luni, 20 iulie 2015

Trecut pentru viitor. Dezvoltarea colecțiilor




Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova


Ploiești


21 iulie 2015





    Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, str. Toma Caragiu nr. 10, invită publicul prahovean marți, 21 iulie 2015, ora 11.00, la vernisajul Expoziției lunii: Trecut pentru viitor. Dezvoltarea colecțiilor.
    În expoziție sunt etalate piese muzeale din cele mai recente achiziții și donații. Se remarcă: obiecte de podoabă, inele, mojare de la sfârșitul secolului al XVII-lea; un stilet de ofițer; cărți rare – ediții de buzunar; un inedit album cu fotografii reprezentând soldați germani din Al Doilea Război Mondial care au făcut parte din forțele de apărare ale rafinăriilor prahovene.
   Dezvoltarea colecțiilor muzeale, diversificarea și valorificarea acestora la standarde superioare, corelată cu rolul societății civice și conștientizarea de către comunitate a importanței tezaurizării informațiilor și dovezilor trecutului cât și cu activitatea de cercetare a specialiștilor sunt repere esențiale ale misiunii și obiectivelor instituției noastre.
    Mulțumim comunității pentru înțelegerea actului cultural, deschiderea și generozitatea cu care contribuie la mărirea și diversificarea colecțiilor Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Welcome into my Brain




Castelul Cantacuzino, Bușteni


Salvador Dali


22 iulie - 4 octombrie 2015



   Castelul Cantacuzino are onoarea de a vă invita în perioada 22 iulie – 4 octombrie 2015 să admirați, într-un cadru expozițional distins, capodoperele reprezentative ale Suprarealismului.
   Încadrate de rafinament și emoție, cele peste 200 de opere ale excepționalului artist Salvador Dali, vor fi expuse pentru prima dată la Castelul Cantacuzino din Bușteni, oferind celor ce pășesc în incinta domeniului princiar, o ambianță nobilă și plină de mister.
   Reverența noastră sinceră în fața actelor unice de creație evidențiază prețuirea pe care o dedicăm acestei expoziții.
   Capodoperele lui Salvador Dali vă vor încânta prin desăvârșirea lor, dar mai ales prin emoția estetică ce o degajă fiecare exponat în parte. Veți putea admira lucrările semnate de Dali care au ilustrat marile capodopere ale literaturii universale Divina comedie, Bătrânul și marea, Pantagruel, Tricornul, precum și ineditele cărți de Tarot.
    Expoziția Salvador Dali va fi succedată în următorii doi ani de o serie uimitoare de expoziții valoroase printre care amintim: schițele originale de Henri Matisse, litografii de Marc Chagall precum și picturi deosebite realizate de renumiții artiști Picasso, Toulouse-Lautrec și Renoir.
    Avem plăcerea de a vă invita totodată la concertele de operă PRAHOVA CLASSIC NIGHTS, organizate la Castelul Cantacuzino din Bușteni, un eveniment unic devenit într-un timp relativ scurt o imagine reprezentativă pentru Valea Prahovei.
    Vă oferim serate excepționale de operă în compania unor interpreți cu renume internațional de la Teatrul Bolshoi din Moscova alături de care participă invitați speciali din România și Europa pe care îi putem regăsi numai pe scenele marilor săli de operă ale lumii.
   Sunt eliberate un număr limitat de bilete pentru concertul din seara de 23 iulie. Pentru mai multe informații și procurarea biletelor la concert, vizitați pagina http://www.bilete.ro/concert-stelele-teatrului-bolshoi-classic-nights-23-iulie-2015

Vă așteptăm cu drag în lumea creației!

Blazoanele anatomiei urbane




Muzeul Municipiului București


Sebastian Grama


23 iulie 2015



    Femeile se trăiesc, oraşele pot fi iubite. Sau invers. Încercăm să vedem care poate fi legătura dintre o hartă şi anatomia Julietei. În ce cotlon secret vom locui, împreună cu EA, printre amintirile marcându-ne viitorul şi trecutele noastre planuri comune? Ce are sens? Ce are, de fapt, rost? Şi UNDE ne aflăm?...
   Sebastian Grama este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde predă actualmente filosofia imaginarului şi istoria retoricii. Este membru fondator al Asociaţiei culturale HESTUGMA, care organizează, printre altele, colocviul interdisciplinar anual Gustul pentru Filosofie şi festivalul Respir Shakespeare.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoarea conferinţă de joi, iulie 2015:

Joi, 30 iulie 2015, ora 19.00 Disciplina urbană în secolul XX cu Adrian Crăciunescu

duminică, 19 iulie 2015

Contribuția germană la dezvoltarea economică a Bucureștiului




Casa de Cultura Friedrich Schiller


Bucuresti


23 iulie - 6 august 2015





Design: Cristian Gache

    Casa de cultură Friedrich Schiller şi Asociaţia Istoria Artei vernisează joi, 23 iulie, de la ora 18:30, în str. Batiștei nr. 15, expoziţia de documente digitizate din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României, intitulată Contribuția germană la dezvoltarea economică a Bucureștiului.