Vasile Petrica
Biblioteca Orășenească Tata Oancea, Bocșa
15 - 19 martie 2021
Seria expozițiilor de carte dedicate unor personalități ale
Banatului continuă la Biblioteca Orășenească Tata Oancea din Bocșa –
Caraș-Severin – cu teologul bănățean Vasile Petrica.
Gabriela Șerban, directorul Bibliotecii din Bocșa, spune că
în perioada 15 - 19 martie 2021, utilizatorii serviciilor bibliotecii bocșene
sunt întâmpinați cu un stand de carte de și despre dr. Vasile Petrica,
scriitor, teolog și istoric literar al Banatului.
"Buna colaborare a bibliotecii bocșene cu Prea Onoratul
părinte Petrica face ca în fondul de documente al instituției să se găsească
unele dintre lucrările acestuia, volume deosebit de importante pentru istoria
culturală, spirituală și literară a Banatului", a mai precizat Șerban.
Vasile Petrica s-a născut la 17 martie 1940, în satul
Scăiuş, comuna Fârliug, judeţul Caraş-Severin. Din anul 2011 este membru al
Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, mai întâi membru stagiar,
apoi, din anul 2014, membru titular.
Vasile Petrica a colaborat de-a lungul vremii la diverse reviste și publicații: Analele Universităţii Eftimie Murgu (Reşiţa), Banatica (Reşiţa), Calendarul Românului (Caransebeş), Foaia Diecezană (Caransebeş) – fost redactor de la reactivare –, Învierea (Timişoara), Mitropolia Banatului (Timişoara), Reflex (Reşiţa), Telegraful Român (Sibiu), Odkaz sv. Cyrila a Metoda (Preşov, Slovacia) și altele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu