteristic, reclamele sunt gândite sobru, cu o prezentare tip portvizit de
diferite dimensiuni şi probabil cu diferite costuri. Din selecţia
profesioniştilor evrei (pe criteriul numelui) listaţi în cele 688 de pagini şi
aranjarea lor pe zone de locuire, am avut în vedere reconstituirea ocupaţională
a străzilor (un procedeu laborios, cu rezultate inedite, ale cărui rezultate
sunt publicate pe larg în cartea mea Coduri vizuale. Evreii din București (1881
– 1941), Hasefer, 2013). Am rearanjat aceste nume şi adrese după arterele
principale şi străzile comerciale vechi, pentru o vizualizare ocupaţională
evreiască a anului 1925.
Alt marker
interesant este chiar firma magazinului, care oferă indicii preţioase despre
ceea ce atrăgea un potenţial cumpărător în 1925. Ca tendinţă surprinsă de numele
firmelor evreieşti (şi a firmelor în general), conform selecţiei menţionate se
remarcă o creştere a influenţei modei englezeşti şi americane, mai ales în ceea
ce priveşte moda masculină (probabil datorată filmelor la modă). Moda franceză
rămâne un etalon în ceea ce priveşte magazinele pentru femei şi copii şi în
zonele centrale şi conservatoare.
Vedem o
segregare din acest punct de vedere pe Calea Victoriei (ca punct de
reprezentare socială al elitei), pentru confecţii şi galanterie de dame: Fin
de Siécle (Saul Israelovici & Fiu), Au Gout Parisien (Alexandru
Zilberman), Carnaval de Paris (Iosef M. Fischer), Chic Mondaine (Nissim
Athias & Leon Benaroyo), Luvru (Blumer, Gani, Elias), Maison Suzanne (R. Roth), Magazin de Paris (I. Goldstein) şi respectiv pentru confecţii şi
galanterie pentru bărbaţi: Intim Club (Goldenberg & Weinberg), Derby (Anton Kaufman), Perfect House (Safir Isac & Cohn), High Life (Jean
Bally), Grand – Leader (Spachner & Co), Phillips, (Phillippe Rubinştein),
sau încălţăminte: Old England (V.A. Hertz).
Preponderenţa
spre firmele de galanterie şi stofe cu nume franceze se manifestă şi în centrul
vechi comercial precum în strada Lipscani: Paris chic (Amalia Zucherman), Au
Monde Elegant (Moritz – Traian Schnirer), Ville de Nice (Katz & Mănescu
Grunberg), Très Parisien (Jaccques Benaroyo), Au Sans Pareil (Herman Mathias
& Co) etc.
Ecourile acestui vechi prestigiu comercial european nu sunt
la fel de utile şi în arterele industriale sau de acces în oraş (Rahovei,
Moşilor, Griviţei) unde sunt din ce în ce mai frecvente firmele în limba
română, pe înţelesul cumpăratorului de rând. Firmele, care se aflau în competiţie directă chiar una lângă cealaltă
apelează la reclame şi firme pictate uşor de recunoscut sau de ţinut minte. Anca
Tudorancea (Ciuciu)
Prezintă
Anca Tudorancea - cercetător în istorie la Centrul pentru Studiul Istoriei
Evreilor din România - Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi lector
asociat la Centrul Goldstein Goren – Universitatea Bucureşti. Publicaţii
recente: Coduri vizuale. Evreii din Bucureşti (1881 – 1941), (teza de
doctorat), Bucureşti, Hasefer, 2013; Istorii si imagini din Bucureştiul
evreiesc, Felicia Waldman, Anca Ciuciu, Bucureşti, Noi Media Print, 2011;
Acţiunea Credinciosul. Şef Rabinul dr Moses Rosen şi comunitatea evreiască în
arhivele CNSAS, Bucureşti. Hasefer, 2008.
Intrarea 7
lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.
Următoarele
conferinţe de joi:
28 aprilie
2016 – Falsificarea monedei în decursul diferitelor perioade istorice
cu Dan
Pîrvulescu
În ultima
zi de joi a fiecărei luni, programul este prelungit până la ora 21:00.
5 mai 2016
- Fotograful Iosif Berman cu Emanuel Bădescu
12 mai 2016 - Ritualuri pascale urbane cu Cătălin D.
Constantin