Lansare de carte
Miyamoto Musashi
Universitatea Româno - Americană, București
30 ianuarie 2019
Miercuri, 30 ianuarie, ora 18:30, în Sala Senatului,
Universitatea Româno-Americană, va avea loc lansarea volumului Cartea celor
cinci cercuri. Gorin no Sho, de Miyamoto Musashi, apărut de curînd în colecția Hexagon a Editurii Polirom. Intrarea este libera.
Vor vorbi:
prof. univ. dr. Mirela Murgescu, Facultatea de Istorie,
Universitatea din București
Cristian Laiber Sensei (Raiden Dojo)
Neculai Amălinei, traducătorul volumului
Va modera:
Șerban Georgescu,
director al Departamentului de
Studii Asiatice si coordonator al Centrului de
Studii Româno-Japoneze,
Universitatea Româno-Americană
Cu puţin timp înainte de a muri, samuraiul Miyamoto Musashi
se retrage în peştera Reigandō din regiunea Kumamoto, unde scrie Cartea celor
cinci cercuri – Gorin no Sho. Tradusă de-a lungul anilor în numeroase limbi,
lucrarea pe care acest legendar maestru al sabiei a lăsat-o posterităţii este
atît un manual de strategie, cît şi o incursiune în filosofia artelor marţiale.
Musashi descrie tehnici aplicabile în lupta cu unu sau mai mulţi adversari şi
arată cum acestea, îmbinate cu preceptele Zen, pot fi utile în viaţa de zi cu
zi. Pentru a înţelege mai bine învăţăturile sale, volumul este completat cu
ilustraţii şi comentarii privind contextul istoric şi cultural în care a fost scris.
Ediţia include de asemenea un alt text renumit, tratatul de instruire în arta
sabiei intitulat 35 de articole despre strategie (Hyōhō sanjūgo kajō), şi
comentarii la Drumul pe care mergi singur – Dokkōdō, un set de 21 de reguli de
conduită morală concepute de celebrul samurai pentru discipolii săi.
Miyamoto Musashi (1584-1645), samurai, scriitor, pictor și
caligraf. S-a evidențiat prin stilul său unic de luptă, cu două săbii. A
dezvoltat o filosofie a strategiei în artele marțiale pe care a prezentat-o
ulterior în cărțile sale, Oglinda Căii Strategiei (Hyōdōkyō), 35 de articole
despre strategie (Hyōhō Sanjūgo Kajō), Cartea celor cinci cercuri (Gorin no
Sho).
***Centrul de Studii Romano-Japoneze (Romanian-Japanese Studies Center)Cartea celor cinci cercuri. Gorin no Sho, de Miyamoto Musashi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu