Se afișează postările cu eticheta Biblioteca Metropolitana Bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biblioteca Metropolitana Bucuresti. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 iulie 2016

Colocviile de Traduceri Literare 22




Biblioteca Metropolitana Bucuresti


14 iulie 2016





    Chiar bătută nemilos de vipia verii, Filiala Bucureşti – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România vă invită la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, str. Tache Ionescu nr. 4, în răcoarea de seară a Grădinii de citit joi, 14 iulie, ora 19:00, la Colocviile de Traduceri Literare 22 unde se va citi poezie românească şi de peste hotare, atât în original cât şi în traducere.
    "blând biciuieşte boarea poezia până la frumuseţe", astfel să curgă poezia. De la Galaţi, Marilena Apostu, aducând farmecul Dunării cu ea, vine şi cu propriile poezii şi o poezie a regretatei poete Constanţa Buzea. Rodian Drăgoi va recita grav din versurile sale dar ne va interpreta şi o poezie a lui Ioanid Romanescu, un poet care nu mai este printre noi. De pe malurile Dunării gălăţene soseşte şi Florina Zaharia cu versurile Euei dar şi însoţită de cele ale poetului Cristian Popescu care a trecut în lumea celor drepţi. Felix Lupu ne va picta în cuvinte poeme dar o va aduce în mijlocul nostru şi pe Madi, pe Mariana Marin care ne-a părăsit acum 13 ani. Emilia Zăinel ne va interpreta energic-pozitiv poezia ei dar şi pe cea a lui Geo Bogza care, odinioară, a desenat calea Oltului spre Dunăre. Tânărul gringo Radu Niţescu vine cu poezii dar îl invită între noi şi pe Mircea Ivănescu. Cu toată vipia, căldura, zăpuşeala, fierbinţeala, cuptorul lunii iulie, Peter Sragher aduce cu el versurile sale dar vine însoţit de doi poeţi care nu mai sunt: dj-ul înfocat întru cuvinte, Traian T. Coşovei şi maestrul penelului şi verbului, Petru Aruştei.
    Un medalion de poezie cu ocazia a 400 de ani de la moartea a doi titani: Cervantes şi Shakespeare, recitaţi în original şi în traducerile lui Sorin Mărculescu, respectiv George Volceanov.
Se anunţă şi François Villon de Ziua Franţei din vremuri când nu era Ziua Franţei.
    Moderat moderator – Peter Sragher – Preşedintele Filialei Bucureşti – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România.

marți, 15 septembrie 2015

Lectura de joi




Proza a la russe


Biblioteca Metropolitana Bucuresti


17 septembrie 2015




    Săptămâna aceasta poveștile și discuțiile se țin lanț cu trei scriitori: un cristian, Cosmin Manolache și Călin Torsan, moderați cu îndemânare de Eli Bădică.
    Agenția AdLittera Project și Biblioteca Metropolitană București vă așeaptă pe Str. Take Ionescu, joi seară, de la ora 19:00. Intrare liberă.
***
                                                                                      Lectura de Joi

marți, 1 septembrie 2015

Grădina decitit




Biblioteca Metropolitana Bucuresti


3 septembrie 2015


 


   Ana Maria Sandu (Aleargă, romanul și spectacolul, sunt fenomenale), Adela Greceanu (pentru că iubim Mireasa cu șosete roșii) și Mihai Radu (de la Cațavenci, la Sebastian, ceilalți și un câine) = o combinație de neratat, în #grădinadecitit, alături de Eli Bădică.
Vă așteptăm și joia aceasta, la Biblioteca Metropolitană București!

luni, 3 august 2015

Gradina de citit




Biblioteca Metropolitana Bucuresti


6 august 2015





   Mesdames et messieurs, #lecturadejoie pe cai mari. Săptămâna aceasta, doi scriitori cu texte "lamă de cuțit” și o tânără debutantă sentimentală. Combinația perfectă!