sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Sesiune stiintifica: Dimitrie Cantemir




Academia Romana


Bucuresti


17 - 18 noiembrie 2014




***Oana Marinache

Regele Carol I si Dobrogea




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


14 noiembrie - 24 decembrie 2014






Acrostih cromatic




Arta plastică contemporană românească


Romeo Ionescu


Palas Mall, Iași


15 noiembrie 2014





Comunicat de presă

    Începând cu data de 15 noiembrie 2014, Palas Mall Iași găzduiește, în Sala Atrium, expoziția Acrostih cromatic semnată de pictorul ieșean Romeo Ionescu.
    Înscrisă în registrul artelor vizuale, expoziția oferă iubitorilor de artă posibilitatea de a interacționa cu un recital al eleganției și al creativității, o sărbătoare a artei plastice contemporane concretizată într-o superbă colecție de lucrări de pictură.
    Expoziția reflectă legătura intrinsecă dintre artist, colori și suprafețele maculate de lucru, transformându-le în compoziții care interacționează, preiau și transmit atitudini și interpretări emoţionale elegante și creative.
    Reprezentative pentru artist, lucrările etalate exprimă veritabile interpretări plastice, o sărbătoare a artei de bună calitate concretizată într-un superb recital de creație.
Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 31 noiembrie 2014, zilnic între orele 10.00 – 22.00. Intrarea liberă!
PR & coordonator de eveniment, Carmen Sirbu

Conceptul expoziției

    “Aparent aliatoriu alese, selectate, aranjate și atent studiate, tablourile acestei expoziții se doresc a fi apreciate ca un ansamblu unitar, privite prin prisma și personalitatea fiecărei lucrări ce își dispută întâietatea în diversitatea dialogurilor cromaticii, formelor și temelor propuse.
Asemeni unui acrostih ce prin independență, detașare și organizare față de contexul literar, lirica și atitudinea fiecărui vers contribuie la nivel de ansamblu la stabilitatea și descifrarea unui înțeles bine definit, deopotrivă provocator, estetic, filozofic și emoțional ...” (Romeo Ionescu).
***Carmen Sirbu

In dialog




Lansare de carte


Ruxandra Cesereanu, Corin Braga


Libraria Bastilia, Bucuresti


17 noiembrie 2014




***Revista Accente

Zile Omagiale Emil Racoviță




Muzeul Olteniei - Secția de Științele Naturii


Craiova


17 noiembrie 2014





   Luni, 17 noiembrie, Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, din str. Popa Şapcă, nr. 8, omagiază, personalitatea savantului de renume mondial Emil Racoviţă (n. 15 noiembrie 1868 – d. 19 noiembrie 1947). 
   Evenimentul omagial se deschide la ora 10:00 cuprinzând o serie de expuneri şi videoproiecţii, la care şi-au anunţat participarea elevi de diferite vârste de la Colegiile Naţionale Carol I şi Elena Cuza, coordonaţi de doamnele prof. Ecaterina Bogdan, Camelia Simeanu şi Leila Podeanu.
    Excepţionalele calităţi şi merite ştiinţifice ale savantului fondator al Biospelogiei ca ştiinţă şi al primului Institut de Speologie din lume vor fi prezentate şi expuse de către d-na muzeograf dr. Mirela Ridiche, coordonatorul evenimentului, urmând apoi să fie abordate mai multe teme din domeniul biospeologiei. La eveniment este invitată să participe d-na dr. Oana Chachula, biolog-investigator la Muzeul Naţional de Istorie a României şi speolog cu o experienţă de aproape 15 ani pe plan naţional şi internaţional, mărturie fiind participarea ei la diverse expediţii internaţionale organizate în Maroc, Franţa, Turcia, Creta şi India. Domnia sa va conferenţia pe teme precum: Importanţa ştiinţifică şi turistică a Peşterilor din România, Liliecii – între adevăruri ştiinţifice şi mitologie.
     Evenimentul, la care sunt invitate să participe toate categoriile de public, face parte din proiectul cultural-educativ Muzeul – O Şcoală Altfel coordonat de Muzeul Olteniei şi este sprijinit finaciar de Consiliul Judeţean Dolj.

În program:

Expuneri şi videoproiecţii pe temele:

1. Viaţa şi activitatea ştiinţifică a savantului (prezintă dr. Mirela Sabina Ridiche)
2. Peştera/Gheţarul Scărişoara – prima peşteră din România studiată de Emil Racoviţă. (prezintă dr. Oana Cachula)
3. Importanţa ştiinţifică şi turistică a Peşterilor din România (prezintă dr. Oana Cachula)
4. Liliecii – între adevăruri ştiinţifice şi mitologie (prezintă dr. Oana Cachula)

Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii




Lansare de carte


Muzeul Național al Țăranului Român, București


18 noiembrie 2014





    Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 18 noiembrie 2014, ora 18.00, la Clubul Țăranului, la o seară dedicată lui Mircea Ciobanu: sculptor, pictor, scriitor, grafician, arhitect, sticlar și jurnalist.
    Invitații serii vor fi: 

acad. Răzvan Theodorescu, Alex Ștefănescu, Mugur Popovici și Ada-Michaela Ciobanu

Amfitrion: Virgil Ștefan Nițulescu

Evenimentul va cuprinde:

Proiecția filmului Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii, de Tudor Mărăscu;
Prezentarea romanului Estetica morții, cartea de capătâi scrisă de artist, apărută postum la București în anul 1995;
Prezentarea volumului de memorii Aurul alchimistului. Pictorul Ciobanu, dincolo de formă și culoare, publicat de Ada-Michaela Ciobanu, în 2014, la editura ALLFA.

   "Născut la Bucuresti în 1950, Mircea Ciobanu s-a expatriat în 1981 și a murit la Geneva în 1991. În cei zece ani petrecuți în străinătate, a făcut senzație cu pictura sa, deopotrivă vizionară și sarcastică.‟ (Alex Ștefănescu)
   "Pictorul Mircea Ciobanu, fost elev al lui Corneliu Baba, un talent copleșitor, a trăit în cei doar 41 de ani ai săi grandoarea și decandența unei cariere mondiale strălucite și aventura unei existențe în care bogația s-a învecinat cu mizeria. Mircea Ciobanu, ciudat și măreț creator de lumi vizionare, se înrudește, prin harul și stranietatea sa, cu un Van Gogh, Gauguin sau Modigliani.‟ (Sanda Faur)
    Filmul Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii, coprodus de Ada-Michaela Ciobanu, Stem Cell Sciences Inc.-New-York și Televiziunea Romana, în regia lui Tudor Mărăscu (care a luat premiul UCIN-1997 pentru acest film), reclădește, prin numeroasele mărturii românești, belgiene, franceze, elvețiene, braziliene și new-yorkeze, destinul său uman, dar, mai ales, traiectoria sa artistică.
    "În toată cariera mea de 38 de ani în calitate de director al Muzeului de Arta din Sao Paolo, nu am mai văzut un alt artist cu o asemenea măiestrie în stăpânirea mijloacelor tehnice.‟ (Pietro Maria Bardi)
    "Romanul lui Mircea Ciobanu Estetica morții, publicat postum la editura Mașina de scris, în aprilie 1995, este o satiră de mare anvergură, lirică și mistică, o antimetafizică a secolului XX. Autorul ei poate fi considerat un Swift al lumii contemporane.‟ (Alex Stefanescu)
     Volumul de memorii Aurul alchimistului. Pictorul Ciobanu, dincolo de formă și culoare, scris de ziarista Ada-Michaela Ciobanu, văduva artistului, a fost publicat la editura ALLFA și lansat la Salonul de carte Bookfest, în mai 2014.
   "Aurul alchimistului ne conduce parcă prin toate cele nouă cercuri ale Infernului dantesc, ne prezintă – uneori cu candoare, însă cel mai adesea cu obiectivitate și talent – parcursul artistului, preocupat de arta sa, printr-o lume nouă, până atunci necunoscută celor veniți din estul Europei, o lume în care drumurile, deși păreau a fi pavate cu bune intenții, s-au dovedit a fi presărate cu capcane. După lectura ultimei pagini a cărții, cititorul poate declara că a înțeles, în sfârșit, care a fost drumul acestui om și artist invidiat, bârfit și controversat. Mărturie a adevărurilor cuprinse în carte stau chiar operele create în cei zece ani de viață în Occident, adevărate avataruri ale existenței artistului. ‟ (Ioan Popescu, autorul prefeței)

Intrarea este liberă.

In Memoriam Paul D. Popescu




Muzeul Memorial Paul Constantinescu


Ploiești


18 noiembrie 2014




    Muzeul Memorial Paul Constantinescu din Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vă invită marţi, 18 noiembrie 2014, ora 11.00, la vernisajul expoziţiei temporare In Memoriam Profesor Emerit Paul D. Popescu.
    Distinsul cărturar Paul D. Popescu, născut în anul 1927 la Ploieşti, a slujit timp de peste patru decenii învăţământul prahovean ca profesor, director de liceu şi inspector şcolar. Şi-a împărtăşit experienţa didactico-pedagogică, rezultatele studiului sistematic şi pasiunea pentru istorie şi artă, în nenumărate conferinţe, comunicări, referate şi articole publicate în ziare şi reviste.
   Domeniul în care profesorul Paul D. Popescu a dat măsura acribiei de cercetător, dăruirii pentru decodificarea fenomenelor şi evenimentelor definitorii din evoluţia poporului român îl reprezintă istoria, cu precădere cea a judeţului Prahova.
    Numeroasele volume publicate în decursul vieţii: Călători străini despre Prahova, Ploieştii şi Prahova în vremea dobândirii independenţei de stat a României, Prahova şi Ploieştii în timpul Epopeii lui Mihai Viteazul, Nicolae Simache – o istorie adevărată, sunt rodul strădaniei sale de a studia documentele trecutului păstrate în arhive şi biblioteci, dar şi de a cunoaşte direct, în fiecare localitate tot ceea ce este mai reprezentativ pentru istoria acesteia.
   De curând d-na prof. Elena Popescu, soţia distinsului profesor, a dăruit Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova un important fond de publicaţii, o serie de fişe bibliografice şi colecţiile de cărţi poştale, vederi, timbre şi diapozitive care i-au aparţinut acestuia.

Cafeneaua critică




Editura Polirom


Club A, Bucuresti


19 noiembrie 2014





    Miercuri, 19 noiembrie, demarează o nouă ediţie, a 21-a, a Tîrgului internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură (19-23 noiembrie). Deschiderea oficială – la ora 12:00, în Pavilionul central ROMEXPO. Seara, la Cafeneaua critică, una dintre cele mai importante edituri româneşti, Polirom, se prezintă! Istoria şi prezentul editurii, strategii intelectuale şi comerciale, echipă, noutăţi la Gaudeamus şi alte "secrete” din culisele unei mari instituţii culturale a României postcomuniste.
    Invitaţi: Silviu Lupescu (director general), Adrian Şerban (director editorial Iaşi), Bogdan-Alexandru Stănescu (director editorial Bucureşti), Alin Croitoru (redactor-şef Bucureşti), Lucian Dan Teodorovici (consilier editorial), Claudia Fitcoschi (director de promovare şi relaţii cu presa).
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Popas la Conacul Otetelișanu




Arta plastica contemporana romaneasca


Tabara de creatie


Sorin Iosub, Marcel Lupșe, Christian Paraschiv, 

Mihai Sârbulescu


13 - 23 noiembrie 2014





    Numărătoarea celor 10 zile de popas creativ a început la Conacul Otetelișanu! Popas la Conacul Otetelișanu este tabăra, care, prin componența grupului de artiști invitați, încearcă să iasă din tiparele obișnuite ale taberelor organizate în România. Astfel, limbajul plastic surprins în acest spațiu va fi însoțit de conținut scriitoricesc, fotografie și imagine.
    Tabăra reunește patru pictori, Sorin Iosub, Marcel Lupșe, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu, a caror misune este de a capta pe pânze farmecul spațiului și lumina deosebită a zonei care adăpostește de câteva secole Conacul Otetelișanu. Alături de acestia, scriitorul Costion Nicolescu, artiștii multimedia Maria Grigorescu și Mihail Alexandrescu captează în text ți imagini trăirile artiștilor pe parcursul celor 10 zile pe care le vor petrece în spațiul Conacului Otetelișanu.
    Astfel, în prima parte a anului 2015, pe lângă expoziția și catalogul dedicat, în cadrul evenimentului de deschidere se va desfășura premiera documentarului filmat. Le urăm succes și suntem nerăbdători să vă aducem în atenție rezultatele muncii lor.
   Inițiativa Popas la Conacul Otetelișanu reprezintă a treia tabără de creație organizată în cadrul proiectului Contemporanii în România, cu scopul de a readuce în constiința publicului locuri miraculoase, a căror încărcătură culturală și frumusețe le fac pe deplin să merite prețuire.

Eveniment cultural vasluian




Lansare de carte


Lina Codreanu, Theodor Codreanu


Biblioteca Judeteana Nicolae Milescu Spatarul, Vaslui


18 noiembrie 2014