marți, 20 aprilie 2021

Obiecte de cult din secolul al- XIII-lea

 


Muzeul Etnografic și al Mineritului 


Rodna 


22 aprilie - 20 mai 2021




    Sub egida Complexului Muzeal Bistriţa - Năsăud, Muzeul Etnografic şi al Mineritului Rodna, deschide joi, 22 aprilie 2021, expoziţia temporară Obiecte de cult din secolul al- XIII-lea.

   Dedicat Învierii Domnului, evenimentul aduce în atenţia publicului vizitator obiecte de cult provenite din vechea Bazilică Dominicană din Rodna, distrusă în mare parte chiar în ziua de Paşte a anului 1241, în timpul marii invazii a tătarilor. Istoria bisericii medievale din Rodna se leagă de cea a localităţii care, în secolul al XIII-lea, era un important centru minier de exploatare a argintului, situat pe domeniul reginei şi populat cu colonişti germani. Cu toate acestea, reperele documentare cu privire la lăcașul de cult sunt relativ sărace, alcătuite din câteva mențiuni în izvoarele vremii la care se adaugă relatările din perioada administraţiei habsburgice şi documentele vizuale din prima jumătate a secolului al XIX -lea.

    În expoziţie se regăsesc obiecte de cult aflate în patrimoniul secției muzele care, printr-o combinație expresivă, recrează universul liturgic local menit să dăinuie peste veacuri: Sfântul Potir, acoperământul pentru Sfânta Taină, cădelnița, sfeşnicul pentru masa din altar, candela pentru untdelemn, linguriţa pentru împărtăşanie, crucea cu postament, căldăruşa pentru aghiasmă şi alte obiecte utilizate în timpul ritualurilor bisericeşti (dulăpiorul pt păstrat tămâie, perniţa pentru spovedanie, etc.)

   Ca o întregire firească, expoziţia prezintă şi câteva icoane păstrate în colecția Muzeului Etnografic şi al Mineritului Rodna, care refac Drumul Crucii.

   Vă invităm ca în această perioadă plină de sens, simbol și semnificații să redescoperiți alături de noi o parte din spiritualitatea atemporală a ținutului rodnean, așa cum este păstrată și conservată în cadrul secției muzeale.

   Expoziţia ,Obiecte de cult din secolul al- XIII-lea va fi deschisă publicului vizitator în perioada 22 aprilie -20 mai 2021. Responsabil proiect expozițional, muzeograf Floare Grapini.

Vă asteptam cu drag !

Manager, Alexandru Gavrilaș

luni, 19 aprilie 2021

Pe simezele Devei - ARTinPAND

 


Arta plastică contemporană românească 


Galeria Națională de Artă Forma, Deva 


19 aprilie - 16 mai 2021



Fondat în 1978 la inițiativa lui Moses Rosen

 


Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România 

Dr. Nicolae Caljal








Planul muzeului.


Parterul, vedere generală.



Tabla cu cele 10 Porunci.


În vizită la muzeu.


1734.



Pagina de titlu a registrului ținut de bresla croitorilor, Iași, secolul XIX. 


Pagina de titlu a registrului ținut de bresla pantofarilor, Iași, secolul XIX. 


Enbleme ale unor organizații economice, politice și sportive evreiești.


Templul Coral.


Evrei participând la festivitatea de încoronare a Regelui Carol I și-a Reginei Elisabeta,
București, 1881 (după o gravură de epocă).


În memoria victimelor Holocaustului. Sculptură de G. Dubinovschi.


Volume ale unor scriitori de origine evreiască (în perioada interbelică).


Volume tipărite în idiș.


Lucrări din Sinagogă.





Margareta Sterian - Nuntă evreiască.


Iosif Iser - Evreu cu carte.


Jacques Callot şi cercul său. De la manierism la baroc

 


Biblioteca Academiei Române 


București


22 aprilie - 28 mai 2021




   Vor fi expuse peste 100 de lucrări din creația gravorului loren și a discipolilor săi, aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, care ilustrează mediul social, politic şi cultural, precum și aspecte ale vieţii cotidiene din veacul al XVII-lea la curtea ducilor de Toscana şi Lorena.

Icoana, între semn și simbol

 


Muzeul Județean Gorj Alexandru Ștefulescu 


Târgu Jiu 


20 aprilie - 4 mai 2021




   În preajma Sărbătorilor Pascale, Muzeul Județean Gorj Alexandru Ștefulescu vă invită să vizitați expoziția temporară Icoana, între semn și simbol, deschisă în perioada 20 aprilie-4 mai 2021. Icoane de vatră, pomelnice, cruci, stâlpi de strană, dar și icoane și proiecte de pictură bisericească semnate de Iosif Keber, toate sunt reunite într-o singură expoziție, menită să valorifice patrimoniul Secției de Artă a Muzeului Județean, dar și să cheme privitorul într-o călătorie spirituală ghidată prin secole de artă religioasă.

Floarea vieții

 


Raluca Jurcovan


Muzeul Țării Făgărașului Valer Literat, Făgăraș


22 aprilie - 6 decembrie 2021




   Muzeul Țării Făgărașului Valer Literat și artistul Raluca Jurcovan vă invită joi, 22 aprilie 2021, ora 12:00, în Turnul Thomory, etajul I,  pentru vernisajul expoziției Floarea vieții.

    Expoziția reunește un număr de peste 100 de icoane realizate de artistul Raluca Jurcovan. Jumătate dintre acestea sunt pictate pe glajă și sticlă iar cealaltă jumătate cusute cu acul, pe pânză de casă, țesută în război de Mariana și Gheorghiță Neacșu.

    Un alt exponat al acestei expoziții, este cămașa floarea vieții, creată de artist special pentru această expoziție, o cămașă simbol, ce leagă două lumi: cea a icoanelor pe sticlă și cea a cămășilor tradiționale. Din îmbinarea celor două meșteșuguri, au luat naștere icoanele cusute pe pânză, care își au originea în multitudinea izvoadelor caracteristice diferitelor centre de pictură a icoanelor pe sticlă dar sunt realizate cu materiale și tehnici specifice broderiei.

    Vernisajul se va transmite live pe paginile oficiale de Facebook ale muzeului – Cetatea Făgărașului și Muzeul Țării Făgărașului.

    Expoziția va putea fi vizitată între 22 aprilie – 6 decembrie 2021, de marți până vineri, în intervalul orar 08:00 – 18:00; sâmbăta și duminica între 10:00 – 18:00

Grădina Paradisului. Desene pregătitoare

 


Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck 


București 


5 mai - 27 iunie 2021




    Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați începând de miercuri, 5 mai 2021, ora 10:00, expoziția Grădina Paradisului. Desene pregătitoare care va fi deschisă la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr. 16).

    Expoziția va cuprinde aproximativ 15 desene pregătitoare, realizate pentru pictura murală din holul casei Storck, care reprezintă simbolic Grădina Paradisului. Este vorba despre o serie foarte valoroasă de lucrări care se vor expune în premieră absolută, fiind aduse pentru prima dată în atenția publicului și a specialiștilor.

    Alături de soțul său, Frederic, Cecilia Cuțescu Storck a decorat într-un mod cu totul inedit propria lor reședință, care a devenit o casă-atelier emblematică în peisajul urban bucureștean.

    Construcția spectaculoasei case Storck a început în anul 1911, iar între anii 1913 și 1917, Cecilia Cuțescu Storck decorează interiorul cu numeroase picturi, de inspirație simbolistă, având ca subiect figuri feminine și o vegetație luxuriantă, paradisiacă, mai ales în zona holului casei. Artista alege să picteze pereții casei în encaustică, deoarece culorile obținute sunt mai intense și mai vibrante.

    Pictura din holul mare al casei a fost probabil inspirată şi de călătoriile ei în Spania, unde a vizitat numeroase palate nobiliare, înconjurate de grădini pe care le descrie astfel: "Păsările de toate mărimile şi viu colorate cântau printre crengile arborilor, legănându-se în vântişorul plin de miresme al ţărilor sudice. Palmierii şi cactuşii se împerecheau cu statui şi reliefuri în piatră. Ferige uriaşe se împleticeau sub paşii noştri şi se urcau pe zidurile palatului prin ale cărei ferestre ne chema marea de smarald". Pentru a reconstitui acest tip de atmosferă exotică, artista a folosit ca model și vegetaţia luxuriantă din serele de plante ale Ministerului Domeniilor de la Şosea.

    Pictura parietală din casa artistei rezonează şi cu opera lui Paul Gauguin, Cecilia Cuţescu Storck fiind o mare admiratoare a celebrului pictor, despre care spunea că: „îşi urmărea ca un vizionar drumurile şi visurile lui, inspirându-se din ţări poetice, departe de civilizaţie, de unde culegea toată lumina şi, din aspectele curioase ale locurilor şi ale fiinţelor tahitiene, reda toată frumuseţea exotică în tablourile lui.” Lumea paradisiacă, primitivă şi neviciată de o civilizaţie legată tot mai mult de tehnică şi din ce în ce mai mercantilă, este pictată de Cecilia Cuţescu Storck în proximitatea sa; călătoria sa plastică este doar spirituală, nu şi fizică, aşa cum este în cazul lui Gauguin.

    Noua expoziție reprezintă o continuare a conceptul expozițional de promovare a caselor-atelier de artist. Conceptul a fost dezvoltat de Secția Artă a MMB pe parcursul anilor 2019-2020, prin expoziții medalion, precum: Magia liniei. Ligia Macovei și lirica eminesciană, Grafica de călătorie. Cecilia Cuțescu Storck, Aman negativ, Carol Popp de Szathmári, desenator și acuarelist.

Expoziția va fi deschisă la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck 

în perioada 5 mai – 27 iunie 2021.

Elena Olariu – director adjunct Artă, Restaurare, Conservare - MMB, curator al expoziției