joi, 16 noiembrie 2017

O Prietenie Regală: Grigore Antipa și Regii României 1892-1944




Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa 


București 


22 noiembrie 2017 - 4 martie 2018






    Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa împreună cu partenerii săi – Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național Peleș și Muzeul Municipiului București - vă invită miercuri, 22 noiembrie 2017, ora 18:00, la vernisajul expoziției temporare intitulată O Prietenie Regală: Grigore Antipa și Regii României 1892-1944. Acest eveniment, organizat sub auspiciile Familiei Regale a României, se înscrie în seria numeroaselor evenimente organizate de Muzeu în acest an, pentru a marca 150 de ani de la nașterea lui Grigore Antipa.
   Expoziția spune povestea unei prietenii, care învăluie patru generaţii ale Familiei Regale, prietenie dezvăluită de neprețuite obiecte, documente și fotografii inedite din colecțiile muzeelor partenere. Primele pagini ale acestei povești despre O Prietenie Regală au fost scrise la Peleș în octombrie 1892, când Grigore Antipa, tânăr eminent, școlit la o prestigioasă universitate din Germania, are deosebita onoare de a-i prezenta Regelui Carol I planurile sale de viitor. Cucerit de tânărul zoolog cu minte de economist, suveranul îl reține la dejun și, mai mult, ii devine acestuia de-a lungul anilor "un adevărat părinte care l-a sprijinit și povățuit până la sfârșitul vieții sale”.

Sînziana și Pepelea




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Tineretului București






Prezentare făcută în publicația
Arts in the Rumanian People's Republic, Nr. 5. 1952. 




Articol publicat în Revista Teatru și Muzică, Nr. 4. Aprilie 1954.




***
Distribuția și alte elemente tehnice le-am găsit în volumul de mai jos.




Editura Muzicală, București. 1984.

Japonia, file de atlas. Hărți nipone din secolul XIX




Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi 


București 


23 noiembrie - 24 decembrie 2017





    Ambasada Japoniei în România și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, în colaborare cu Autoritatea de Informații Geospațiale din Japonia vă invită miercuri, 22 noiembrie 2017, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției Japonia, file de atlas. Hărți nipone din secolul XIX care va avea loc la sediul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din str. Londra nr. 39, sector 1, București.
    Hărțile din expoziție fac parte din colecția Autorității de Informații Geospațiale din Japonia, instituție care, sub diverse denumiri, realizează de mai bine de un secol și jumătate cartografierea teritoriului național.
    Actuala selecție cuprinde hărți ale vechilor provincii și prefecturi din arhipeleagul nipon, precum și hărți ale orașului Tokyo și împrejurimilor sale, toate datând din ultima perioadă a epocii Edo (1603-1867) și prima parte a epocii Meiji (1868-1912).
    Sunt de asemenea expuse și câteva exemplare ale așa-numitelor "hărți Ino” bazate pe cercetările și planurile cartografului Ino Tadataka, cel care la începutul secolului XIX a cutreierat țara pe jos, realizând hărți detaliate după metode moderne de măsurare topografică.
    De asemenea, vor fi expuse o serie de hărți ale Japoniei realizate de cartografi europeni, hărți aflate în colecția muzeului și în colecția Ovidiu Morar.
    Toate hărțile sunt expuse în premieră în România și reprezintă surse de informații utile pentru cei pasionați, actuala expoziție fiind una dintre rarele ocazii de a vedea astfel de imagini.
   Expoziția va fi deschisă în perioada 23 noiembrie - 24 decembrie 2017 (de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00).
Intrarea la vernisaj este liberă.
Reprezentanţii mass-media sunt bineveniţi la acest eveniment.
Vă așteptăm cu drag!

Ada-Kaleh. Casele de sub ape




Lansare de carte 


Gabriel Octavian Nicolae, Valentin Ciorbea 


Biblioteca Județeană Ion N. Roman, Constanța 


17 noiembrie 2017





Din istoria învățământului românesc




România de-altădată 


Colecții și Colecționari 


Înscrisuri de toate felurile




Document elaborat în urma unei legi din 1934.
Probabil inspirat din "mersul" învățământului francez sau german
(variantă la care, personal, înclin).
Îmi vine greu să cred, până la proba contrarie, că învățătorii aveau timp
și pregătirea pentru completarea tuturor rubricilor prezentate mai jos.

















Prezenta Fișă Pedagogică nu a fost folosită (completată) conform
scopului în care a fost elaborată.
Am găsit însă unele adnotări. Făcute prin anii '50 - '52.
Făcute "la" sau "pentru" o prelucrare/instruire politico-ideologică.
Citatele incluse cred că sunt valoroase și demne de urmat chiar și acum.
Mai ales că aparțin unor personalități luminoase: Lenin, Stalin, Molotov...






Generația Marii Uniri – Alexandru și Ioan Lapedatu




Muzeul Național Brukenthal 


Sibiu 


17 noiembrie - 31 decembrie 2017




Locul de desfășurare: Sala de Expoziții Temporare, Palatul Brukenthal, curtea a II-a
Vernisaj: Vineri, 17 noiembrie, ora 12:00
Curatori:
 Prof. univ. dr. Ioan Opriș (Universitatea Valahia) și 
dr. Alexandru Constantin Chituță (Muzeul Național Brukenthal)
Organizatori: Muzeul Național Brukenthal, 
Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi, Fundația Lapedatu
Parteneri: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca, 
Complexul Muzeal Bistrița Năsăud, Muzeul de Etnografie Brașov, 
Biblioteca Județeană ASTRA, 
Banca Națională a României, Arhivele Statului Sibiu

    În pregătirea aniversării Zilei Naționale a României și a lansării programului Centenar, Muzeul Național Brukenthal găzduiește un amplu proiect expozițional care prezintă destinele a doi membri marcanți ai vieții politice și istorice, culturale și financiare din țara noastră, frații Alexandru Lapedatu (1876-1950) și Ioan Lapedatu (1876-1951) reflectate în lumina documentelor, a fotografiei, a mărturiilor și a cărților.
    Frații Lapedatu sunt mărturia elocventă a progresului societății românești de la sfârșitul veacului al XIX-lea și prima jumătate a celui următor. Născuți români și crescuți într-un imperiu ce nu era a lor, au năzuit aidoma părinților să se împlinească într-o Românie a românilor.
    Inițiatori de legi și reglementări publice, organizatori de instituții și organizații civice sau religioase, importanți donatori și finanțatori ai unor edificii publice, civile şi religioase, fraţii Ioan şi Alexandru Lapedatu au participat decisiv la procesul de modernizare şi unificare legislativă, administrativă şi instituţională a României Mari.
    Cu ocazia vernisajului, va fi prezentat şi albumul Gemenii Alexandru şi Ion Lapedatu istorie şi finanţe, editura Oscar Print, 2016, susţinut de Banca Naţională a României şi Fundaţia Lapedatu.
    În cadrul manifestărilor sibiene dedicate gemenilor Lapedatu vineri, 17 noiembrie 2017, ora 13:00, va fi dezvelită și o placă comemorativă pe sediul Băncii Naționale a României, agenția Sibiu, str. Mitropoliei, nr. 16.

Memoria unui oraş ficţional – Bucureşti, început de secol XX




Muzeul Municipiului București 


Carmen Mușat 


16 noiembrie 2017





   Joi, 16 noiembrie 2017, ora 18:30, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, vă invităm la conferința Memoria unui oraş ficţional – Bucureşti, început de secol XX susținută de Carmen Mușat, parte din seria de toamnă a conferințelor organizate de Muzeul Municipiului București.
   "Câtă realitate şi câtă ficţiune încap în reprezentarea literară? Unde se termină oraşul şi unde începe <oraşul de hârtie> într-un roman? O lectură atentă a prozei lui Camil Petrescu scoate la iveală un personaj inedit, seducător şi plin de contraste: Bucureştiul imaginat de prozatorul român este un oraş melancolic şi, în acelaşi timp, dinamic, suspendat nu doar între Orient şi Occident, ci şi între epoca trăsurilor şi cea a automobilului. De la Universitate în strada Olari, de la Parlament la Hipodrom, din Dealul Arsenalului în strada Dionisie şi din strada Câmpineanu pe Calea Victoriei, personajele din Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război se mişcă într-un spaţiu trasat cu precizie, în care se amestecă nume de străzi şi de personalităţi din epocă, denumiri ale unor instituţii şi ale unor cartiere (unele dispărute, altele încă valabile). Fidelitatea faţă de detaliile geografiei oraşului, atenţia acordată arhitecturii caselor, precum şi readarea amănunţită a traseelor străbătute de Ela şi Ştefan Gheorghidiu în lungile lor plimbări prin oraş sunt tot atîtea <porţi> prin care cititorul pătrunde simultan în spaţiul oraşului şi în lumea lăuntrică a personajelor. O viziune a oraşului este dublată, în proza camilpetresciană, de o <viziune a sentimentelor>. Îmi propun să străbat drumul între cele două oraşe, cel istoric şi cel ficţional, luându-i drept călăuze atât pe Ştefan Gheorghidiu, cât şi pe Ela.”
    Carmen Mușat, critic şi teoretician literar, este profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, unde predă cursuri de teoria literaturii. Din 2000 este şi redactor şef al revistei Observator cultural. A publicat volumele: Perspective asupra romanului românesc postmodern şi alte ficţiuni teoretice (1998), Romanul românesc interbelic (ed. I, 1998; ed. a II-a, 2004), Strategiile subversiunii. Descriere şi naraţiune în proza postmodernă românească (ed. I, 2002; ed. a II-a, 2008), Canonul și Tarotul (2006), Lucian Raicu: dincolo de literatură (2009). Anul acesta, la Editura Polirom, îi apare volumul Frumoasa necunoscută. Literatura şi paradoxurile teoriei. Începînd din 2014, editează, împreună cu Oana Crăciun, volumele din seria de autor Gheorghe Crăciun, publicate de Cartea Românească și Polirom. Este membru al PEN România, ALGCR, DHLSNA (D.H. Lawrence Society of North America), ENN (European Narratology Network). În septembrie anul acesta a făcut parte, alături de Mercedes Monmany, Gustavo Guerrero, Valerie Miles, Hector Abbad Faciolince, Jeronimo Pizzaro şi Ephraim Krystal din juriul care acordă Premiul Tîrgului Internaţional de Carte de la Guadalajara – Premiul FIL, pentru literatură scrisă într-o limbă romanică (laureatul de anul acesta este prozatorul francez Emmanuel Carrère).

Conferințele continuă cu:
- 23 noiembrie 2017, ora 18:30 - Nicoleta Bădilă, 
Vila dr. Nicolae Minovici: Restitutio

Coordonatorul Conferințelor de joi: Cătălin D. Constantin

Intrarea: 10 lei. În preț este inclusă vizitarea expozițiilor de la Palatul Suțu, 
în termen de 30 de zile.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

La vremuri noi...




Colecții și Colecționari 


Cartofilie




O carte poștală ilustrată banală.
De acum șapte decenii...


Cu gânduri bune pentru un nou an...


Expediată loco, București.
La granița dintre ani, vremuri și destine.
31 decembrie 1947. 
La o zi după abolirea Monarhiei și instaurarea Republicii Populare.


De interes poate mai reprezintă și ștampila, aplicată înaintea scrierii corespondenței.
Uniunea Sindicatelor Muncitorești ADESGO.

Dintr-un univers imaginar




Colecții și Colecționari 


Cartofilie 


Dinotopia




Coperta I-a.
Carnet-set, tip armonică, cărți poștale detașabile. 1993. Necirculate.
Editor: Seaside Romp.








***
Mai multe despre acest fenomen aflați de aici:

Dinotopia - Wikipedia