Arta plastică contemporană românească
Dacian Andoni
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
31 martie - 18 aprilie 2021
Dacian Andoni s-a născut în anul 1962 la Arad. A simțit de
timpuriu chemarea spre artă, imbold care l-a călăuzit pe tot parcursul vieții.
Pregătirea universitară a urmat-o la Iași, în cadrul Academiei de Artă George
Enescu, secția pictură, promoția 1993, la clasa profesorului Adrian Podoleanu.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Urmând cariera
didactică, în prezent este profesor universitar la Universitatea de Vest din
Timișoara, catedra pictură.
O activitate prolifică de atelier și un susținut efort
creativ i-au permis să expună bogata sa producție artistică pe simeze aflate în
muzee și galerii de artă din țară și străinătate. Astfel, din bogatul său
palmares notăm expozițiile personale deschise de-a lungul a trei decenii la
Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, Galeria Dialog București, Muzeul de Artă
Timișoara, Mânăstirea Putna, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Galeria Kriterion
Miercurea Ciuc, Muzeul de Artă Baia Mare, Maison de l‘Europe Paris, Institutul
Român de Studii Umaniste Veneția ș.a.
De asemenea, nume importante ale criticii de artă i-au
urmărit cu interes devenirea, au curatoriat și au scris despre creația
artistului timișorean: Dan Hăulică, Paul Barbăneagră sau Doina Mândru, din ale
cărei considerații redăm următoarele gânduri:
"Sub aparența paradoxului, titlul actualei selecții din
pictura și desenele lui Dacian Andoni semnalează câteva coordonate ale operei
descifrate de lectura contemporană. Succint enumerate, acestea definesc natura
conceptuală a practicii sale artistice, orizontul la care autorul se raportează
și etosul operei. Pictura sa, de factură neoexpresionistă, concentrată pe
surdina cromatică, abordează cu fervoare patetică tema materialităților și a
constructivității, în vreme ce desenele de mari dimensiuni sugerează o altitudine
și serenitate a contemplației, cele mai recente desfășurând privirii
perspective ample, în compuneri inedite, dinamic echilibrate, puternic
sesizante. Austeră cromatic dar bogată în expresivitate, prin puține motive,
peisaj, fragmentul arhitectural și chirpicul ancestral pictura lui Dacian
Andoni propune o meditație dintre cele mai tulburătoare asupra trecătoarei
condiții umane. Prezență bănuită, ca autor al constructelor rămase din lumi
dispărute, omul este deja parte a unei memorii crepusculare despre care pictura
depune acum o melancolică mărturie."
Expoziția poate fi vizitată în perioada 31 martie – 18 aprilie 2021,
în intervalul orar 10:00 – 17:00, de miercuri până duminică inclusiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu