Se afișează postările cu eticheta Librăria Mihai Eminescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Librăria Mihai Eminescu. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 iulie 2023

Strategii de legitimare a războiului

 


Lansare de carte


Cătălina Nastasiu


Librăria Mihai Eminescu, București 


11 iulie 2023



Invitați:

    Alina Bârgăoanu, prof. univ. dr. Facultatea de Comunicare și Relații Publice SNSPA; Remus Ștefureac, director INSCOP Research, profesor asociat SNSPA; Gabriela Drăgan, prof. univ. dr. ASE; autoarea Cătălina Nastasiu și Bogdan Hrib, editor Tritonic

vineri, 1 noiembrie 2019

Studiu de fezabilitate pentru mîntuire




Lansare de carte 


Marius Oprea 


Librăria Mihai Eminescu, București 


6 noiembrie 2019




    "Am scris această carte din patriotism. Pe la finele anilor ’80, bunul meu prieten și coleg de liceu Andrei Bodiu, a cărui pierdere prematură o regret nespus și o voi regreta toată viața, a rostit o propoziție memorabilă, care mi-a rămas întipărită drept cea mai bună definiție a coșmarului în care ne aflam atunci: «Noi, aici, trăim cu un picior în Balcani și cu celălalt în groapă». Cumva, inconștient, cred că am vrut să-i și arăt lui Andrei, acolo, în cer, unde se află, că lumea noastră s-a schimbat. Că nu mai sîntem în pragul unei morți istorice. Că sîntem o națiune tînără. Că avem totuși un viitor – o viață în față. Sper că vei înțelege, cititorule, din toate povestirile de față, că le-am scris din două motive: mai întîi, pentru că eu cred cu tărie că vom fi în stare să croim în cele din urmă și un adevărat «studiu de fezabilitate» pentru calea de a ieși, ca neam, din «tărîmurile de frontieră», și apoi pentru că, așa cum arată titlul, eu cred în mîntuire.” (Marius Oprea)

luni, 29 iulie 2019

Personalități ale lumii și profilul lor grafologic




Lansare de carte 


Radu Constantin 


Librăria Mihai Eminescu, București 


1 august 2019




    Joi, 1 august, ora 18:00, la Librăria Mihai Eminescu din București, va avea loc lansarea cărții Personalități ale lumii și profilul lor grafologic (vol. I-III), de Radu Constantin.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!

miercuri, 19 decembrie 2018

luni, 26 noiembrie 2018

Diplomația chineză - Premise istorice și spirituale




Lansare de carte 


Anna Eva Budura 


Librăria Mihai Eminescu, București 


4 decembrie 2018




Prezinta:
Ambasador Constantin Vlad
Ambasador Gheorghe Magheru
Consilier Zhao Lei - Ambasada R. P. Chineze

Acces liber

joi, 8 noiembrie 2018

Sala de cinema. Cinebucurești.100 de ani de modernitate




Lansare de carte 


Mihaela Pelteacu, Laurențiu Damian


Librăria Mihai Eminescu, București 


14 noiembrie 2018



    Editura Pro Cultura vă invită miercuri, 14 noiembrie a.c., ora 18:00, la Librăria Mihai Eminescu București, la primul dintre cele două evenimente dedicate lansării volumului colectiv Sala de cinema. Cinebucurești.100 de ani de modernitate, autori: Mihaela Pelteacu, Laurențiu Damian.
    Alături de autori, vor fi invitați pentru o discuție inedită despre film și arhitectură, Prof. univ. dr. arhitect Mircea Ochinciuc și Conf. univ. dr. Vlad Leu, director imagine. Întâlnirea va fi moderată de Ruxandra Fulger, Redactor șef Cinemateca Română.
    Rezultat al proiectului cultural CineBucurești. 100 de ani de modernitate, inițiat de Asociația Pro Cultura, volumul Sala de cinema, publicat în ediție bilingvă română-engleză, continuă demersul argumentativ pentru susţinerea redescoperirii și punerii în valoare a sălilor de cinema, atât pentru calităţile lor arhitecturale şi urbanistice dar şi ca mijloc unic de conservare a filmului ca operă de artă.
    Demersul autorilor pornește de la o percepţie particulară ce recunoaște relația fondatoare dintre sala de cinema şi oraşul modern și susține, alăturându-se altor eforturi, recuperarea și reactivarea sălilor istorice din zona centrală. Prin sondarea spaţiilor de proiecţie volumul identifică o topografie urbană particulară pe care sala de cinema a generat-o în ansamblul orașului în relație cu locuirea, relevând o solidaritate interesantă, considerată dintr-o perspectivă arhitectural-urbanistică și cinematografică.
    Lansarea-eveniment va continua vineri, 23 noiembrie a.c., începând cu ora 18:00, la Cinemateca Eforie- Sala Jean Georgescu, cu dezbateri urmate la ora 19:00 de o proiecție de film.
   Va fi permanent alături noi, prin muzică și dans, prezența artistică inspirantă a Ioanei Lupescu și a membrilor echipei București Swing Dance Society.

marți, 12 iunie 2018

Te iubesc aproape orb




Lansare de carte 


Constantin Romulus Preda 


Librăria Mihai Eminescu, București 


13 iunie 2018




   Librăria Mihai Eminescu împreună cu Editura Hoffman vă invită miercuri, 13 iunie, de la ora 18:00, să participați la evenimentul de lansare a volumului de versuri Te iubesc aproape orb de Constantin Romulus Preda.
   Prezintă Alice Năstase Buciuta, redactor-şef al revistei Tango și scriitoarea Pușa Roth, membră a Uniunii Scriitorilor din România, secția dramaturgie și realizator Radio România.
   De asemenea, invitații se vor bucura de un moment artistic oferit de actrița Raluca Straia Andrei (Teatrul Metropolis), care va interpreta câteva dintre poemele autorului, și de un recital de chitară susținut de Alexandru Munteanu, absolvent al Conservatorului Superior de Muzică din Málaga.
   Constantin Romulus Preda s-a născut la 8 martie 1990, în municipiul Craiova, județul Dolj și este licențiat în Drept și Științe Politice.
   A publicat patru cărți de versuri: Mii de baionete îmi decorează inima (Editura Autograf MJM, Craiova, 2013), Iubirea noastră înflorește dincolo de stele (Editura Autograf MJM, Craiova, 2013), Cap sau pajură, sabie sau inel de logodnă (Editura Autograf MJM, Craiova, 2015), Martirul Garoafei (Editura Autograf MJM, Craiova, 2015).
   I s-a decernat premiul de debut al Festivalului Internațional Mihai Eminescu (ediția I, septembrie 2013), fiind remarcat de Justo Jorge Padrón, unul dintre poeții importanți participanți la prima ediție a Congresului Mondial de Poezie de la Craiova.
   "Nu te lasă să-i bănuiești cruda tinerețe. Dacă nu ai ști – dar nici nu trebuie să știi! – că este nepermis de tânăr, poezia lui Constantin Romulus Preda te-ar putea lovi drept în moalele inimii prin profunzime, prin rotunjime, prin versul care cade înțelept peste uimirile tale, îmblânzindu-ți-le.
   Nu te lasă să bănuiești nici că este fiul poetului drag care l-a zămislit, decât, firește, după numele care își țese silabele peste genele de poet crescut întru curățenie, în lumea tot mai împuținată a oamenilor cu suflet nobil, căutători de măreție, pentru că el scrie altfel decât au scris predecesorii lui întru poem și amor.
   Nu te lasă să crezi nici că nu l-ai mai citit până acum, pentru că toate versurile sale se cuibăresc atât de firesc în sufletul tău, încât le simți întorcându-se acasă, acolo unde tu însuți le-ai gândit și le-ai tăcut pe toate, așteptându-l pe el, Constantin Romulus Preda, să descopere cea mai desăvârșită formă pentru ele.
   Iar la sfârșit de volum, după o tulburătoare călătorie prin tine însuți și prin univers, nu îți îngăduie nici să decazi la cel care ai fost înainte de a deschide cartea.
   Mie așa mi s-a întâmplat. Așa că îndrăznesc să mărturisesc: am crezut că îi fac o favoare tânărului, frumosului poet Constantin Romulus Preda, acceptând misiunea de a-i citi cartea înainte ca ea să dea peste lumina ochilor noștri și de a o recomada mai departe. După ce am străbătut volumul filă cu filă, într-un vărtej de revelații și emoții, am știut că el mi-a făcut un dar de preț, luându-mă de mână pentru a păși alături de el pe un drum de cuvânt și mare dragoste, un drum care duce drept în miezul literaturii române.” (Alice Năstase Buciuta)

duminică, 3 decembrie 2017

Gaetan A. Burelly, arhitect restaurator




Adociația-Editura Istoria Artei 


Librăria Mihai Eminescu, București 


12 decembrie 2017





    Asociația-Editura Istoria Artei are plăcerea să vă invite la ultimul eveniment public de anul acesta, de prezentare a ofertelor editoriale și de prezentare a carierei arhitectului român Gaetan A. Burelly.

18:00 - 18:30  Sosirea participanților și prezentarea cărților 2013-2017
1. La fiecare carte achizitionata, primiti una surpriza.
2. La cumpararea albumului Edmond Van Saanen-Algi, vom acorda o reducere pentru alt volum din seria Arhitecti de neuitat
3. Revenim cu pachetul promotional Familia Bibescu-Basarab Brancoveanu la 75 lei
Pentru comenzi, va rugam sa ne anuntati pana pe 11 decembrie la: edituraistoriaartei@gmail.com
www.eia.ro
18:30 - 19:30 Gaetan A. Burelly, arhitect restaurator

   Primul arhitect român care a studiat la Paris, se angajează în aprilie 1854 în serviciul statului valah, ocupând funcția de arhitect șef al capitalei in 1855 până în 1859. După o scurtă perioadă ca angajat al Așezămintelor Brâncovenești, lucrează la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice până în 1874, fiind implicat în marea majoritate a șantierelor de restaurare și avizînd reparații ale edificiilor publice din capitală și țară.
   Căsătorit cu Agatha Floru, au avut 2 băieți (morți timpuriu) și trei fiice, printre care, Alexandrina, soția lui I. L. Caragiale. Au deținut mai multe proprietăți în zona Pitar Moș, printre care și actualul sediul al Ordinului Arhitecților din România din strada Arthur Verona nr. 19.
Proiect editorial finanțat de Ordinul Arhitecților din România
 din Timbrul Arhitecturii 2017.
Accesul în limita a 50 locuri pe scaune.

duminică, 1 octombrie 2017

Paul Gottereau, regal în arhitectură




Lansare de carte 


Oana Marinache 


Librăria Mihai Eminescu, București 


3 octombrie 2017





Editura Istoria Artei și Librăria Mihai Eminescu
au plăcerea să vă invite la evenimentul de lansare al monografiei
Paul Gottereau, regal în arhitectură
autor: istoric de artă dr. Oana Marinache
Editura Istoria Artei, Colecția Arhitecți de neuitat, 2017
Marți, 3 octombrie, începând cu ora 18:30
Librăria Mihai Eminescu
Bd. Regina Elisabeta nr.16, sector 3
Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Institutul de Istoria Artei G. Oprescu
Finanțatorii proiectului editorial: Imobiliara Chrissoveloni, TPA Romania, 
New Europe Capital
www.eia.ro edituraistoriaartei@gmail.com
Date tehnice:
Format A5, landscape, 254 pagini, duotone și color
Design grafic și fotografii: Cristian Gache
Preț de achiziție la eveniment: 45 lei
Accesul în sala de conferință se face prin două rânduri de scări, la subsol.
Locuri pe scaune: 55
Locuri în picioare: 10-15

duminică, 25 iunie 2017

Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit




Lansare de carte 


Marius Oprea 


Librăria Mihai Eminescu, București 


27 iunie 2017






   Marți, 27 iunie, la ora 18:00, la Librăria Eminescu din București (Bdul Regina Elisabeta 16), celebrul istoric Marius Oprea își va lansa cel de-al doilea roman, Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit, apărut de curînd în colecția Fiction Ltd. a Editurii Polirom.
   Vor vorbi, alături de autor: Gabriela Adameșteanu, Sorin Antohi, Ovidiu Șimonca.
Intrarea liberă
    Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit este continuarea romanului Turma păstorului mut, apărut în 2016.
    "Cînd prezentul nimiceşte utopia şi viitorul, ne rămîn ucronia şi trecutul. Scriind despre munca lui de gropar al comunismului (mai exact: «dezgropar»), arheologul şi poetul Marius Oprea şi-a descoperit vocaţia prozei lapidare, intense, mişcătoare. Primul său roman, Turma păstorului mut, era un parcurs al regăsirii de sine şi vindecării, nucleul unei alegorii metonimice a României – Spitalul Socola. Acum, autorul îşi extinde formula. Rezultatul, un dialog între memoriile primului Bazileu al Imperiului Român de Răsărit din 2056 şi un manuscris al său de aceeaşi factură din 2016, este o ucronie patafizică. Astfel, eliberată de constrîngerile speculaţiei raţionale, (auto)ficţiunea prefigurează o lume viitoare în care toate problemele şi-au găsit soluţiile. Multora, acestea le vor părea delirante. Dar dacă sînt singurele?” (Sorin Antohi)
    "SF sau literatură confesivă? Talent uimitor, nedrămuit, de a imagina România peste 40 de ani sau o coborîre şovăielnică în sinele pierdut şi, apoi, regăsit? Pe de o parte: România, ţară ce devine imperiu, cucerind Germania, exportînd acolo «Tihna Trupească şi Liniştea Sufletească», ţară al cărei Imn Naţional este Somnoroase păsărele, compus de un copil, ţară care se apără de nori radioactivi cu Brîul Maicii Domnului, ţară în care Bucureştiul ajunge sediul Parlamentului European. Pe de altă parte: amintiri disparate şi înduioşătoare despre «ultimul arbore», «pasărea ploii», şarpele anguis fragilis, cîntecul guguştiucului care anunţă «iminenţa înălţării soarelui pe cer», nucul iubirii, drumul spre insula Amorgos, din arhipelagul grecesc. De fapt, o caldă poveste de iubire, marca Marius Oprea, născocitor de fapte viitoare şi înţelept tălmaci de semne ale prezentului. Iubire: pentru ţara sa, pe care – prin puterea prozei – o face să fie altfel, populată cu personaje ce ne par cunoscute, construite cu o suavă plăcere, cu o gingaşă ironie. Şi iubire pentru Cristina! Aflaţi în carte de ce, prin Cristina, Imperiul Român de Răsărit îşi pierde numele şi rînduielile.” (Ovidiu Şimonca)
    Marius Oprea (n. 1964, Tîrgovişte) a studiat istoria la Universitatea din Bucureşti şi este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964). În 2005 a creat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus pînă în 2010. A publicat numeroase articole şi lucrări despre istoria Securităţii, care au apărut în presă sau au fost incluse în culegeri de studii şi publicaţii academice.
    De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (1949-1989) (2002, premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru cea mai bună carte de istorie a anului); Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov (în colab., 2002); Securiştii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică (coord., 2002); Chipul morţii: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului (2006); Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii (1948-1964) (2008); Şase feluri de a muri (2009, premiul revistei Observator cultural); Turma păstorului mut (2016).