Petre Abrudan
Muzeul Național al Bucovinei, Suceava
2 februarie - 3 aprilie 2022
Născut în anul 1907, într-o localitate rurală din Județul
Sălaj, Petre Abrudan va trăi până în anul 1979 și își va împărți viața între
Cluj, Baia-Mare și Oradea, orașe în care a desfășurat o bogată activitate
artistică și s-a implicat activ în organizarea vieții culturale și a educației
plastice.
Pictorul Petre Abrudan și-a însușit studiile academice în
cadrul Școlii de Arte Frumoase de la Cluj, între anii 1926 și 1930, unde a
beneficiat de profesionalismul și mai apoi de colegialitatea artiștilor plastici
Catul Bogdan (1897-1978), Aurel Ciupe (1900-1988) și Anastase Demian
(1899-1977). Încă din perioada studenției se implică în educația artistică din
Baia Mare, unde se va stabili în perioada 1933-1947, pentru ca în perioada
1947-1959 să se mute la Oradea. Atât la Baia Mare cât și la Oradea, pictorul
Petre Abrudan a avut o bogată activitate, participând intens la evenimentele
expoziționale ale artiștilor locali.
Destul de repede, a confirmat ca fiind unul dintre cei mai
importanți pictori din Transilvania perioadei sale, lucrări ale sale făcând
parte de-a lungul timpului din ansambluri expoziționale organizate de statul
român și itinerate în diverse centre ale lumii. În anul 1959, Petre Abrudan a
fost numit conferențiar la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din
Cluj-Napoca, unde va profesa până în 1974. Aici, la catedra pictură, a îndrumat
inclusiv doi artiști plastici suceveni, care se vor afirma mai apoi în viața
culturală de la est de Carpați: Liviu Suhar și Mircea Hrișcă.
Stins din viață la data de 18 mai 1979, la Cluj-Napoca,
profesorul Petre Abrudan rămâne în memoria culturală românească ca „un viguros
peisagist, autor de naturi statice de o maximă vitalitate cromatică” (Negoiță
Lăptoiu). „Revenind la aspectele care pot azi să fie privite și reevaluate în
receptarea prezentă a operei lui Abrudan, putem remarca evoluția rapidă, în
prima fază a operei sale, pe coordonatele modernității, apoi încadrarea ritmică
prin opere iconice, în linia stilistic-ideologică a unor declinări ale
realismului socialist, apoi o orientare spre stilul propriu, distilat,
rezultatul unui amestec al etapelor de creație parcurse.” (Cosmin Năsui)
