luni, 1 iulie 2019

Pe simezele Capitalei - La Vie en...Pink




Arta plastică contemporană românească 


Muzeul Național al Țăranului Român, București 


4 - 14 iulie 2019




    Fotografia, pictura, video-instalația și performance art-ul își dau întâlnire într-un demers inițiat și susținut de șapte artiste care formează, cu această ocazie, Grupul F7 (Nicoleta Jutka, Irinel Anghel, Anca Irina Lefter, Dana Dociu, Maria Butnaru, Johanna Weigel și Roxana Stângaciu). Contribuțiile lor se așază pe un teren în care ludicul este la el acasă. Evenimentul central are un titlu provocator, La Vie en... Pink, dizolvând granițele dintre diferite arte, sub umbrela estetică generoasă a postmodernismului, care adună multiple referințe culturale, atitudini creatoare, idei și combinații îndrăznețe ce conduc către rezultate hibride, care ar putea fi încadrate unui nou suprarealism. Conceptul pune în discuție cu umor tendința de a atribui femeii doar anumite direcții, preferințe, emoții, ocupații. Culoarea roz funcționează ca element de identitate vizuală, ca o etichetă a feminității într-o lume în care consumismul dictează această segmentare. Deschiderea expoziției va propune experiențe ce aduc viața în artă sau/și arta în viață, pe un drum cu dublu sens de parcurs între concret și imaginar. Nu în ultimul rând, activitățile Grupului F7 includ un schimb de experiență și informație culturală între România și alte țări, patru dintre cele șapte artiste fiind născute în România, dar stabilite în străinătate.
    La Vie en...Pink este un proiect creativ de anvergură, ce se desfășoară în mai multe etape și este susținut atât de UFE (Union des Français de Roumanie), cât și de Asociația Românilor din Franța. Prima dintre manifestări este expoziția de la Muzeul Național al Țăranului Român, al cărei vernisaj are loc în ziua de 4 iulie 2019, la ora 19:00, iar lucrările vor putea fi vizionate în sala Acvariu, până la 14 iulie 2019, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00.      
    Următoarea expoziție va ajunge pe spectaculoasa Rivieră Franceză, la Nisa, iar cea de-a treia se va întoarce în Capitală, cu un scop caritabil, în colaborare cu Fundația Parada.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu