Complexul Muzeal de Științele Naturii Ion Borcea
Bacău
mai 2019
Exponatul lunii mai la Vivariu este Porumbelul rotat (Columba livia f. domestica).
Denumirea acestei rase de porumbei provine de la forma cozii
cu aspect de „evantai”, amintind de coada unui păun, aceştia mai sunt numiţi şi
voltaţi. Coada este formată din 32-42 rectrice lungi şi foarte late, aşezate pe
2-3 rânduri circulare.
În poziţie de paradă, coada este ţinută vertical, întinsă în
formă de disc, iar cele două rectrice marginale ating uşor pământul.
Această rasă de porumbei se deplasează mergând pe vârful
degetelor, cu gâtul lipit de spate, iar capul lipit de pernuţă (penele
dinaintea cozii).
Pieptul este purtat mai sus decât linia creştetului capului,
poziţia trunchiului fiind verticală.
În prezent, sunt cincizeci de culori şi tipuri de desene
pentru această rasă de porumbei. Porumbeii voltaţi aparţin grupului de porumbei
ornamentali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu