Se afișează postările cu eticheta Teatrul Național Mihai Eminescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Teatrul Național Mihai Eminescu. Afișați toate postările

vineri, 3 februarie 2017

Cafeneaua




Prezențe românești peste hotare


Teatrul Național Mihai Eminescu, Chișinău, Republica Moldova


12 februarie 2017 




   Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chişinău, în colaborare cu Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău, organizează o reprezentaţie cu spectacolul Cafeneaua în regia lui Horaţiu Mălăele. Evenimentul va avea loc pe data de 12 februarie 2017, ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Mihai Eminescu.
   Cafeneaua – O bufonadă amară, ce ne propune să cunoaştem povestea simplă a unei familii americane: Louise şi Wally Murdock (văzuţi la 30, 50 şi 70 de ani); căsnicia lor fisurată dar şi consolidată de apariţia tinerei Janet. Protagoniştii spectacolului sunt mari actori ai scenei româneşti: Emilia Popescu, Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăele.
   O comedie în care râsul capata gustul sarat al lacrimilor. Un spectacol despre viata, iubire, tradare si singuratate; un spectacol al tuturor dar mai ales al sufletelor anonime, pustiite de necazuri aparent banale.
    Pe parcursul comediei, râsul va căpăta gustul sărat al lacrimilor, dominant fiind spectacolul despre viaţă, iubire, trădare şi singurătate.
    Horaţiu Mălăele transformă o dramoletă americană mofluză într-o explozie de umor şi de emoţie.
    "Mai limpede ca orice, mi-am descoperit ambiţiile şi slăbiciunile, norocirile si nenorocirile, viaţa mea, a voastră, a noastră şi toate la un loc răsturnate în viaţa acestei familii imaginate - oglinda vie şi spăimântătoare a vieţii noastre pe pământ.” - Horaţiu Mălăele

sâmbătă, 8 martie 2014

Suflet românesc




Prezențe românești peste hotare


Dan Puric


Teatrul Național Mihai Eminescu, Chișinău, 

Republica Moldova


27 - 28 martie 2014




   Dan Puric va fi prezent, la sfârșitul lunii martie, la Chișinău, în cadrul unui proiect derulat de Institutul Cultural Român. Pe 27 martie 2014, de la ora 19.30, cunoscutul actor, regizor şi eseist va prezenta, la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, spectacolul Suflet Românesc, iar pe 28 martie, de la ora 18.00, va susține, în același spațiu, conferința omonimă. Evenimentele au loc cu prilejul aniversării a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
   Revolta, umorul și speranţa se împletesc în opera maestrului Dan Puric, într-o metaforă care își propune să ridice omul românesc din precaritatea acestei lumi către o perspectivă mistică asupra istoriei. Prin pantomimă, Dan Puric spune povestea ieşirii din comunism a poporului român și a încercării lui, uneori istovitoare, de adecvare la sistemul occidental.
    "Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta sa se refacă. Iubind aceasta frumuseţe va avea puterea ca odată plecat in lume sa-i tămăduiască şi pe alţii.“ Dan Puric
    Conferința Suflet Românesc continuă seria evenimentelor pe care maestrul Dan Puric le prezintă la Teatrul Național Mihai Eminescu, în organizarea Institutul Cultural Român și a Fundaţiei ART PRODUCTION. 
   După conferința de pe 28 martie va avea loc lansarea cărții Suflet Românesc de Dan Puric și a DVD-Box-ului Conferințele Dan Puric la Ateneul Român – ediție specială.