Se afișează postările cu eticheta Cristian Boros. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cristian Boros. Afișați toate postările

luni, 16 noiembrie 2015

Neslefuitele poeme




Lansare de carte


Cristian Boros, Alexandru Radescu


Cafe Deko, Bucuresti


16 noiembrie 2015





   Poezia nu cere timp pentru a fi scrisă – cere curaj. Cristian Boroş şi Alexandru Rădescu îşi invită cititorii într-un laborator liric inedit, în care combină, alchimic, elemente din retortele modernismului, câteodată, chiar din cele ale curentelor de avangardă, le amestecă într-un creuzet postmodernist, dar, cu toate acestea, obţin rezultate diferite, care reuşesc să îi definească, din punctul de vedere al "vocilor lirice” pe care le reprezintă.
   Ambii au de transmis cititorului, prin poemele create, ceva "insuportabil de frumos” despre sine, ceva "insuportabil de frumos” despre el, receptorul demersului lor liric, fiecare optând pentru o altă "formulă” (poetică), dar cristalizând, până la urmă, în versurile pe care le scriu, modul în care ecoul vieţii cotidiene se răsfrânge în sinele propriu, marcat, până la refuz, de o puternică originalitate şi de o profundă sensibilitate. 
   Cei doi autori sunt cunoscuţi publicului cititor, chiar dacă vin din două direcţii (de creaţie) diferite: Cristian Boroş, care continuă, prin poeziile din acest volum, "aventura poetică” pe care a început-o cu volumul Suplu zvâcnet vertical (Editura Filos, Bucureşti, 2013) şi pe care a continuat-o cu un al doilea volum, Zbor în şoaptă (Editura Filos, Bucureşti, 2015) şi Alexandru Rădescu, care vine dinspre segmentul "proză” (jurnal & cţiune), fiind co-autor al volumului Jurnal athonit. Pagini de ucenicie (alături de Paul Slayer Grigoriu, Editura Filos, Bucureşti, 2013) şi autor al cărţii Athos. Însemnările netăcutelor cărări (Editura Doxologia, Iaşi, 2015) - Daniela RĂDUCEA.

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Editura Filos




Lansare de carte


Alex Radescu, Paul S. Grigoriu: Jurnal athonit


Cristian Boros: Suplu zvacnet vertical


Muzeul Tiparului, Targoviste


16 decembrie 2013



Editura Filos's photo.


   Editura Filos vă invită la o dublă lansare de carte luni, 
16 decembrie, ora 17:30.
   Evenimentul îl va avea invitat pe Vasile Lupașc.

   Primul volum lansat, Jurnal athonit. Pagini de ucenicie, este un proiect editorial inedit, o frumoasă încercare de reproducere a unei experiențe itinerante pe cărările Muntelui Athos a doi autori: Alex Rădescu și Paul S. Grigoriu. Muntele Athos este considerat prin excelență o fortăreaţă sau un bastion al Ortodoxiei, fiind o adevărată republică monahală. Frumoasa intocmire o constituie însăși abordarea: diferită - prin cele două perspective - dar, în același timp, unitară. Autorii, un jurnalist consacrat și un artist, tratează subiectul cu un firesc aparte. Pios, prietenos, cald, un jurnal neterminat. Neterminat pentru că autorii încă trăiesc experiența Muntelui Athos, experiență pe care o transmit mai departe ori de câte ori au ocazia.

   Volumul este însoțit de fotografii inedite realizate de artistul Irinel Cîrlănaru și de o prefață semnată de Silviu Andrei Vlădăreanu.

   Cel de-al doilea volum lansat, Suplu zvâcnet vertical, aparține lui Cristian Boros și este un volum de poezii. Poezia ca o stare de fapt, ca un studiu permanent. Un volum ce surprinde momente de libertate, arcuiri de libertate, zvâcniri libere, explozii spre frumos, notate în fragmente lirice.

    
La final va avea loc o sesiune de autografe. 
Intrarea este liberă.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Dubla lansare de carte




Biblioteca Judeteana ASTRA


Alexandru Radescu, Paul S. Grigoriu: Jurnal athonit


Cristian Boros: Suplu zvacnet vertical


Sibiu


14 noiembrie 2013






Alexandru Radescu ne informeaza: 


   Prima iesire, în ţară, cu Jurnalul athonit. Pagini de ucenicie. Joi, 14 noiembrie (de la ora 17.00), suntem onoraţi sa mergem la Biblioteca Judeteana ASTRA din Sibiu pentru a lansa volumul nostru, dar si pentru a discuta pe marginea unor subiecte atat de frumoase, generoase, dar si pretentioase.

  Evenimentul îl va avea invitat special pe Pr. Conf. Dr. Constantin Necula.

  Dar de ce dubla lansare? Pentru ca tot la Editura Filos a aparut recent si volumul de poezie Suplu zvâcnet vertical (Cristian Boroş).



  Alaturi de Paul S. Grigoriu, Cristian Boroş, Ionut Trandafirescu si subsemnatul, ni se va mai alatura pentru eveniment inca o persoana extrem de speciala. O voi deconspira joi!

  Va invitam la eveniment, sper sa fie o seara speciala, care sa continue si dupa !