Lansare de carte
Angela Gheorghiu
Teatrul Odeon, București
17 septembrie 2021
În istoria operei, Angela Gheorghiu strălucește ca un
fenomen rar: nu numai o cântăreață/actriță cu o tehnică vocală excepțională și
o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic,
care pătrunde în inimile și în mințile unui public extrem de vast.
Vineri, 17 septembrie 2021, de la ora 19:00, în Sala Mare a
Teatrului Odeon, Curtea Veche Publishing vă invită la o întâlnire extraordinară
cu superstarul de operă care a cucerit o lume întreagă, cu prilejul lansării în
România a biografiei sale oficiale: Angela Gheorghiu. O viață pentru artă,
scrisă în colaborare cu scriitorul, lectorul și realizatorul de documentare Jon
Tolansky și apărută pentru prima dată la Londra în 2018 (Angela Gheorghiu. A
Life for Art).
Evenimentul va debuta cu un dialog al artistei cu Marina
Constantinescu.
Intrarea va fi liberă, în măsura locurilor disponibile, cu
respectarea normelor de siguranță sanitară în vigoare. Pe toată perioada
evenimentului, în timpul accesului în sală, cât și pe toată durata sesiunii de
autografe, participanții vor avea obligativitatea de a purta mască de
protecție.
Întâlnirea extraordinară cu Angela Gheorghiu va fi urmată de o sesiune de autografe în foaierul teatrului, începând cu ora 20:30, unde accesul este de asemenea liber.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu