Castelul Cantacuzino, Bușteni
Salvador Dali
22 iulie - 4 octombrie 2015
Castelul Cantacuzino are onoarea de a vă invita în perioada
22 iulie – 4 octombrie 2015 să admirați, într-un cadru expozițional distins,
capodoperele reprezentative ale Suprarealismului.
Încadrate de rafinament și emoție, cele peste 200 de opere
ale excepționalului artist Salvador Dali, vor fi expuse pentru prima dată la
Castelul Cantacuzino din Bușteni, oferind celor ce pășesc în incinta domeniului
princiar, o ambianță nobilă și plină de mister.
Reverența noastră sinceră în fața actelor unice de creație
evidențiază prețuirea pe care o dedicăm acestei expoziții.
Capodoperele lui Salvador Dali vă vor încânta prin
desăvârșirea lor, dar mai ales prin emoția estetică ce o degajă fiecare exponat
în parte. Veți putea admira lucrările semnate de Dali care au ilustrat marile
capodopere ale literaturii universale Divina comedie, Bătrânul și marea,
Pantagruel, Tricornul, precum și ineditele cărți de Tarot.
Expoziția Salvador Dali va fi succedată în următorii doi ani
de o serie uimitoare de expoziții valoroase printre care amintim: schițele
originale de Henri Matisse, litografii de Marc Chagall precum și picturi
deosebite realizate de renumiții artiști Picasso, Toulouse-Lautrec și Renoir.
Avem plăcerea de a vă invita totodată la concertele de operă
PRAHOVA CLASSIC NIGHTS, organizate la Castelul Cantacuzino din Bușteni, un
eveniment unic devenit într-un timp relativ scurt o imagine reprezentativă
pentru Valea Prahovei.
Vă oferim serate excepționale de operă în compania unor
interpreți cu renume internațional de la Teatrul Bolshoi din Moscova alături de
care participă invitați speciali din România și Europa pe care îi putem regăsi
numai pe scenele marilor săli de operă ale lumii.
Sunt eliberate un număr limitat de bilete pentru concertul
din seara de 23 iulie. Pentru mai multe informații și procurarea biletelor la
concert, vizitați pagina
http://www.bilete.ro/concert-stelele-teatrului-bolshoi-classic-nights-23-iulie-2015
Vă așteptăm cu drag în lumea creației!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu