miercuri, 13 octombrie 2021
140 de ani de relații diplomatice Spania România
Muzeul Național de Istorie a României
București
14 - 31 octombrie 2021
Prin intermediul acestei expoziții fotodocumentare
vizitatorii vor putea cunoaşte istoria comună a relațiilor bilaterale dintre
Spania și România, care a început în 1881, când s-a înființat prima legație
spaniolă în ţara noastră.
Expoziția este o călătorie prin istoria legăturilor din ce în ce mai strânse dintre cele două țări și subliniază evenimentele și personajele cele mai reprezentative ale dialogului spaniol-român. Aceasta include principalele vizite de stat, precum cea făcută în Spania, în 1979, de Președintele României sau vizita în România, în 2009, a Alteţelor Lor, Principii de Asturias, astăzi monarhii Spaniei. Sunt prezentate de asemenea, cele mai importante evenimente culturale, precum Expoziția de la Barcelona din 1929 sau crearea Institutului Cervantes din București și a Institutului Cultural Român de la Madrid.
marți, 12 octombrie 2021
Pe simezele ploieștene - Colaj
Arta plastică contemporană românească
Marilena Ghiorghiță, Mirela Petria
Galeria de Artă Ploiești
14 - 28 octombrie 2021
NeoNlitic
Prezențe românești peste hotare
Muzeul Național Srenjanin, Serbia
12 - 20 octombrie 2021
Daniel Loagăr (RO), Andrei Cornea (RO), Alex Manea (RO), Jelena Petrovic (SRB), Ion Alexandru (RO), Niko (GR), Dana Catona (RO) Ana-Maria Panaitescu (RO), Dana Simion (RO), Cezar Lăzărescu (RO), Semantix (RO), Darko Trajanovic (SRB), Milorad Stajcic (SRB), Alexandru Daniel Florea (RO), Vlad Basarab (RO), Yannis Didaskalou (GR), Alma Gyovai (RO), Gabriela Monica Tîrziu (RO), Dejan Mrdja (SRB), Georgia Orfanidou (GR), Alexandru Răduță (RO), Valentina Savić (SRB), Valentin Soare (RO) and Radomirka Siljanoski (SRB).
Pe simezele timișorene - Second Skin