Muzeul de Artă Târgu Jiu
4 noiembrie - 4 decembrie 2021
În perioada 4 noiembrie – 4 decembrie 2021, Muzeul Județean Gorj Alexandru Ștefulescu
găzduiește, în curtea Muzeului de Artă din Târgu
Jiu, expoziția Cea de a 40-a aniversare a revoluției Solidaritatea, pregătită
în versiunea în limba română de către Institutul Polonez din București. În 2021
se împlinesc 40 de ani de la introducerea legii marțiale în Polonia. Cu această
ocazie, reamintim istoria dificilă a Sindicatului Solidaritatea (Solidarność), expoziția foto-documentară spunând povestea înființării acestuia
și a influenței pe care a avut-o asupra sorții Europei Centrale și de Est.
Legea Marțială a fost
impusă în Polonia la 13 decembrie 1981 de către liderul Republicii Populare Poloneze,
Wojciech Jaruzelski, în scopul anihilării sindicatului Solidaritatea care, prin
atitudinea anticomunistă, era considerat o amenințare a statului de drept. În
urma acestui act juridic, Solidaritatea a fost scoasă în afara legii, iar
activiștii acesteia au fost internați. După ce la 22 iulie 1983, Legea marțială
este abrogată, autoritarismul comunist începe să slăbească în intensitate.
Condusă de Solidaritatea prin metode pașnice, revoluția
din 1980 a dus la căderea comunismului în Polonia în vara anului 1989. De
asemenea, a provocat o avalanșă care a afectat întregul așa-numit bloc estic și
s-a încheiat cu căderea Zidului Berlinului, iar mai târziu cu sfârșitul
dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România.
Sindicatul Independent Autocefal Solidaritatea a fost
înregistrat oficial la 17 septembrie 1980, datorită unui val mare de greve
muncitorești, și a adunat în momentul său de vârf 10 milioane de polonezi.
Sindicatul a dat speranță pentru o viață demnă, mai bună, în libertate.
Marea mișcare socială Solidaritatea, la conducerea căreia
s-a aflat Lech Wałęsa, a ajutat oamenii să se organizeze și să-și exprime
dorințele, iar autoritățile comuniste din țară au obligat țara să negocieze și
să încheie acorduri cu sindicaliștii. Sloganul „nu există libertate fără
solidaritate” a devenit mesajul unei revoluții pașnice și a rămas în mintea
polonezilor ani de zile.
Datorită determinării a mii de oameni, în 1989 Polonia a devenit prima țară a așa-numitului bloc estic, în care, ca urmare a discuțiilor de la „Masa rotundă” s-a ajuns la un acord, care în iunie 1989 a determinat organizarea de alegeri parlamentare parțial libere și prăbușirea sistemului comunist. Alte țări au urmat calea Poloniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu