miercuri, 4 septembrie 2013

Pe simezele clujene




Arta plastică contemporană românească


Teodor Botiș


Muzeul de Artă, Cluj-Napoca


5 - 29 septembrie 2013







  Evenimentul face parte din programul Artişti de marcă ai Clujului, prin care Muzeul de Artă îşi propune să pună în evidenţă creaţia unor artişti contemporani clujeni care au exercitat o influenţă decisivă în conturarea profilului cultural actual al Clujului, cu ample ecouri în viaţa artistică din România. Expoziţia marchează, totodată, şi un moment aniversar, reputatul pictor împlinind anul acesta vârsta de 75 de ani.
  Aducând în atenţie o selecţie ce reflectă preocupările artistice ale ultimilor cinci ani, actuala expoziţie personală a pictorului Teodor Botiş propune o incitantă incursiune într-un univers devenit, deja, emblematic prin pregnanta individualitate şi polisemia mesajului său. 
  Vor participa cu alocuţiuni în cadrul vernisajului (5 septembrie, ora 18:00) acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române; acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai; PS Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului; Mihnea Remus Iuoraş, subprefectul judeţului Cluj; poetul şi publicistul Aurel Rău; prof. univ. dr. Negoiţă Lăptoiu.
  Teodor Botiş (n. 20 august 1938), artist plastic şi cadru didactic universitar, s-a impus de-a lungul unei prodigioase activităţi artistice ca unul dintre cele mai reputate nume ale picturii contemporane clujene. Absolvent al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, secţia pictură, promoţia 1962, cunoscutul pictor activează ca membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Cluj din anul 1969. 
  În afara unei serii de expoziţii personale, portofoliul său reuneşte numeroase participări la expoziţii regionale, judeţene şi republicane, saloane naţionale şi internaţionale, în urma cărora a fost recompensat cu premii şi distincţii: premiul Filialei U.A.P. pentru tineret (1972); Ordinul Muncii, clasa a III-a (1974); Diploma de Onoare a Bienalei Internaţionale de Pictură de la Kosice (1986); Premiul I pe ţară la Festivalul Cântarea României (1988); Laureat al Festivalului Lucian Blaga de la Chişinău (1992); Premiul U.A.P. pentru pictură (2003); Diplomă de Excelenţă din partea Prefecturii Cluj (2003); Premiul pentru Cultură din partea Prefecturii Cluj (2003); Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004); Medalia expoziţiei Olympic Fine Arts - Beijing China (2008); Senior al Cetăţii Cluj-Napoca (2011). Lucrările sale sunt prezente în muzee şi colecţii particulare din România, Africa de Sud, Anglia, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, China, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Israel, Olanda, Spania, SUA, Suedia, Ungaria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu