Imi pasa

marți, 16 noiembrie 2021

În cinstea lui 23 August (1964)

De pe scenele teatrului românesc de-odinioară

Passacaglia de Titus Popovici la Teatrul din Sibiu: Adina Atanasiu Poenaru (Ada),

George Paul Avram (Andrei) și Costică Rădulescu (Profesorul).

Premieră pe țară la teatrul din Ploiești: Oricît ar părea de ciudat de Dorel Dorian.

În scenă: Eugenia Balaure (Aurelia), Toma Caragiu (tovarășul Catrina),

Vera Moisescu (Letiția).

Moment cu Valeriu Popescu (Horia Drăgan) și Vera Moisescu (Letiția).

Al. Pallade (Roșca), Valeriu Popescu (Horia Drăgan) Vera Moisescu (Letiția).

Fotografii de la repetiții.

Trei generații de Lucia Demetrius la Teatrul din Piatra Neamț:

Cătălina Murgea (Ruxandra) și Ileana Stana Ionescu (Eliza).

Surorile Boga de Horia Lovinescu la Teatrul din Arad

Viorica Popescu (Ioana) și Ștefan Neagrău (Alec).

Ștafeta nevăzută de Paul Everac, în montarea de Târgu Mureș (secția maghiară).

Noaptea e un sfetnic bun de Al. Mirodan la Teatrul din Reșița:

Camil Georgescu (Anatol) și Silvia Popa (Ileana).

Punctul culminant de Gh. Vlad la teatrul din Brăila.

Scenă cu Nae Niculae, Nicolae Budescu, Jeni Dumitrescu, Virginia Weber,

Tanți Negoescu, Marcel Hîrjoghe, Elena Airinii, Silvia Nasta.

Grupaj publicat în Revista Teatrul, Nr. 9. Septembrie 1964.

Exponatul lunii - Fibula "ochelari"

Muzeul Regiunii Porților de Fier

Drobeta - Turnu Severin

noiembrie 2021

Fibulele au apărut în epoca bronzului (secolul al XIII-lea a. Chr.) fiind folosite din mileniul I a. Chr. până în perioada migrațiilor (secolul al VII-lea a. Chr.). Extrem de variata lor tipologie a făcut din aceste podoabe, în perioada preromană, principalul mijloc de datare a perioadei în care au fost utilizate.

Principalele tipuri de fibule definite până în prezent sunt fibule în formă de arc de vioară (sec. XIII-XII a. Chr.), fibule cu fireturi (sec. XII-IX a. Chr.), fibule cu două spirale în formă de ochelari (sec. X-VI a. Chr.), fibule cu arc simplu și cu unul sau două resorturi (sec X-IV a. Chr.). În această vreme exista un centru de producție a acestor tipuri, în vestul Peninsulei Balcanice, de unde s-au răspândit și la nord de Dunăre.

În cursul secolelor VII-V a. Chr. apar noi tipuri, între care: fibulele cu arc în forma unei bărci (a navicella), fibule de tip Certosa, importante pentru începutul celei de-a doua epoci a fierului (La Tene) și fibule tracice.

Începând din secolul al III-lea a. Chr. s-au răspândit mai ales fibule celtice în diverse forme. Astfel, s-a putut stabili un raport între evoluția tipologică a fibulelor și diversele faze cronologice ale La Tenne-ului.

Fibula cu șarnieră pare a fi o invenție romană (anul 50 a. Chr.), răspândindu-se (împreună cu fibula cu resort) în secolele I-IV p. Chr. Unele fibule erau produse ale atelierelor romane, altele fiind imitații aparținând popoarelor migratoare. Secolele VI-VII p. Chr. sunt marcate de răspândirea, mai ales în sud estul Europei, a fibulelor digitate.

Fibula “Ochelari” este confecționată dintr-un singur fir de bronz cu secțiune romboidală răsucit sub forma a două spirale. Cele două spirale ale fibulei se leagă între ele prin torsadare în forma cifrei 8. Acul fibulei lipsește.

Fibula face parte din depozitul de bronzuri descoperit în localitatea Bâlvănești (Jud. Mehedinți) datat în secolele VIII-VII a. Chr (prima epocă a fierului Hallstatt, cultura Basarabi).

***Muzeul Regiunii Porţilor de Fier