Pe simezele Capitalei - Nigredo

 

Arta plastică contemporană românească

Radu Comșa

H'art Gallery, București

25 februarie - 30 martie 2021

***H'art Gallery

Victima Fericită

Arta plastică contemporană românească

Marian Zidaru

H'art Gallery, București

27 martie 2014

   "Principalul lucru este să nu ieși din atelier și să urmărești cu aceeași fervoare filonul pe care l-ai descoperit. În tinerețe mă interesa forma, acum mă interesează conceptul. Dar tema a rămas aceeași - <puritatea spirituală>. Așa am ajuns la romantismul mistic.” (Marian Zidaru)

   "Să fi fost după amiază tîrziu, nu-mi mai aduc aminte clar momentul zilei. Știu că era soare, însă nu torid. Eram la Șoimărești unde ai mei mă trimiteau la mătușa Lenuța pe timpul vacanței de vară. Totul era în ceață înainte, de parcă memoria și viața mea conștientă a început atunci. Cred că era fîn proaspăt cosit, nu...sigur era, știu asta pentru că de fiecare dată după aceea, cînd miros

fînul, mă apucă o beție calmă a relaxării. De parcă aș reveni la starea dintru-nceput, ca și cum ruptura nu s-ar fi produs. Pot să-mi dau cu părerea despre cum era gradul zero al existenței mele de copil însă sunt doar reconstrucții înșelătoare sau metafore. Știu că nu eram diferit de tot restul.     Știu că nu vorbeam pe mai multe voci. Știu că nu eram spart în atîtea gînduri. Știu că nu ticluiam atîtea fapte și că nu produceam atîta durere. Priveam cu prietenie totul fiind la mine acasă. Cînd mă bucuram, totul jubila, cînd eram trist, făceam și norii să se plumbuiască. Știu că atunci, înainte să mă duc să iau vaca din lunca Moldovei am lenevit în iarbă. Și, printr-o mișcare dramatică a sufletului am ieșit din trup și m-am privit mirat de sus în jos prăbușit extatic pe pajiște. A fost ca și cum cineva își dă ochii peste cap și reușește să privească înăuntrul său. Știu că a fost surpriză în primă instanță. Mai tîrziu am numit-o groază. Am revenit în mine după secunde bune de levitație extracorporală și toată ziua n-am mai putut vorbi. A doua zi însă am început și nu m-am mai oprit pînă acum. Am început să pun în dubiu tot, să-mi aud vocea interioară într-o sporovăială continuă. Asasinam pe oricine întîlneam cu o poftă de a ști aproape impudică. De ce? De unde? Ce știi? Unde-ai auzit? Cum așa? Ești sigur? Odată cu mirările s-a trezit și carnea. Au început încet, încet dorințele. Pubertate, adolescență, maturitate, mariaj, divorț, mariaj. Totul, pînă acum cînd bat slovă pe ecran luminos, a fost o cale în care n-am făcut decît să-mi astîmpăr foamea începută

atunci cînd prăbușit în iarbă am întors lumea cu susul în jos. Și foamea era, de fapt, o dorință recuperatorie a unui loc seren dar pierdut.

   Cum să punem cioburile la loc? Soluția creștină implică iubire și sacrificiu. Arta lui Marian Zidaru e un efort continuu de a suda prin trăire creștinească ruptura omului cu cerul. Arta lui e

înțelegere și rugă în același timp. Un lucru mi-a depășit capacitatea de înțelegere, îmi spunea în legătură cu seria de desene pe care le revedeam împreună. Cum de creștinii erau împăcați cu durerea, cu suferința, cu sacrificiul? Cum o mamă care e pusă în situația de a asista la martirajul fiului ei îl încurajează și nicidecum nu caută scăpări de compromis. 

   Lucrul ăsta m-a șocat la început, mi-a spus Zidaru în fața unui superb iconostas pe care tocmai îl pregătea pentru o biserică de lîngă Timișoara. De ce e nevoie de suferință, de ce e ea sfîntă pentru creștini? Această interogație esențială e cred mobilul pentru care Zidaru face artă. O căutare a purității sufletești.

   Tensiunea stă în faptul că această vînătoare a sacrului nu calcă pe cărări liniștite, bătute. Ea e căutată în sacrificiu. Unii antropologi vorbesc de un trib amazonian care, izolat într-o existență așa-zis primitivă, nu are termeni în a desemna timpul. Nu există „ieri”, „azi” sau „mîine”. Presiunea finitudinii apasă diferit pe unele obiecte și diferă de la un om la altul în funcție de acțiunile fiecăruia. Nu există uniformitate temporală. Astfel și suferința este relativizată, ea face

parte din modul firesc al dinamicii lumii naturale. "Suferința” apare odată cu timpul unic, monovalent, ce acționează egal în legătură cu toți oamenii. Acesta e momentul căderii. În seria de desene mari ale lui Zidaru pe care o înfățișăm aici există o lucrare intitulată „Eli, eli, lama sabachtani”. Ea e în același timp înfățișarea unei deznădejdi, dar și graficul unei situații ontologice. Un copil cu ochii închiși, cu zîmbetul ambivalent în care suferința și acceptarea se îngemănează, își oferă ambele mîini unui șarpe cu două capete care-l încercuiește. Șarpele are un singur trup și guri la fiecare capăt. Mulți vor zîmbi recunoscînd măciulia bastonului patriarhal în șarpele cu două capete. Eu văd aici o diagramă minunată a situației ontologice a omului: prins între două

infinituri transformatoare, conștient de sine și finitudinea lui, pus să întrerupă hiatusul produs de creație în infinit, aruncat și părăsit prin chiar actul creației își recunoaște situația și-și acceptă suferința ca plată pentru viață. 

   Toate desenele lui Marian Zidaru funcțioenază astfel: sunt niște tabele prin care omul se reconciliază din glod cu cerul."

(Dan Popescu - Victima Fericită)

Adresa: str. Rosetti nr. 25

Vernisaj: 27 martie 2014, ora 19:00.

Pe simezele Capitalei

Arta plastica contemporana romaneasca

Gorzo

Expozitia: Din dragoste

H'art Gallery, Bucuresti

14 noiembrie 2013 - 14 februarie 2014

Vernisaj: joi, 14 noiembrie, de la ora 19:00.

H'Art Gallery

Claudio Garrudo

Expozitie de fotografie: Borderline and the Self

Bucuresti

26 iunie 2013

  "Cláudio Garrudo își prezintă noua serie de lucrări denumită Borderline, colecție axată pe metafora funcțională a artistului fotograf aflat în continua explorare a unor situații extreme ca nebunia și moartea, sau dezvoltarea unor identități multiple, ce încarnează personalități distincte.
  Borderline, titlul expoziției, ne trimite către înțelesuri de o natură mai literală: demarcare, hotar (border), dar și către ceva aflat în afara sferei raționale, în zone ale ambiguității și incertitudinilor. Punctul central al meditației pe care o propune Garrudo este chiar linia invizibilă ce desparte rațiunea de nebunie, împăcarea de neliniște.
  În seria fotografică expusă, Cláudio Garrudo recurge la propriul corp ca obiect al scenei fotografiate într-o dublă confruntare. Pe de o parte avem de a face cu confruntarea pe care imaginea în sine o induce privitorului. Cumva, provocați de funcția reprezentativă a obiectului artistic, ne privim pe noi înșine într-un mod diferit, ca într-o stare de suspensie spațio-temporală. Ne atinge, ne mișcă și ne intrigă, realizând o legătură aproape directă între un spațiu exterior și spațiul nostru cel mai intim.
  Și în aceasta poate consta poate una din provocările lui Cláudio Garrudo, de a deveni fiecare dintre noi subiecți în descoperirea multitudinii de identități pe care cu toții le cuprindem. Sau poate că nu...discursul artistic este deschis unor interpretări cât de personale. Pe de cealaltă parte, fotografiindu-se pe sine creează premisele unei confruntări între artist și arta sa, între interiorul și exteriorul unei compoziții, căci la urma urmei autoportretizarea sau realizarea de reprezentări ale sinelui (o întrebare ambiguă în sine...), Cláudio Garrudo devine un voyeur al propriei persoane, plasându-se în poziția și în rândul observatorilor.
  Ne aflăm în raza privirii celorlalți dar totodată în raza privirii noastre. Această serie de fotografii ne revelează o altă latură a creației artistice a lui Cláudio Garrudo, una mai existențialistă, mai densă, ce amintește poemul lui Mário Sá-Carneiro: „Nu sunt nici eu dar nici vreun altul. Sunt ceea ce este între noi. Stâlp al podului indiferenței. Ce mă unește de celălalt.” (Ana Matos)

Arta plastica contemporana romaneasca

Stefan Triffa

Expozitia: Paintings

H'art Gallery, Bucuresti

24 mai 2013

Vernisaj: 24 mai, ora 19:00, in cadrul Noptii Albe a Galeriilor.

Adresa: str. Rosetti, nr. 25, Bucuresti

  Stefan Triffa nu face arta abstracta daca prin abstract ne gandim mai degraba la o experienta generica. E o arta personala pe care el o construieste cu grija in fiecare zi. Am privit tot timpul cu usoara invidie pe acei oameni care reusesc sa-si simplifice viata, sa-si depisteze telul si sa se concentreze complet asupra lui. Stefan e unul dintre ei. De cum incepe ziua totul e subsumat picturii. De la micul dejun pana la paharul de vin baut dupa masa de pranz, totul e strategie existentiala prin care se pune in situatia de a picta. Procesul este prezent in pictura cu totul.  

   Spirale, sparturi, forme produse prin decalcomanie, totul produs de un entuziasm matur, bine temperat. Gestualismul său creează răsuciri cromatice ce invită privirea să pătrundă iluzionist în spaţiul tabloului. Dacă tablourile mari monocrome ale lui Barnett Newman aveau ca miză simbolică redarea experienţei sublimului, picturile lui Triffa sunt încărcate de un conglomerat simbolic difuz. E vorba de un eroism bine temperat, o "muzică” matură, uşor dezabuzată, însă stăpînă pe sine. 

   E un intimism hotărît al unui pictor "în floarea vîrstei”. Triffa nu trăieşte din abisurile afective ale unui Mark Rothko sau Jules Olitski. Nici nu optează pentru depersonalizarea actului pictural ca în cazul artei hard-edge. El trăieşte în interval. Ca de altfel noi toţi. E un pictor abstract care păstrează iluzia spaţială şi nu se teme de simbolisme afective. E un levantin care trăieşte la New York. 

   "O artă umană, mult prea umană”, mi-a fost primul gând în faţa unei pînze din micul atelier decorat minimal de lîngă Cişmigiu. În urma discuţiilor mi-am dat seama că nu greşeam. Triffa este un artist sociabil a cărui artă este rodul întîmplărilor duioase şi intime pe care fiecare şi le pune noaptea tîrziu. Întrebări fără mască, uneori dureroase, de care scapi doar prin somn. 

(Dan Popescu).

Arta plastica contemporana

Tets Ohnari - Japonia

Expozitia: Wood

H'art Gallery, Bucuresti

7 mai 2013

   Tets Ohnari este un sculptor japonez de viţă veche care lucrează momentan în Cehia. În tot ceea ce face transpare o idee orientală: oricît am dori să modificăm lumea nu vom putea acţiona decît în sensul morfologiei ei. Suntem în situaţia în care totul curge iar noi avem mîna imersată în curent. Nu putem face decît valuri sau semne efemere într-o curgere eternă. Forma este o intruziune a egoului uman, o decizie arbitrară prin care se hotărăşte ce este de păstrat şi ce este de aruncat. Tets nu risipeşte nimic. Deşeurile desprinse de daltă el le recompune în încercarea de a nu pica în hybrisul sculptorului care scobește în materie și aruncă ce “prisosește. (Dan Popescu)

Vernisaj: 7 mai, ora: 19:00.

Adresa: str. Rosetti, nr. 25

Alexandru Paul

Expozitie de fotografie: Hidden Stories

H'art Gallery, Bucuresti

21 martie 2013

Vernisaj: 21 martie 2013, ora: 19:00.

Adresa: str. Rosetti, nr. 25.

    Sandu stă o oră şi ceva cu aparatul foto pe trepied în "plein air". Nu mai mult pentru că lumina se schimbă. De fiecare dată cînd intră omul în peisajul-cadru el apasă declanşatorul.    

   "Parergonul", omul, impuritatea din peisaj e catalogat de fiecare dată cînd maculează scena fotografiei. E un gest de pescar care îşi lansează năvodul artistic. Acasă, după ce-şi aduce prada, le alege... le culege şi compune o singură fotogramă prin care subsumează spuma acelei ore. E un colaj care folosește materialul realității unei ore. Fiecare fotografie este o poveste ascunsă a unei întîmplări interioare care s-a petrecut integral în suflet iar în realitatea peisajului doar parţial.    

   Hidden Stories este un proiect fotografic care vine în urma expozițiilor Exhibitions și Transported People în care Sandu își exorciza voyeurismul specific oricărui fotograf în primul caz absentînd din procesul de executare al clișeului iar în proiectul Transported People intensificîndu-l pînă la a "fura" momente de intimitate din transportul în comun. Căutarea gestului intim fără echivoc este graalul lui Sandu. 

   În Exhibitions și în Transported People era căutat fără perdea și în realitate. În cazul seriei Hidden Stories, realitatea este un pretext pentru a povesti frici și obsesii interioare mai intime și mai reale decît orice "surprindere a unei situații". (Dan Popescu)

www.alexandrupaul.com

http://hartgallery.ro/index.php?page=exhibitionFair&id=56&t=exhibitionwww

http://psihopompex.blogspot.ro/

Arta plastica contemporana romaneasca

Ion Birladeanu

Expozitia: Fat Frumos cel urat

H'art Gallery, Bucuresti

13 februarie 2013

    Există un mit fascinant al omului aflat la marginea lumii care duce o existenţă psihopompă dincolo de convenţii sau conforturi burgheze. Fiecare societate are nevoie de aceşti oameni care trăiesc atît înăuntrul, cît şi înafara ei. Ei sînt creatorii discursului critic, ironiştii, cinicii, libertinii sau nebunii care pun bazele filosofice ale civilizaţiei occidentale. Filosofia occidentală abundă în exemple: Socrate, Antistene, Diogene cinicul, Montaigne, Rousseau sau Nietzsche sînt momente de acest tip. Ei sînt acele spirite libere care fac cu putinţă discursul coroziv într-o societate deschisă. Acest discurs acid produce autoreglări sociale foarte importante. Istoria gîndirii libere europene este mai mult sau mai puţin un episod din această galerie a oamenilor care fie refuză să joace după regulile canonice de la un moment dat şi duc o existenţă contrariantă, fie chestionează status quo-ul. 

     Ion Bîrlădeanu a avut o existenţă de acest tip. Este născut în 1946 şi de mai bine de treizeci de ani a evitat să devină un "cetăţean onorabil”. Pe vremea comunismului a schimbat toate muncile posibile. La douăzeci de ani pleacă din satul său natal (Zăpodeni, judeţul Vaslui) şi începe să muncească la stuf în Tulcea sau docher în Constanţa. În Bucureşti este pe rînd gropar, tăietor la gater, paznic sau muncitor necalificat la Casa Poporului. 

     După 1989 trăieşte din resurse marginale ocupîndu-se ca un free lancer de selectarea gunoiului într-o curte de bloc de pe strada Moşilor şi face mici servicii locatarilor. Nu îşi întemeiază o familie şi nu se mai angajează. În toţi aceşti ani, Ion Bîrlădeanu îşi întreţine însă un proiect artistic pe care îl arată "doar cîtorva oameni deştepţi”. El a făcut ceea ce orice artist ar trebui să facă fie literal, fie metaforic: a parcurs drumul riscant în acel no man’s land unde fiecare societate îşi leapădă măştile. Groapa de gunoi este unul dintre aceste locuri. Aproape toată informaţia culturală a unei culturi ajunge sa fie aruncată la gunoi. E un loc bun pentru un autodidact şi pentru oricare căutator.   

    Prin existenţa lui, Ion Bîrlădeanu a selectat timp de mai bine de treizeci de ani imagini din reviste şi a realizat o serie de colaje unice. Le compune cu intenţia de a face filme. Porneşte de la un talent nativ de desenator şi, dorindu-şi să regizeze sau să joace în filme creează o lume imaginară proto-pop ce este cu douăzeci de ani înaintea unei receptări româneşti, deoarece stilistica pop este o realitate post-decembristă în România, o consecinţă directă a societăţii de consum. El creează cu resurse minimale o fotogramă cinematică care spune de fiecare dată o poveste completă. Toate colajele sale sînt o întîlnire foarte specială de artă pop hibridată de un filon suprarealist – dada. Şi totul respiră un aer melancolic de gulag comunist în care lumea filmului şi a brandurilor păreau singurele toposuri posibile ale libertăţii. 

    Expoziţia Făt Frumos cel Urat se va concentra pe seria de colaje de la începutul anilor '80 ale lui Ion Bârlădeanu, colaje ce construiesc o lume suprarealist-grotescă în care totul e posibil. Ele au fost făcute într-o perioadă în care nimic nu era posibil. În succesiunea aproape cinematică a lucrărilor există o ocurenţă a imaginii vagabondului care animă şi dă tensiune acţiunii. El este chiar nea Ion – Făt Frumos cel Urat un personaj care a trăit în cîţiva ani cîţi alţi artişti trăiesc într-o viaţă. (Dan Popescu)

Orbirea

Arta plastica contemporana romaneasca

Gili Mocanu

H'art Gallery, Bucuresti

26 noiembrie 2012

   "Pictura este imagine nemişcată. Ea este nenaturală. Totul se mişcă în lume, totul devine în  experienţa noastră zilnică. Imaginea statică e stranie, vine dintr-o altă lume. E icoană. De aici şi nevoia noastră de a avea ceva pe perete, o fereastră către o altă dimensiune nemişcată, incoruptibilă, fără cusur (...)" Dan Popescu

Pe simezele Capitalei

Arta plastica contemporana romaneasca

Stefan Ungureanu, George Anghelescu, Adrian Preda

H'art Gallery, Bucuresti

26 octombrie - 24 noiembrie 2012

Adresa: str. C.A. Rosetti, nr. 25

Vernisaj: 26 octombrie, 19:00-23:30

   Stefan Ungureanu - George Anghelescu - Adrian Preda (UAP) sunt toti trei bucuresteni. Timp de 10 ani m-am obisnuit cu artistii din generatia mea care gaseau ca modul urban de a locui este unul artificial si opresiv. Cei trei au orasul ca premisa. "Naturalul" se construieste folosind betonul, activismul sau simbolismul urban. Este un "fenomen" care capata intensitate si consecventa.